Munca

Cunosc mai multi oameni carora le place in mod vadit munca. Nu munca, in general, ci munca pe care tocmai o fac.

Ei o marturisesc deschis si cu toata convingerea, deoarece au ajuns, in sfarsit, sa se potriveasca si sufleteste cu treaba la care s-au angajat.

Cine n-are deloc motive sa vorbeasca despre munca inseamna ca ori nu-l satisface, ori o uraste, ori inca nu s-a intrebat cum stau lucurile. Daca si munca lui de fiece zi se numara printre acelea despre care istoricii spun ca l-au facut pe om. Istoricii evita sa spuna ca orice facere e dublata de o desfacere. Ca pe unii munca i-a tras din conditia de trogloditi, in vreme ce pe altii i-a indobitocit. Se verifica inca o data adevarul ca binele tuturor nu inseamna neaparat si binele fiecaruia.

Cuvantul munca, in ciuda frecventei cu care e folosit, ne lasa totusi confuzi. Desi pare dintotdeauna definit, cu un inteles complet pentru toata lumea, definitia nu are o formulare sigura. Cand vorbesc despre munca lor, putini se gandesc si la o placere, la bucuria lucrului pe care-l au in seama. Statisticile, ce conchid ca jumatate din populatia planetei ar sta degeaba, daca ar avea din ce trai, se refera, de fapt, la truda, la activitatile lipsite de toate atributele, care, impreuna cu truda, dar de regula deasupra ei, il fac pe om.

In Olanda, prin anii ’80, cand miscarea feminista era in floare, muncitoarele din sectia de montaj a unei fabrici de aparate electrice de mare finete gaseau la locul de munca atatea inlesniri, luari in seama si confort, incat celor mai multe din ele le era mai bine la serviciu, ca acasa. Acasa munceau, dar in fabrica se descopereau indreptatite la un statut social mai bun ca al barbatilor lor. Nu era deloc usor ce lucrau ele, insa nu aveau nici un motiv sa-si planga viata. Cu toate acestea, fluctuatia fortei de munca le dadea patronilor bataie de cap. Calitatea conditiei de muncitor cu o calificare inalta se insotea cu doua inconveniente pe fond: femeile socoteau ca isi meritau pe deplin acel loc de munca si, de aici, ideea ca meritau si la plata mai mult. Patronii aveau de ales intre a le mari salariile, fara garantia unei productii sporite, sau a le micsora, cu nadejdea ca asa vor reveni cu picioarele pe pamant. Le-au redus lefurile. Si, brusc, productivitatea a crescut. Iar muncitoarele au realizat ca satisfactiile unei meserii nu vin ca un cadou, ca se obtin cu lupta si cu mintea tot timpul treaza.

Daca am pune laolalta definitiile, pe care cei din jurul nostru le dau muncii, am vedea ca nu exista doua la fel. Ca ele incep sa semene numai la oamenii care si-au gasit locul si au placeri si impliniri de toate naturile din munca. Iar daca definitiile, care seamana cel mai mult intre ele, le aflam la persoanele care si-au luat soarta in maini, e pentru ca acestea subinteleg un atribut esential al definirii spirituale prin munca: libertatea de a-ti cauta, uneori si toata viata, munca pe masura. Iar atunci cand n-o gasesti, libertatea de a-ti inventa una. Numai in comunism poate sa existe un nomenclator al profesiunilor.

Intr-o lume libera, nimeni nu-si pierde vremea cu intocmirea unor inventare care, oricat ar parea de acoperitoare, raman in chip fundamental incomplete.