Natia, in coma diabetica

Tragedia anticipatelor nu este cheltuiala, substantiala si ea, pentru o tara parjolita de saracie, ci repetitia innebunitoare a spectacolului demagogic. Poate castiga 90% din electorat plutonul Bocilor condusi din umbra de capitanul Basescu

Pe o ploaie ca-n octombrie, cu garle care au scapat turbate peste campuri si prin casele cu muscate in ferestre ale taranilor, obiectivul integrarii in UE a devenit peste noapte obiectivul integrarii PNL in PD. Cineva m-a intrebat cum de s-a lasat Tariceanu scos din pijamaua liberala, pe care o avea la cafeaua de dimineata si indesat in crucea noptii, cu genunchiul, in cea pedista, pastrata anume pentru el de Traian Basescu in garderoba Cotrocenilor. Simplu, am zis. Marele George Calinescu scria candva, sper sa nu ma pacalesc - "clasic la pranz si romantic la miezul noptii". Asa si cu urmasul Bratienilor. Ca fetele mari care s-ar dedulci la un amor, dar nu vor sa fie catalogate bagaboante, zicand nu, nu si iar nu, dar au deja chilotii trasi in vine, presedintele PNL s-a tinut tare de forma si s-a inmuiat ca o acadea la soare in camera de tortura a Cotrocenilor. Un amic pasionat de lecturi politiste traduce intamplarea in trei timpi: Tariceanu a fost indesat cu capul intr-un lighean cu apa. Dupa zece secunde, schingiuitorul sau l-a eliberat sa respire. Te dai cu anticipatele?, a intrebat Basescu, asemeni unui vizir la Istanbul care-l vindeca prin jupuire pe Constantin Brancoveanu de apucaturile independentei fata de Poarta. Nu, a raspuns Tariceanu. Doi: Tariceanu este apucat de ceafa si tinut cu capul in apa un timp dublu. Cu ochii bulbucati, abia iesit afara, are puterea sa clatine din cap: nu. A treia scufundare parea sa nu se mai termine. Bronhiile demnitatii sale liberale au cedat. Vreau!, a tipat cu gura plina de apa surghiunitul in fata calaului sau neinduplecat. Vreau anticipate! si anticipate se facura. Este momentul in care, dupa PNTCD, al doilea mare partid istoric, PNL, sucomba. La o distanta mai mica de un deceniu, varstnicele partide care ne tineau legati ombilical de cartea de istorie si-au dat obstescul sfarsit. In mod surprinzator, gadele este acelasi, iar ceaunul in care au fost fierte si dizolvate se cheama PD. Pseudonimul micutului Emil Boc poate fi acum Corneliu Coposu, Iuliu Maniu sau Bratienii toti la un loc. El este si popular, si crestin-democrat, si liberal, intr-o tochitura preparata in mult sange de un bucatar fara finesuri.

Anul trecut, intr-o emisiune televizata (eram in toiul campaniei electorale), moderatorul m-a intrebat cine va castiga alegerile. PDSR-ul, am raspuns eu, fara sa stau pe ganduri. Cum PDSR-ul?!, s-a mirat televizistul. Acest partid nu mai exista. Exista, i-am explicat eu calm. Un PDSR este condus de Adrian Nastase si se cheama PSD. Celalalt PDSR, desprins din acelasi trunchi fesenist, se cheama PD si este condus de Traian Basescu. Oricare va castiga, tot PDSR-ul va fi la putere. Moderatorul a ras. Eu zic ca a ras degeaba. Si Basescu si Nastase si altii ca ei care populeaza din belsug ograda politichiei romanesti au plecat tot de sub fustele Bunicutei. Acolo au eclozat, sub closca Iliescu. Numai ca PDSR-ul basescian este mai vioi, mai ahtiat de putere, iar marinarul nu suporta competitori. Ii zvarla peste bord. Altfel nu-mi explic, dupa victoria zdrobitoare din Parlament, cand motiunea de cenzura a fratelui PSD a fost facuta arsice, cazand bleaga la pamant, de ce nu s-ar putea bucura fratele invingator de festinurile cu fragi proaspeti si frisca ale puterii?

Peste trei luni avem anticipate. Aceleasi anticipate cu care suntem amenintati din prima zi de dupa alegerile precedente. Lipsea pretextul. Pretextul a fost furnizat de niste mos tagarta gen Predescu, fost ministru PSD al Justitiei. Neconstitutionalitatea tine mai mult de pensiile lor decat de o lovitura "inteligenta" aplicata puterii. Domnul Predescu nu poate fi insultat cu banuiala paternitatii unor produse cu subtilitati. In ceea ce ma priveste, ca gazetar, astept anticipatele cu nerabdare. Spectacolul, maret sau puchinit al acestora, tot spectacol se cheama. Avem ce carcali cu pixul. Pe ganduri m-a pus insa un pensionar bucurestean, cardiac si diabetic. Omul, fost functionar, are amaraciunile lui legate de doctorii, de statul la cozi, de nenorocirea suspendarii compensatelor. Medicamentele nu se mai dau la farmacii, se plange el amar. Se dau doar la televizor. Nu mai suport, spune cu naduf omul, demagogia. Demagogia promisiunilor electorale, compusa din dulcegarii gretoase. Imi va ridica glicemia. Am tresarit. Asa e. Trei luni torentii de miere ai demagogiei se vor revarsa peste noi, mai abitir ca viiturile asasine din Timis, Oltenia sau Moldova. In satul meu e un drum care a facut parte din toate campaniile electorale. Un drum promis. Este asfaltat, verbal, de toti candidatii si abandonat dupa ispravirea fiecarei campanii. O ploaie de saptamana trecuta l-a rupt trei sferturi. Promisiunile mor o data cu campania. Promisiunile, rostite cu dulceata in voce, declamate de la tribuna de candidati gen Agamita Dandanache, trimisi de la centru, se impletesc in aceeasi scoarta la care asuda demagogii locali. Tinand-o din anticipate in anticipate ne paste un diabet national. Inghitind atata miere electorala, prin toate televizoarele si megafoanele, ne urca glicemia pana peste limita letala. Cine l-a mai vazut pe Adriean Videanu dupa alegeri? A promis cat in luna si-n stele. Va reaparea pesemne ca agent electoral. Cand mergi de la Bucuresti spre Ploiesti, din posterele electorale au ramas fasii caraghioase. Un sfert din gura lui Nastase, o ureche basesciana, o jumatate de deputat local si un senator intreg, neales si pentru ca afisul e pitit in spatele unei berarii. La Albesti, in intersectie, din marele poster cu Traian Basescu a ramas, rupta pe diagonala, o jumatate. Din sloganul Sa traiti bine! se mai poate citi silaba ne! Pe stalpul din fata casei parintesti de la mine din Sangeru, cocotat sus, e portretul, desprins ca o coaja, al unui candidat pe care nu-l stiu. A venit, a varsat cofetaria promisiunilor si dus a fost. Va reaparea, pesemne, pentru o noua doza de sporit glicemia. Sparg televizorul, mi-a spus pensionarul din Bucuresti. Alte trei luni de desantata campanie electorala. Iar promisiuni, acelasi circ demagogic. Tragedia anticipatelor nu este cheltuiala, substantiala si ea, pentru o tara parjolita de saracie, ci repetitia innebunitoare a spectacolului demagogic. Poate castiga 90% din electorat plutonul Bocilor condusi din umbra de capitanul Basescu. Mi-e indiferent. Dincolo de consolidarea unei puteri care face destule gesturi de cartier incadrabile la "asa vrea muschii mei" nu ne vom alege decat cu greata buimaca de dupa un chef cu bauturi ieftine in care s-a turnat mult zahar.