Multe din cele care nu se intampla

CE-I CU MINE, DOCTORE? Cand am stomacul incarcat, totul imi pare urat, inutil. Cand ma doare capul, nu vreau sa vad vedete de televiziune, ca vomit. Daca e vreme innorata si ma injunghie genunchii, urasc politicienii. E deajuns sa ma intepe ficatul, si toate cartile pe care le-am citit ma plictisesc. Cea mai mica neregula inauntru, la inima, la vezica, la sinusuri, ma face sa vad afara in negru: viitorul, trecutul, anul in care ma gasesc. Sunt chiar atat de bolnav, doctore? Sau omenirea e bolnava? Esti sanatos, spune doctorul. Si omenirea la fel. Dar te grabesti sa imbatranesti.

CARTILE SFINTE ne invata sa nu ne bucuram de raul altora. Nimic de zis. Scrie insa undeva ca trebuie sa ne intristam? Are si raul altora partea lui de provocare. Te starneste la parere. Iar daca e parere, e si o adiere de satisfactie.

LA 95 DE ANI, doamna L.C. e o mana de om. Tintuita la pat de foarte multa vreme, dar cu mintea verde si departe de a fi o povara pentru ai sai, refuza sa fie fotografiata, nu se uita niciodata in oglinda, nu discuta despre necazurile ei. Femeia din oglinda, spune doamna L.C., nu sunt eu. Numai mintea mea sunt eu.

NIMIC MAI STRANIU, mai greu de inteles ca oamenii care se dezic de un talent, de o cariera artistica. Talentul e de la Dumnezeu, nu-i de la familie. Cum sa refuzi darul de la Cel De Sus, mai ales ca nu-i unul oarecare? Cum poti sa concertezi la pian pana la patruzeci de ani si sa lasi totul pentru un negot cu celulare? Nu ca negotul ar fi ceva dezonorant, in raport cu muzica, dar cum sa-i explici copilariei tale petrecute in fata pianului ca n-a meritat?

UN COPIL ISI INTREABA TATAL ce-i cu felinarele rosii din filmul pe care-l vede impreuna cu toata familia la televizor. "Acolo locuiesc fetele rele". "Cele cuminti - intreaba baiatul - ce fel de felinare au?".

DEMOCRATIILE sunt pline de dictatori. Fiind insa multi, poti sa te angajezi la cel care ti se potriveste. Unii oameni au nevoie de stapani neinduratori ca de aer.

MULTE DIN CELE CARE NU SE INTAMPLA au, neindoielnic, cauze si explicatii mai interesante decat evenimentele carora toata lumea le cauta pricini si intelesuri. De ce ziaristii nu-si scriu si ei memoriile? Viata unei redactii de cotidian e mult mai agitata si mai provocatoare ca aceea a unui saptamanal de cultura.

Cu toate acestea, in "Jurnal"-ele publicate la finele carierei de poeti si romancieri, viata de la saptamanalele si mensualele la care au lucrat sau numai au colaborat pare a se desfasura sub iminenta unor mari semnificatii. E ca si cum in amortita redactie a unei revistute lunare cu cititori rari semnificatiile se sufoca de multe ce-s si nu-si asteapta decat beneficiarii. Primul care intra pe usa si nu vede picior de om povesteste apoi in memorial ce lucruri extraordinare aveau loc acolo, in sensul ca neintamplandu-se nimic, chiar acest fapt era extraordinar.