Monitorizarea ucide?

Din păcate, la fel ca în cazul dramelor pariziene din 2015, aflăm că şi la Bruxelles vinovaţii pentru atrocităţi erau „cunoscuţi şi monitorizaţi”; adică nu-i stres, se ştie cine sunt. Dacă facem un bilanţ al ultimilor ani de luptă împotriva terorismului, ne dă cu minus: situaţia e mai gravă decât în 2001, jihadismul e mai răspândit şi mai periculos, iar Europa ar face bine să se obişnuiască cu noua realitate - ni se comunică, cu emoţie şi lacrimi, de la cel mai înalt nivel al Comisiei... Incompentenţă? Lipsă de perspective? Resemnare? E uşor dar greşit să dai vina pe refugiaţi, atât timp cât le-ai permis să vină şi cât timp toţi paraziţii sinucigaşi au paşaport UE: sunt fii Europei şi trăiesc sub nasul nostru. Islamul nu e periculos - anumiţi lideri religioşi, criminali manipulatori ultra-radicali, sunt însă foarte periculoşi. Ei sunt „monitorizaţi”, dar toleraţi și acţionează din Occident; şi ei au fost şi rămân sub nasul nostru. ISIS face miliarde de dolari anual din comerţ, tranzacţii petroliere şi sponsorizări despre care se cunosc detaliile. Prin bănci şi cu conexiuni occidentale. Activităţile sunt monitorizate, că deh, se-ntâmplă sub nasul nostru. Serviciile monitorizează. Sunt cele mai puternice structuri de azi, peste orice guvern – că ne place sau nu. Ceea ce le lipseşte nu ţine însă de bani sau de forţă; ţine de eficienţă, coordonare şi comunicare. Idem în cazul politicului. Europa „unită” îmi pare acum tălâmbă şi inertă, birocratică, orgolioasă în care nu primează binele comun. Iar asta îi  menţine sistemul central nervos îngheţat. Dacă nu se trezeşte azi, prea bătrânul continent va avea curând soarta dinozaurilor. În toată această degringoladă, singurii care par să răspundă promt la apelul momentului sunt forţele extremist-naţionaliste, pe alocuri neo-naziste. Acestora situaţia le convine, urmează alegeri în mai toată UE. Dar nu-i stres: şi ele sunt „monitorizate”, că doar sunt sub nasul nostru.