Nea Lenci îi refuză și acum pe repetenţii fotbalului

Supercupa României, ca eveniment de plan local, s-a insinuat discret printre evenimentele mondialului brazilian. Aplicând rabatul impus de nivelul competiției, putem ajunge la concluzia că fotbalul natal respectă rețeta mediocrității cu care ne-a cam plictisit mondialul. Abia când ajungem la mânării organizatorice observăm că loazele autohtone devin extrem de competitive, observăm că în materie de fudulie și prostie federalii noștri sunt chiar mai mondiali decât licențiații blatterismului. Fiindcă, în timp ce blatteriștii folosesc inteligent cortina protectoare a aparențelor, mitocănia zburleană se afișează jegos, în toată splendoarea ei, fără niciun fel de protecție.

Politrucul din fruntea FRF a confundat Supercupa cu un zaiafet numai bun pentru ca el să ocupe locul din capul la masă. Loc în care Nichipercea s-a înfipt și s-a râs rău de tot. S-a râs prin declarații televiziste într-un inconfundabil limbaj de rumeguș, s-a râs prin afișarea lui fudulă într-un protocol de tot rahatul, s-a râs prin importanța pe care și-o dădea printre răcanii din dotare. Dar cel mai tare s-a râs politrucul netrebnic prin faptul că a ignorat, absolut impardonabil, un eveniment trist al fotbalului nostru. Nu i se poate ierta unui președinte de federație faptul că nu a introdus în protocolul Supercupei păstrarea unui moment de reculegere în memoria celui ce a fost marele om de fotbal Leontea Ianovschi.

Sigur, infantilul prezidențial poate invoca scuza ignoranței. Scuza că nu a auzit, în fotbalul mic din care face parte, de nea Lenci, de un Ioan Kluge sau de un Nicolae Gorgorin. Dar oare să nu fi auzit de marele antrenor din Pitești niciunul dintre ghilabadiștii cărora politrucul le-a oferit orfelinat profesional prin federație? Ce au păzit chivorchienii și jurnalacii îmbuibați de politruc cu fel de fel de funcții federale, care de care mai șefești? Sau e și ei la fel de repetenți în cunoaștere și recunoaștere ca adorabilul lor șef?

Explicațiile gafei despre care vorbim pot fi licitate între nemernicie și prostie. Oricare ar fi însă răspunsul corect, concluzia este una singură. Nea Lenci, Dumnezeu să-l ierte, rămâne definitiv în istoria frumoasă a fotbalului românesc. Iar dacă de-acolo, din cealaltă parte a lumii, a refuzat să frecventeze Supercupa României, înseamnă că nu a vrut să se amestece cu niște repetenți ai meseriei.