Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Duminică seară am crezut că Traian Băsescu nu ştie să piardă. Adevărul este însă mult mai grav: nu ştie nici să câştige.
După o noapte în care ambele tabere şi-au anunţat victoria, BEC a înclinat balanţa în favoarea preşedintelui în exerciţiu. Răsturnând rezultatele anunţate de trei exit-poll-uri. O lovitură de teatru improbabilă, dar nu imposibilă într-o cursă electorală atât de strânsă. Chiar lăsând la o parte orice suspiciuni de fraudă, scorul alegerilor nu justifică discursurile triumfaliste. O victorie în marja de eroare înseamnă că jumătate din naţiune va fi, oricum, dezamăgită.
Cel mai mare test pentru caracterul unui om nu e eşecul, ci succesul. Nimic nu e mai oribil decât aroganţa învingătorului. Şi mai stupid. Nu e doar o chestiune de bun-simţ, ci şi una de calcul politic. Nu e vorba doar despre educaţia elementară, ci mai ales despre educaţia democratică. Alegerile trebuie să producă un lider pentru toţi, nu să lase în urmă o ţară divizată, măcinată de ură şi de neîncredere.
Iată de ce, în statele civilizate, discursul câştigătorului conţine obligatoriu o reverenţă la adresa învinsului şi un mesaj de consolare pentru electoratul acestuia. Este la fel de previzibil ca mulţumirile de la Oscar. Mircea Geoană nu a fost original în speech-ul său de duminică seară: "Pe domnul Băsescu îl voi trata cu respectul cuvenit unui fost şef de stat". Apoi a promis să fie un bun preşedinte şi pentru cei care nu i-au acordat încrederea. Reţeta clasică, folosită de toţi marii lideri din lumea democratică, de la Sarkozy la Obama. Traian Băsescu a ieşit însă din nou din tiparele normalităţii.
Candidatul PD-L a ţinut să le mulţumească numai românilor care l-au votat pe el. Doar aceia reprezintă, în opinia sa, "poporul suveran". Despre ceilalţi, aproape la fel de numeroşi, s-a exprimat plastic şi fără echivoc: "Un fleac; i-am ciuruit".
Aceste vorbe nu anunţă nimic bun pentru viitorul mandat. Ele demonstrează că Traian Băsescu nu crede în reconciliere, ci doar în consolidarea puterii personale. Se vrea comisarul Moldovan, nu preşedintele tuturor românilor. În mai 1990, când Ion Iliescu a câştigat din primul tur cu o majoritate zdrobitoare, nu a îndrăznit să-i sfideze astfel pe opozanţii săi. Pentru Zeus, victoria la mustaţă nu a reprezentat o lecţie de smerenie, ci un prilej să-şi defuleze ranchiunele. La deouăzeci de ani de la revoluţie, profeţiile lui Silviu Brucan par brusc naiv de optimiste. Vom avea, se pare, încă cinci ani marcaţi de viziunea maniheistă a cârmaciului de la Cotroceni. Şi de filosofia stalinistă "cine nu-i cu noi e împotriva noastră". Mă tem că retorica urii de clasă ne va dezbina tot mai tare. Traian Băsescu nu dă semne că o poate depăşi. Alegerile s-au încheiat. Avem un câştigător. Dar vom avea oare şi un preşedinte?
Citește pe Antena3.ro
