Monsieur Revel - Independenta morala

Ati avea vreo obiectie de principiu sa colaborati la Figaro litterarire?

Examinandu-si trecutul politic (anii ’40-’50), Revel marturiseste ca ramane pentru el o enigma cum de a putut sa stabileasca o etansietate atat de eficace intre inclinatiile sale de stanga si "presiunea comunista, atat de puternica pe atunci". Cand se hotaraste sa scrie despre misterul cu pricina e convins ca a atins acel nivel de detasare definit de Albert Thibaudet in a sa La Campagne avec Thucydide: "Singurul indiciu ca ne stapanim pasiunile este acela ca vorbim despre ele fara pasiune". Revel se insala, caci pasiunea nu a lipsit niciodata din scrisul sau. Ce a lipsit din analizele sale cele mai importante a fost patima.

Pentru Revel, notiunea de renegat este de esenta comunista. "Ca atatea altele", scrie el, "a fost ingurgitata si asimiliata de necomunisti". A-i refuza individului dreptul de a gandi nu constituie pentru Revel decat "a intoarce spatele chiar ratiunii de a fi un «om de stanga»". In opinia sa, nu el a cotit-o parasind stanga, ci lumea insasi a inregistrat o schimbare de directie, lasand dogme si bigotii lor intr-un ofsaid evident.

Ce nu a putut negocia omul de stanga Revel cu o stanga tot mai fascinata de comunism a fost independenta morala. "Cand corectarea unei erori", scrie el, "devine tradarea unui clan, ne gasim de fapt de partea extremei dreapte. Oroarea pe care mi-a inspirat-o intotdeauna acest tip de sacrificare a independentei morale m-a impiedicat sa ader la comunism sau sa devin un tovaras de drum, chiar si in epoca in care am vazut lumea traversata de marxism si jumatate din prietenii mei erau in posesia carnetului de membru sau erau tristi de a nu a putea sa intre in posesia lui".

Acolo unde Charles Peguy spune "Nu vom sti niciodata cat de mult a putut frica de a nu parea suficient de stanga sa-i impinga pe francezii nostri sa comita atatea lasitati", Revel raspunde: "De fapt, stim foarte bine. Bilantul e usor de facut. Dar, chiar si dupa prabusirea comunismului in Est si esecul socialismului in Vest, stanga a stiut sa vegheze, cu o pasiune lipsita de orice scrupul, ca bilantul sa nu fie facut public".

La nivel strict cultural, Revel resimte subdivizarea stangii in doua personaje, incompatibile unul cu celalalt, "stanga doctrinara si politica" si "stanga organizata intr-o coterie intelectuala". In 1957, Francois Furet le sugereaza directorilor lui France-Observateur, Claude Bourdet si Gilles Martinet, sa-i incredinteze pagina de cultura lui Revel. Rememorandu-si intamplarea, Revel considera ca fusese "o nebunie", caci, printre altele, "nici directia revistei, nici cititorii ei nu vedeau incompatibilitatea intre emballementurile lor culturale si filozofia de baza a stangii".

Macinat de antipatia si dezacordurile politice dintre Bourdet si Martinet, grupul de la France-Observateur se destrama. Revel demisioneaza in primavara lui 1963. Spre toamna, redactorul-sef al lui Figaro litteraire, Pierre Mazars, il i-a prin surprindere: "Ati avea vreo obiectie de principiu sa colaborati la Figaro litterarire?"

Peste mai bine de trei decenii, Revel marturiseste amuzat: "Spre propria mea surpriza, nu am simtit ridicandu-se in mine nici o «obiectie de principiu». Cu numai un an inainte as fi refuzat categoric sa colaborez la o revista de dreapta. Dar, dupa ce vazusem la France-Observateur, sistemul meu de aparare imunologica slabise". In plus, asa cum recunoaste, prezenta printre colaboratorii eclecticului Le Figaro litteraire a unei personalitati de stanga ca Jean Guehenno avea sa-i usureze lui Revel indoielile tranzitiei.