Munţii nu privesc în jos

Piscurile munţilor semeţi nu privesc în jos, nu au interes pentru coline mediocre, munţii falnici scru-tează depărtările şi-şi intersectează privirile cu alte înălţimi la fel de mândre. Şi marii actori leagă prietenii cu uriaşi pe măsura lor din lumea scenei şi ecranului. Puntea de suflet ce se ţese între creatorii de calibru, discuţiile dintre ei, gesturile de amiciţie funcţionează pe undeva ca o muză născătoare de roluri de neuitat. Senzaţional răspunsul lui Adrian Păunescu, când l-am întrebat care este starea ce-l împinge la poezii memorabile şi el a rostit: „starea de comă învinsă”. O prietenie superbă îl lega pe Ştefan Iordache de Gheorghe Dinică, de Amza Pellea, de George Constantin. Calde erau serile în care, în faţa unui pahar cu vin vechi românesc, Ștefan Iordache şi Gheorghe Dinică fredonau cu Nelu Ploieşteanu „sunt vagabondul vieţii mele, măturător de praf de stele”. Îmi povestea Iordache: „Într-o seară, simţeam că mi se sfâşie sufletul, de multe ore căţeluşa mea se chinuia să nască şi nu reuşea, nu ştiam ce să mai fac şi l-am sunat la telefon în miez de noapte pe Amza. A venit în trombă cu Dacia şi am dus căţeluşa la medicul veterinar. Pe drum Amza îi zicea vorbe de alint căţeluşei, iar eu o mângâiam pe frunte. La fel, în toiul nopţii i-am telefonat lui George Constantin să-i cer părerea în privinţa unei replici din viitorul meu rol, nu-i descifrasem toate nuanţele. George a venit la mine şi până-n zori am discutat despre subtilitatea ascunsă în vorbele din apropiata premieră”. George Constantin a jucat până în ultima seară dinainte de infarctul ucigător. Peste săptămâni, făcând curat în cabina lui, costumiera i-a găsit mantia dintr-o piesă şi în buzunare numai tuburi cu nitroglicerină. Înainte de intrarea în scenă şi pe parcursul piesei, maestrul Constantin înghiţea pe furiş pastilele care-i mai domoleau teribilele dureri în piept.