Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Cea mai mare circumscripţie electorală din România, care alege al doilea politician din ţară după preşedintele României – raportat la numărul necesar de voturi pentru obţinerea funcţiei –, Bucureştiul nu are candidaţi la primărie din partea marilor partide. Cu mai puţin de o lună înainte de temenul-limită de depunere a candidaturilor, fotoliul de primar de capitală de ţară a devenit un borcan cu miere amară.
Cea mai mare circumscripţie electorală din România, care alege al doilea politician din ţară după preşedintele României – raportat la numărul necesar de voturi pentru obţinerea funcţiei –, Bucureştiul nu are candidaţi la primărie din partea marilor partide. Cu mai puţin de o lună înainte de temenul-limită de depunere a candidaturilor, fotoliul de primar de capitală de ţară a devenit un borcan cu miere amară.
MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Cea mai mare circumscripţie electorală din România, care alege al doilea politician din ţară după preşedintele României – raportat la numărul necesar de voturi pentru obţinerea funcţiei –, Bucureştiul nu are candidaţi la primărie din partea marilor partide. Cu mai puţin de o lună înainte de temenul-limită de depunere a candidaturilor, fotoliul de primar de capitală de ţară a devenit un borcan cu miere amară.
Marile partide PSD şi PD-L au probleme cât ele de mari, în desemnarea alesului. La PDL, o situaţie ieşită din comun face ca alegerea să fie considerată una de sacrificiu politic pur, nu una onorantă. În ciuda unei administraţii de forţă, care a deschis pentru prima oară după 1989 toate fronturile dezvoltării Bucureştiului înspre devenirea europeană a capitalei, Adriean Videanu nu mai candidează. Este cea mai grea alegere pe care o face actualul primar general, după 3 ani de mandat modernizator de forţă, care a făcut din Bucureşti un oraş cu care locuitorii lui se vor mândri abia peste 5-7 ani.
Deocamdată, blocajul cvasi-perpetuu de trafic şi lucrările de infrastructură în profunzime precipită nedrept ideea că oraşul o va duce din rău în mai rău, de acum înainte. În fapt, curajul de a lua taurul de coarne într-o capitală care nu a beneficiat niciodată până în 2004 de o proiecţie coerentă pentru viitor, Videanu îl plăteşte cu o renunţare la propriul proiect fundamental modernizator. Renunţarea lui Videanu dă peste cap planurile politice proprii ale potenţialilor înlocuitori PD-L: Liviu Negoiţă şi Vasile Blaga. Fiecare viza o continuare a ascensiunii politice, pe coordonatele personale pe care şi le-au proiectat încă din 2004. Negoiţă – pentru un al doilea mandat la Sectorul 3, iar Blaga – pentru un nou ministeriat, dacă nu chiar pentru postul de premier al viitorului posibil guvern PD-L. Ambii politicieni, cu un potenţial excepţional la purtător, sunt dezavantajaţi de circumstanţa specifică a unui hiatus de decizie, din partea lui Adrian Videanu. În primă instanţă, cei doi par a refuza funcţia, ceea ce nu este real, când de fapt proiecţia propriului viitor politic era alta.
PSD trece printr-o situaţie exact inversă, dar cu efect asemănător: doi candidaţi se bat pentru fotoliul de primar general, dar partidul ezită să se pronunţe într-un război total al orgoliilor. Marian Vanghelie, după două mandate de succes la Sectorul 5, încearcă pentru a doua oară, bătându-se în piept cu biblia sa politică: statutul PSD. Fără să realizeze că, în Bucureşti, votul politic bate uninominalul fără drept de apel, chiar dacă legea a fost votată cu degetul mic de toată clasa politică, primarul de la 5 duce ortodoxismul de partid la paroxism, riscând să rupă zăgazurile disciplinei de partid. Efectul Geoană pare să se fi insinuat în minţile pesediştilor, care cred că dacă au în spatele lor voturi compacte ale organizaţiei de bază, îşi pot lua zborul spre zenitul politicii româneşti.
De fapt, atât la PSD, cât şi la PD-L, tătucul partidului dă tonul şi tot el face muzica. De aici amânările, maşinaţiunile şi vendetele de culise.
Efectul acestei dependenţe de decizia liderului suprem, a masculului alpha din propriile ogrăzi – PSD ori PD-L – că orice candidat care va izbuti în cele din urmă să dea piept cu opinia bucureşteană va fi ecranat de doza mare de politicianism care i-a propulsat candidatura. Ori, cel mai greu de îngurgitat de către electorat este un candidat întors cu faţa la partid şi cu spatele la bucureşteni.
Cea mai mare circumscripţie electorală din România, care alege al doilea politician din ţară după preşedintele României – raportat la numărul necesar de voturi pentru obţinerea funcţiei –, Bucureştiul nu are candidaţi la primărie din partea marilor partide. Cu mai puţin de o lună înainte de temenul-limită de depunere a candidaturilor, fotoliul de primar de capitală de ţară a devenit un borcan cu miere amară.
Marile partide PSD şi PD-L au probleme cât ele de mari, în desemnarea alesului. La PDL, o situaţie ieşită din comun face ca alegerea să fie considerată una de sacrificiu politic pur, nu una onorantă. În ciuda unei administraţii de forţă, care a deschis pentru prima oară după 1989 toate fronturile dezvoltării Bucureştiului înspre devenirea europeană a capitalei, Adriean Videanu nu mai candidează. Este cea mai grea alegere pe care o face actualul primar general, după 3 ani de mandat modernizator de forţă, care a făcut din Bucureşti un oraş cu care locuitorii lui se vor mândri abia peste 5-7 ani.
Deocamdată, blocajul cvasi-perpetuu de trafic şi lucrările de infrastructură în profunzime precipită nedrept ideea că oraşul o va duce din rău în mai rău, de acum înainte. În fapt, curajul de a lua taurul de coarne într-o capitală care nu a beneficiat niciodată până în 2004 de o proiecţie coerentă pentru viitor, Videanu îl plăteşte cu o renunţare la propriul proiect fundamental modernizator. Renunţarea lui Videanu dă peste cap planurile politice proprii ale potenţialilor înlocuitori PD-L: Liviu Negoiţă şi Vasile Blaga. Fiecare viza o continuare a ascensiunii politice, pe coordonatele personale pe care şi le-au proiectat încă din 2004. Negoiţă – pentru un al doilea mandat la Sectorul 3, iar Blaga – pentru un nou ministeriat, dacă nu chiar pentru postul de premier al viitorului posibil guvern PD-L. Ambii politicieni, cu un potenţial excepţional la purtător, sunt dezavantajaţi de circumstanţa specifică a unui hiatus de decizie, din partea lui Adrian Videanu. În primă instanţă, cei doi par a refuza funcţia, ceea ce nu este real, când de fapt proiecţia propriului viitor politic era alta.
PSD trece printr-o situaţie exact inversă, dar cu efect asemănător: doi candidaţi se bat pentru fotoliul de primar general, dar partidul ezită să se pronunţe într-un război total al orgoliilor. Marian Vanghelie, după două mandate de succes la Sectorul 5, încearcă pentru a doua oară, bătându-se în piept cu biblia sa politică: statutul PSD. Fără să realizeze că, în Bucureşti, votul politic bate uninominalul fără drept de apel, chiar dacă legea a fost votată cu degetul mic de toată clasa politică, primarul de la 5 duce ortodoxismul de partid la paroxism, riscând să rupă zăgazurile disciplinei de partid. Efectul Geoană pare să se fi insinuat în minţile pesediştilor, care cred că dacă au în spatele lor voturi compacte ale organizaţiei de bază, îşi pot lua zborul spre zenitul politicii româneşti.
De fapt, atât la PSD, cât şi la PD-L, tătucul partidului dă tonul şi tot el face muzica. De aici amânările, maşinaţiunile şi vendetele de culise.
Efectul acestei dependenţe de decizia liderului suprem, a masculului alpha din propriile ogrăzi – PSD ori PD-L – că orice candidat care va izbuti în cele din urmă să dea piept cu opinia bucureşteană va fi ecranat de doza mare de politicianism care i-a propulsat candidatura. Ori, cel mai greu de îngurgitat de către electorat este un candidat întors cu faţa la partid şi cu spatele la bucureşteni.
