Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ultimele luni, pentru a se găsi vinovaţi, în situaţia actuală a ţării, reprezentanţii puterii şi aliaţii lor au reluat tema „moştenirii dezastruoase". Vinovaţi: guvernarea 2007-2008, 2000-2004, guvernările din ultimii 20 de ani, pensionarii, parlamentarii, perioada ceauşistă etc. Dar „marinarul", ce lasă în urmă „marinarul"? Aţi putea spune că e prea devreme pentru asemenea evaluări şi mă grăbesc să vă contrazic politicos.
Pentru că, în opinia mea, preşedinţia lui Traian Băsescu a durat - aşa cum a fost - cinci ani şi jumătate. Nu spun asta ca să sugerez că în curând îşi va da demisia pentru a permite alegerea unui preşedinte tehnocrat, ci că, în această perioadă, a fost lansat, ratat şi epuizat întregul său proiect politic. A avut loc mărirea întreagă şi decăderea deplină. Pe de altă parte, dacă facem o evaluare, trebuie să ne aducem aminte că preşedintele a avut o viaţă politică şi înainte de Cotroceni.
Traian Băsescu va rămâne fundamental legat de principalul fenomen negativ al acestor 20 de ani: criza acută de dezvoltare a infrastructurii româneşti, îndeosebi cea din domeniul transporturilor. El a fost ministru de resort în cinci guverne, dar a controlat acest domeniu şi ulterior, ca primar sau preşedinte, printr-o serie de interpuşi.
E perioada când dispare flota, dar n-o să insist prea mult asupra acestui subiect. Expertize serioase ne-au spus că nu e vorba de nici un fel de prejudiciu, ţărilor cu acces la mare le stă mai bine aşa, fără flotă. Dar e şi perioada când se pune piatra de temelie a unei mari absenţe: autostrada românească. Traian Băsescu teoretizează intens, pe parcursul anilor '90, ideea că nu avem nevoie de autostrăzi pentru că parcul românesc de maşini e prea mic ca să le susţină economic.
Într-un alt plan, în aceste zile a avut loc la Bucureşti o dezbatere serioasă în legătură cu soarta câinilor comunitari. Asta se întâmpla la zece ani după ce Traian Băsescu a devenit primar cu promisiunea că va rezolva această problemă care, din păcate, s-a amplificat exponenţial. Iar dacă mergeţi în zona Basarab, veţi vedea şantierul marelui pasaj rutier gândit de primarul Băsescu drept soluţie la traficul din Capitală. El nu este gata nici după zece ani şi nu a avut altă menire decât să arate oamenilor că Băsescu are idei şi că PSD-ul nu-l lasă să le pună în aplicare.
În mod curios, principala caracteristică a guvernării Băsescu de după 2004 e tot absenţa rezultatelor din infrastructură, cu accent pe cea rutieră. Ca şi cum, deşi nu mai făcea parte din Cabinet, Traian Băsescu transmitea partidelor Alianţei DA această idee fundamentală a gândirii lui geopolitice: lăsaţi asfaltul să se facă praf!
Nu vreau să spun că actualul şef al statului este singurul responsabil de rămânerea în urmă a României. Dar el este simbolul ei principal şi marcant. Sub conducerea sa, ţara a reuşit o performanţă unică: să continue stagnarea din domeniul infrastructurilor chiar şi după intrarea în UE, ignorând abil mai toate fondurile nerambursabile pe care le avea la dispoziţie.
Această strategie a dezvoltării zero, a „băltirii", a stagnării, a izolării internaţionale, a lipsei de proiect, a lipsei de dialog explică actuala situaţie limită în care am ajuns. Pe parcursul unui an şi jumătate de criză, Băsescu şi Boc nu au recurs la proiecte de investiţii guvernamentale (cu excepţia clipurilor publicitare din turism), probabil pentru că nu ştiau că aşa ceva există. N-o făcuseră niciodată.
Premierul avea dreptate: tăiem din pensii şi salarii pentru că în România se suprapun două crize: cea mondială şi moştenirea „marinarului".
Citește pe Antena3.ro
