Naţionala se face în Liga 1

Tot românul care-şi mai face ceva loc în simţirile sale şi pentru fotbal aşteaptă meciul Franţa - România ca pe o esenţială dare de seamă a momentului. Ne place să-i considerăm pe francezi examinatorii noştri cei mai autorizaţi, chiar dacă ei duc trena sârbilor în clasamentul grupei. Ni se pare nouă mai eroic, mai de bon ton să te faci praf căzând de pe Turnul Eiffel decât să te-neci în tentativa de a trece gârla la vecini. Ne-am bazonat nădragii cu un cosmopolitism istoric şi nu mai renunţăm la el nici de-ai dracului. Halal fudulie! Plutirea în zodia palavrei şi a gâdilatului pe gratis nu ne este de nici un folos, dar are şi ea rostul ei. Reduce consumul de antinevralgice. Din fericire, responsabilii faptei concrete ştiu că echipa naţională a României nu se face la Paris, după cum nu s-a făcut nici în precedentele meciuri ale preliminariilor. Se face în campionatul intern şi la ora actuală avem exact ceea ce merităm. Nici mai mult, nici mai puţin.

Am crezut şi am afirmat public că Dinamo are şanse de calificare la Liberec. Pe lângă o doză de hazard asumată conştient, au funcţionat şi ceva argumente raţionale ale acestui pronostic. Argumente pe care le-am expus la vremea respectivă. Pentru a mai crede în şansele de calificare a României la turneul final al CM ar trebui să mă bazez doar pe hazard. Pe o foarte mare doză
de hazard şi nu îmi permit o astfel de aventură. Nu mă mai pot gândi la o calificare, nu mă mai pot gândi la împlinirea unor miracole câtă vreme nici măcar nu mai depindem doar de rezultatele noastre.
Suntem agăţaţi şi de nişte indirecte, indirecte care niciodată până acum nu au lucrat în avantajul românilor.

Convingerea că am ratat deja calificarea la turneul final nu mă determină nicicum să trec în planul interesului secund meciul pe care România îl va disputa în această seară la Paris. Doresc o victorie a României tot la fel cum aş fi dorit-o dacă ea ar fi fost echivalentă cu o calificare. După rezultatele pozitive cu Letonia şi Ungaria, un succes la Paris ar consolida în mod fericit poziţia lui Răzvan Lucescu la catedră. De fapt şi meciurile pe care România le mai are de susţinut cu Austria, Serbia şi Feroe în actualele preliminarii sunt la fel de importante pentru rodajul unei naţionale oarecum remaniate de noul selecţioner. Pentru că nişte meciuri oficiale, chiar şi în condiţii de ratare a obiectivului final, constituie oricând un antrenament cu încărcătură mai consistentă decât orice alt meci amical, indiferent de valoarea adversarului.

Astăzi, târziu în noapte, meciul Franţa - România va fi deja istorie şi prilej de avancronică în consecinţă la meciul România - Austria. Apoi ne vom întoarce la campionatul intern. Un campionat care poate susţine sau poate ucide perspectivele echipei naţionale.