Naţionala nu mai generează bucuria polemicii

Lotul naţional s-a reunit pentru prima acţiune din acest an. Amicalul cu selecţionata Israelului, de la Timişoara, marchează debutul campaniei pentru Euro 2012. Un astfel de eveniment, pe vremea când fotbalul nostru mai respira speranţă, stârnea un interes enorm. Abia aşteptau antrenorii de prin presă şi din tribune să-şi confrunte opţiunile cu cele din lista de apel a selecţionerului oficial.

Oferta era relativ generoasă. Echipa adusă pe teren de omul cu carte de muncă la federaţie era mereu criticabilă. Perfecte erau doar formulele folclorice ale naţionalei. Pentru că selecţionerul în funcţie se dovedea a fi întotdeauna subiectiv, pricinos, bântuit de marote şi, pe deasupra, nici prea mare meseriaş nu era.

Mai capabili erau cei care nu apucaseră încă să fie desemnaţi pe post sau cei care fuseseră deja demişi. Iar şi mai capabili erau lăturalnicii. Competenţii fără competenţe. Aceştia, liberi de orice apăsare sau îndoială, se mişcau natural, în limitele verdictelor categorice. Operau genial, nu dădeau greş niciodată şi, cel puţin la nivelul pronosticurilor, echipele alcătuite de ei ar fi reuşit triumfal acolo unde naţionala cu drept de joc se mai împotmolea.

Râca dintre susţinătorii selecţionatelor de colţul mesei şi oficialii persecutaţi de responsabilităţi, privită de la distanţa creată de timp, avea farmecul ei. Înjurătura era antrenantă. Oamenii mai discutau, se mai împrieteneau, generau nelinişti care aveau darul de a ne legitima în viaţă.

Liniştea dinaintea meciului de la Timişoara nu aduce deloc a semn bun. E tristă. Semn de sărăcie şi resemnare. Am aşteptat să-i aflăm pe nominalizaţii lui Răzvan Lucescu dintr-o curiozitate seacă. Fără semnificaţii, fără implicaţii. Oferta nu mai este capabilă să alimenteze dispute. Nu mai generează bucuria polemicii. Componenţa lotului naţional nu se mai joacă la liber alese.

Prezentul nu mai concurează cu pretenţiile de altădată, dar nici măcar cu trecutul apropiat. Până şi titularii ultimelor ratări ale naţionalei au fost trecuţi în rezervă de faptul că nu mai evoluează la echipele lor de club (Lobonţ), de accidentări (Chivu, Raţ, Coman, Galamaz, Ştefan Radu, Marius Constantin, Apostol) sau de inculpări aiurea (Mutu). Este resuscitat, în schimb, Tamaş. Semn că berăriile fotbalului englezesc nu dăunează atât de grav fotbalului precum bambuurile din cotonogeala autohtonă. Ni se propune şi o surpriză: George Florescu.

Omul care a plecat de la Şerif Tiraspol la Midtylland (Danemarca) face acum saltul de la juniori şi tineret la echipa mare. Florescu declară că vrea să aibă succes cu naţionala României şi, apoi, să treacă din campionatul danez într-un campionat mai puternic. Exclude însă varianta unui transfer la vreo echipă de club din România. Băiatul e tânăr. Dar gândeşte bine. Şi ştie ce spune.

N-avem decât să-i înţelegem corect spusele şi să ne redimensionăm pretenţiile în funcţie de realitatea cu care ne confruntăm. Liniştea dinaintea meciului de la Timişoara e tristă. O eventuală izbândă a lui Răzvan Lucescu în preliminarii nu ar fi doar meritorie.
Ar fi minunată!