x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mutu nu minte

Mutu nu minte

de Dan Dumitrescu    |    04 Sep 2009   •   00:00

Adrian Mutu a părăsit din nou cantonamentul naţionalei. Leziunile şi tensiunile nu-i mai dau pace. Rebelul care şi-a definit tinereţea pe cât de original, pe atât de riscant, face în continuare fotografie de spectacol prin fotbal. Dar, din păcate, doar atât. Cu jocul, mai uşor.

Cândva, Victor Piţurcă, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu doctorul Pompiliu Popescu, îl sfătuia pe Adrian Mutu să-şi opereze genunchiul şubrezit. Atunci ar fi fost vorba despre o chirurgie mai puţin invazivă. Cei care îl exploatau în mod curent la echipa de club au fost de altă părere. Ei au considerat că Mutu mai poate trage de el, că poate să mai amâne intervenţia. La un moment dat s-a acreditat ideea că respectiva intervenţie nici n-ar fi fost necesară. Realitatea viitoare le-a dat dreptate lui Piţurcă şi doctorului Pompiliu Popescu. Mutu s-a operat, poate mai târziu decât ar fi fost cazul, şi de-atunci parcă s-au înmulţit situaţiile în care accidentările îl ţin departe de joc. Nu este exclus ca aceste accidentări să aibă legătură cu acea intervenţie tardivă. Oricum, faptele rămân fapte dincolo de orice suspiciune şi de-acum trecutul nu mai poate fi modificat. Adrian Mutu trebuie să facă faţă situaţiei actuale, pentru că doar fotbalul, acel fotbal pe care l-a păcălit uneori, poate să-l ajute în tentativa sa de a face praf necazurile cu care se confruntă.

Punerea pe tapet a unor evenimente cu termenul de garanţie expirat nu se doreşte, în nici un caz, un reproş târziu, un reproş care, oricum, la ora actuală ar fi total gratuit. Dimpotrivă, aceste adevăruri cred că trebuie cunoscute, pentru a înţelege mai bine situaţia prin care trece Adrian Mutu. Fiindcă sunt mulţi cei care agaţă explicaţii mincinoase de faptul că Mutu nu a mai participat în ultima vreme la meciurile naţionalei. Mă refer la cei care acreditează varianta conform căreia Mutu ar refuza deliberat să joace la echipa naţională. Tot ei, contestatarii lui Mutu, îl acuză pe fotbalist că ar considera corvoada la echipa naţională sub pretenţiile sale de mare jucător. Această construcţie nu numai că se situează în afara realităţii de fapt, dar se plasează şi în afara unei logici elementare. Pentru că Adrian Mutu are nevoie acum, mai mult decât oricând altcândva, de echipa naţională. Susţinerea sa - morală sau chiar şi concretă - în încercarea de a depăşi dificilul moment al litigiului cu Chelsea ar fi cu mult mai puternică după eventuale evoluţii apreciabile la naţională.

Adrian Mutu are păcatele sale pe care şi le-a asumat deschis. După cum şi-a asumat şi responsabilitatea ispăşirii. Dar Adrian Mutu nu minte. Cred că aş fi vrut să-l ştiu mincinos şi, în concluzie, bun de joc. Din păcate, nu este aşa. Mutu este forţat să mai aştepte întâlnirea cu adversarii echipei naţionale şi îi doresc acestui fotbalist valoros, dincolo de cuminţenie, ca această aşteptare să fie cât mai scurtă.

×
Subiecte în articol: editorial