Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La un moment dat, sărmanul Johann Moritz, personajul tragic din romanul „Ora 25”, al lui Virgil Gheorghiu, devine fără voie obiect de studii rasiale. Căci trăsăturile sale antropometrice corespundeau cică modelului „Familiei eroice” născocit „ştiinţific” de colonelul nazist Müller. Uimit de descoperirea neaşteptată, fritz-ul „a privit capul lui Moritz şi din spate i-a pipăit umărul, i-a pus mâna sub bărbie. I-a spus să deschidă gura şi s-a uitat la dinţii lui”, iar pe urmă l-a dezbrăcat complet, să-i cerceteze cu de-amănuntul goliciunea exemplară.
Asta se întâmpla demult, într-o scrânteală istorică, şi speram ca omenirea să înveţe ceva din trecutu-i dement. Din păcate, m-am înşelat, de vreme ce, mai an, stimabila Hillary Clinton le cerea subalternilor săi acreditaţi la Bucureşti să strângă informaţii despre „actualii lideri şi cei în devenire”, în special „detaliile biometrice” ale acestora. Cel puţin aşa ne dezvăluie site-ul WikiLeaks, care zguduie de câteva săptămâni şandramaua planetară. Parcă îmi şi imaginez fişele cu datele biometrice ale oamenilor politici de la noi, cu vulnerabilităţile, averea şi starea lor de sănătate, trecând Oceanul.
Unde sunt analizate de batalioane conştiincioase de cercetători cu trese, obligaţi să găsească secretele băseştilor şi antoneştilor, maiorilor şi ungurenilor de pe-acilea. Ei nu mai sunt căutaţi pe faţă, la dinţi şi în părţile dosnice, asemenea bietului prizonier transilvănean, nimerit mereu în răspăr cu timpurile. Acum, ajung rapoartele „cârtiţelor” plantate pretutindeni de molohul american. E clar, vorba prozatorului Norman Manea, că trăim într-o „lume grăbită, uitucă, nevrotică, asaltată zilnic de o avalanşă de murdării în care unii izbutesc să ţopăie, în frenezia burlescului”.
Şi, probabil, pe malurile Potomacului s-a ţopăit destul pe soarta celorlalţi, nu şi azi, când zănaticul hacker australian a spart „cutia Pandorei” de la Casa Albă de se clatină omenirea. Aşadar, să mai ţopăie şi alţii pe spinarea părinţilor libertăţii. Adevărul e că „Jandarmul” de la Washington şi-a pierdut măsura, setea de putere l-a ameţit într-atât, încât şi-a risipit uriaşul capital de simpatie. A crezut că poate controla întregul mapamond, că nimeni şi nimic nu-i stau în cale ca să pornească războaie, pretextând mincinos că se fabrică arme chimice. De asemenea, s-a grăbit cu cinism să ucidă victimele colaterale ale unor conflicte eminamente economice şi geostrategice, inventând concepte aiuritoare tocmai ca să-şi scuze fărădelegile. S-a instalat prin forţa armată în ţări considerate doar de ei teroriste, dar doldora de petrodolari şi numa, bune de amplasat baze militare.
În altele n-a fost nevoie de astfel de argumente, fiindcă guvernele băştinaşe s-au supus fără crâcnire, cu o voluptate a servilismului greţoasă şi ticăloasă. Colonii în care ambasadorii yankei se comportă aidoma şefilor de plantaţie. Ca şi aici, în „sălbatica Românie”, căzută la picioarele unui fitecine ca Gitenstein, stăpânul, deocamdată, al destinului nostru castrat biometric. Oficialul acesta de pripas îşi dă cu părerea şi în problemele economice, şi-n cele politice sau juridice, ce mai, e instanţa supremă a „rumânilor”! Într-adevăr, ca să-l citez iarăşi pe Norman Manea, schimbarea cea mai descurajantă a prezentului o reprezintă „mediocritatea – tot mai inevitabilă (...) – a politicienilor, pragmatismul lor inept şi teatral, populismul lor de doi bani, biata lor vanitate şi siguranţa de sine, ca şi, pe de altă parte, masele de gură-cască, vitalizate şi ele de vulgaritatea înscenărilor de larg consum”.
Un pragmatism agresiv şi amoral, deşi ni se vântură întruna gargara „corectitudinii politice”, ca o acadea în stare să le ia minţile „papuaşilor” din zonele subjugate, îndeosebi, financiar. Să-i manipuleze vulgar cu fel de fel de spaime şi frici. Zi de zi ni se toarnă în urechi, lent, dar sigur, cucuta globalizării, a uniformizării cu orice preţ. Iar otrava ne atinge sistemul nervos şi-l paralizează în final. Semănăm, la capătul umilinţelor şi neputinţelor, cu nişte gâze agonizând cu capul ţintuit în acul mondializării şi de aceea ne zbatem în van. Ne agităm degeaba în dezordine şi disperare. Şi-n agitaţia asta caraghioasă şi umilitoare, ofiţerii americani, deghizaţi în demnitari, ne pipăie ţeasta, grumazul, ţurloaiele şi scriu întruna note pentru alde Obama...
Ca-ntotdeauna, capul plecat sabia nu-l taie, aşa încât cine să-i ceară demisia, cine să ceară socoteală angajaţilor acoperiţi ai „Marelui Licurici” pentru traficarea datelor cu pricina? Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, se luptă încă din greu să reziste şuvoiului de seducţie stârnit de monumentala Elena şi d-aia tace filozofic. Cât îl priveşte pe preşedinte, acesta e preocupat să dezlege misterul neliniştitor al sloganului udrist „EU iubesc B” şi se codeşte să ia atitudine. Ceilalţi au datele biometrice deja în arhiva blagoslovită clintonian şi se prefac că totul e o bagatelă. Zâmbesc diplomatic şi-şi lasă pantalonii jos să li se ia măsura lipsei de curaj. Oricum, le-au ieşit prost măsurătorile la organele bărbăţiei de stat. Aşa că n-au cu ce să se împotrivească actualilor invadatori...
Citește pe Antena3.ro
