Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De indată ce a inceput să se producă orchestra şi solistul, i-am spus soţiei: "Aici nu-i de noi", şi multă vreme după asta mi-au bubuit in urechi tobele.
De indată ce a inceput să se producă orchestra şi solistul, i-am spus soţiei: "Aici nu-i de noi", şi multă vreme după asta mi-au bubuit in urechi tobele.
"Ce-a fost pănă acum - mi-a zis unul din invitaţii la onomastica din discotecă - e parfum." Tocmai ii spuneam că, din cauza muzicii transmise prin staţie, nu se inţelegea om cu om, dar el m-a prevenit că inregistrarea, oricăt de insuportabil găseam totul, era o nimica toată pe lăngă ce avea să urmeze. Pe drum, cu toată carnea din mine agresată de infernul din discotecă, am intrebat-o pe soţia mea: "Oare cum se ajunge aici?".
"
N-ar sta dacă nu le-ar plăcea", mi-a răspuns ea şi, pe moment, explicaţia mi s-a părut mulţumitoare. Zgomotul insă era mult prea mare ca să fie vorba despre plăcere. Poate despre o descărcare violentă a stresului acumulat in om, conform principiului cui pe cui se scoate. Da, dar nu preţ de o noapte intreagă.
Trebuia să mai existe o cauză. Una din cauzele pentru care lumea suportă răul şi merge o vreme cu răul, deşi, in parte, indivizii ştiu că li se intămplă un coşmar.
Sociologii, ca să inţeleagă comportamentul mulţimilor in situaţii-limită, analizează naţional-socialismul interbelic din Germania. Pentru mine ar fi suficient să inţeleg de ce suportă unii o noapte intreagă infernul dintr-o discotecă, deşi pot s-o şteargă cănd poftesc. Nu mă refer la tineri, fiindcă motivaţia lor e in acord cu a epocii. Mă refer la persoanele cărora atmosfera le dă peste cap toate obişnuinţele. Pricini favorizante ar putea fi băutura şi semiintunericul. Şi, o dată cu ele, sentimentul că pentru o noapte eşti iertat de toate strămtorările slujbei, ale familiei şi ale societăţii. Sentimentul că-ţi faci de cap intr-un loc unde excesele sunt in regula casei.
La un banchet sătesc in Germania am văzut pănă unde poate să meargă toleranţa pentru excese, cănd toată lumea ştie că de aceea se şi instalează cortul sămbătă seară - pentru un dezmăţ ascuns de ochii lumii, nu pentru şnapsul de la inceput, ci pentru delirul de la sfărşit. Sfărşitul petrecerii a fost grotesc, pantagruelic. Mai ceva ca in filmul acela francez in care patru bărbaţi se bălăcesc ca porcii in măncare şi in băutură. Aici se dezbrăca de caracter o intreagă comunitate, iar spectacolul spunea că nici apocalipsa nu putea să fie prea departe.
I-am povestit unui psiholog intămplarea din discotecă, observănd că, oricăt de tare aş fi zbierat, nu reuşeam să mă inţeleg cu nimeni. Şi că de aceea am plecat devreme de la petrecere, fiindcă aveam sentimentul penibil că zbier de unul singur intr-un pustiu. Fie-mi iertat, mi-a zis psihologul, specializat in dinamica mulţimilor, dar uneori aşa gănesc şi eu, că oamenii simt uneori nevoia să urle şi nimeni să nu se intrebe de ce o fac. Dai muzica tare şi zbieri. S-ar putea să ajute.
"Ce-a fost pănă acum - mi-a zis unul din invitaţii la onomastica din discotecă - e parfum." Tocmai ii spuneam că, din cauza muzicii transmise prin staţie, nu se inţelegea om cu om, dar el m-a prevenit că inregistrarea, oricăt de insuportabil găseam totul, era o nimica toată pe lăngă ce avea să urmeze. Pe drum, cu toată carnea din mine agresată de infernul din discotecă, am intrebat-o pe soţia mea: "Oare cum se ajunge aici?".
"
N-ar sta dacă nu le-ar plăcea", mi-a răspuns ea şi, pe moment, explicaţia mi s-a părut mulţumitoare. Zgomotul insă era mult prea mare ca să fie vorba despre plăcere. Poate despre o descărcare violentă a stresului acumulat in om, conform principiului cui pe cui se scoate. Da, dar nu preţ de o noapte intreagă.
Trebuia să mai existe o cauză. Una din cauzele pentru care lumea suportă răul şi merge o vreme cu răul, deşi, in parte, indivizii ştiu că li se intămplă un coşmar.
Sociologii, ca să inţeleagă comportamentul mulţimilor in situaţii-limită, analizează naţional-socialismul interbelic din Germania. Pentru mine ar fi suficient să inţeleg de ce suportă unii o noapte intreagă infernul dintr-o discotecă, deşi pot s-o şteargă cănd poftesc. Nu mă refer la tineri, fiindcă motivaţia lor e in acord cu a epocii. Mă refer la persoanele cărora atmosfera le dă peste cap toate obişnuinţele. Pricini favorizante ar putea fi băutura şi semiintunericul. Şi, o dată cu ele, sentimentul că pentru o noapte eşti iertat de toate strămtorările slujbei, ale familiei şi ale societăţii. Sentimentul că-ţi faci de cap intr-un loc unde excesele sunt in regula casei.
La un banchet sătesc in Germania am văzut pănă unde poate să meargă toleranţa pentru excese, cănd toată lumea ştie că de aceea se şi instalează cortul sămbătă seară - pentru un dezmăţ ascuns de ochii lumii, nu pentru şnapsul de la inceput, ci pentru delirul de la sfărşit. Sfărşitul petrecerii a fost grotesc, pantagruelic. Mai ceva ca in filmul acela francez in care patru bărbaţi se bălăcesc ca porcii in măncare şi in băutură. Aici se dezbrăca de caracter o intreagă comunitate, iar spectacolul spunea că nici apocalipsa nu putea să fie prea departe.
I-am povestit unui psiholog intămplarea din discotecă, observănd că, oricăt de tare aş fi zbierat, nu reuşeam să mă inţeleg cu nimeni. Şi că de aceea am plecat devreme de la petrecere, fiindcă aveam sentimentul penibil că zbier de unul singur intr-un pustiu. Fie-mi iertat, mi-a zis psihologul, specializat in dinamica mulţimilor, dar uneori aşa gănesc şi eu, că oamenii simt uneori nevoia să urle şi nimeni să nu se intrebe de ce o fac. Dai muzica tare şi zbieri. S-ar putea să ajute.
Citește pe Antena3.ro
