Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu ocazia recentei vizite la Bucureşti a directorului general al FMI, preşedintele Băsescu a evocat dorinţa unei relaţii pe termen lung cu instituţia de la Washington, care ar putea avea în vedere un nou acord cu FMI, după expirarea celui în vigoare.
Domnia-sa vede noul acord ca fiind de tipul celor care prevăd obligaţii pentru partea română de a urma anumite politici economice, dar cu posibilitatea de a folosi resurse de la FMI doar în caz de nevoie şi îl consideră benefic, întrucât, având instituţia financiară la spate, România ar prezenta mai mare încredere pe pieţele internaţionale, putând chiar a se împrumuta mai ieftin de pe acestea.
Într-o intervenţie ulterioară, preşedintele Băsescu a spus că ar fi inadmisibil să se ajungă la situaţia ca un nou împrumut de la FMI să fie folosit pentru a se plăti salarii şi pensii.
Din păcate, după cum se derulează lucrurile, această eventualitate nu este deloc exclusă. Să avem în vedere că nici actualul împrumut de la FMI n-a fost, prin concepţie, destinat plăţilor de salarii şi pensii în sectorul public, dar a folosit de fapt în acest scop, în parte chiar direct printr-un incredibil şi regretabil accept al FMI. La o analiză atentă, împrumutul-mamut de la FMI a permis de fapt Guvernului să nu întreprindă în sectorul public ajustările cerute de criză şi pe care sectorul privat le-a întreprins în anul de criză 2009.
Şi având în vedere că acordul cu FMI care a însoţit împrumutul prevede efectuarea acestor ajustări - printre altele, prin reducerea severă a cheltuielilor cu salariile şi pensiile -, înseamnă că împrumutul de la FMI n-a folosit decât la amânarea ajustărilor impuse de criză şi de gestiunea dezastruoasă a finanţelor publice. Şi deci - pentru a spune lucrurilor pe şleau - la scumpirea masivă a acestor ajustări, pentru că, la costul lor economic şi social în sine, se adaugă de-acum nota de plată fabuloasă a rambursării împrumutului folosit pentru amânarea ajustărilor.
Astfel, cert este că, până să fie utilizat la plăţi de salarii şi pensii, un eventual nou împrumut de la FMI va folosi la rambursarea celui actual. România n-are de unde plăti sumele imense pe care le presupune rambursarea creditului de 13 miliarde de euro luat de la FMI. Când doi ani la rând se va ajunge la un efort de rambursare de 5-6 miliarde de euro anual, ar trebui, pentru a se putea face faţă, să se admită prăbuşirea fie a nivelului de trai, fie a monedei naţionale în cote corespondente.
Realitatea este că împrumutul-mamut de la FMI a băgat România într-o morişcă a îndatorării fără ieşire. Faptul era inevitabil, având în vedere înseşi premisele. Împrumutul a fost luat de statul român - probabil la apăsătoare presiuni externe - pentru a aduce în ţară bani la dispoziţia firmelor străine rămase, în contextul crizei, fără finanţare din chiar partea mamelor lor din Occident. Acestea au şantajat cu reduceri ale expunerii lor financiare pe România, mai direct spus, cu retrageri masive din România care ameninţau să destabilizeze leul.
Acesta a evitat poate o cădere pe termen scurt, dar va plăti din greu pe termen lung. Având în vedere destinaţia reală a împrumutului, statul român a apelat, nu întâmplător, la alte surse spre a-şi finanţa deficitul bugetar. FMI a făcut pe tolerantul, permiţând, împotriva statutului instituţiei, ca o mică parte din împrumut să fie utilizată direct pentru finanţarea deficitului bugetar.
Dar plata împrumutului o va face statul român. Şi nu poţi decât intra în morişca îndatorării în măsura în care porneşti cu cel puţin 10 miliarde de euro împrumutate nu pentru tine, ci pentru alţii! Şi, în asemenea condiţii, morişca îndatorării nu poate duce decât într-o singură direcţie: la o îndatorare nouă numai pentru a plăti datoriile vechi, fără ca dintr-o îndatorare nouă să te mai poţi şi alege cu ceva! Cu alte cuvinte, într-o fundătură!
Citește pe Antena3.ro
