Mona şi-a făcut datoria, Mona poate să rămînă acasă

Recentul "exerciţiu" Mona Muscă mi se pare interesant sub un anumit aspect moral care nu se referă la fosta deputată, ci la fostul ei partid şi la conducătorul lui din umbră. Cineva cu experienţa politică a Monei Muscă, conştient de anumite fragilităţi, nu ar fi acceptat public niciodată o candidatură, dacă ea nu ar fi fost negociată pînă la capăt.

Recentul "exerciţiu" Mona Muscă mi se pare interesant sub un anumit aspect moral care nu se referă la fosta deputată, ci la fostul ei partid şi la conducătorul lui din umbră. Cineva cu experienţa politică a Monei Muscă, conştient de anumite fragilităţi, nu ar fi acceptat public niciodată o candidatură, dacă ea nu ar fi fost negociată pînă la capăt. Partidul însă a văzut lucrurile altfel. A aruncat nada, a observat efectele şi a anulat, nonşalant, candidatura ca şi cum nu ar fi fost vorba decît despre o simplă speculaţie de presă. Domnul Boc a apărut la televizor şi ne-a explicat că am avut vedenii, după ce personal fusese de acord cu candidatura. Pentru a nu ştiu cîta oară, structurile politice subordonate lui Traian Băsescu s-au folosit cinic de Mona Muscă, fără nici un fel de remuşcare.

Mă grăbesc să spun că nu scriu acum un articol pios şi oportunist în apărarea Monei Muscă. De domnia sa mă desparte aproape totul. Alianţa lui Traian Băsescu a desemnat-o să redacteze şi să iscălească un denunţ fără nici o bază împotriva mea, în 2004. Mona Muscă a fost vocea principală care a susţinut, pe toate posturile de televiziune, teza mincinoasă a lui Băsescu referitoare la fraudarea alegerilor din toamna aceluiaşi an. Şi tot Alianţa a desemnat-o să-mi fie contracandidat la preşedinţia Camerei Deputaţilor în 2004. Era imposibil ca undeva anume să nu se ştie că doamna Muscă are anumite probleme. Dar ea era utilă la momentul dat. E un politician disciplinat, muncitor, care "comunică" bine. Gruparea Băsescu a folosit-o şi în momentul în care s-a încercat ruperea PNL, prin apariţia PLD. Pe urmă au apărut "public" problemele şi partidul a aruncat-o la coşul de gunoi al istoriei. Întîmplător sau nu, chiar atunci cînd dînsa afişa în sondaje o popularitate comparabilă cu a lui Traian Băsescu şi lua toate premiile oferite de "Realitatea".

Această poveste nu este însă decît o parte din odiseea politică în care actualul preşedinte a aplicat, de-a lungul anilor, teoria leninistă a tovarăşilor de drum. Nu mai repet şirul lor, de la Roman şi Ciorbea la Tăriceanu şi Muscă. Important şi grav rămîne fondul problemei. Un om, un singur om, se foloseşte cinic de toţi ceilalţi, afişează principii pe care le încalcă fără probleme, nu are prieteni, nu are cuvînt, nu are remuşcări. Autoaşezat, prin fraudă morală, la cel mai înalt nivel din stat, prin acest comportament, el face imposibilă cooperarea, evoluţia, maturizarea. Face imposibilă politica decentă şi împrăştie de jur împrejur un model de imoralitate şi cinism care, din păcate, riscă să marcheze mentalitatea multor români.