Neputinta de a face

De peste 15 ani ni se spune ca inundatiile se produc din cauza taierii iresponsabile a padurilor. Desi stim cauza, padurile sunt taiate in continuare, iar inundatiile provoaca an de an pagube tot mai mari.

De peste 15 ani ni se spune ca traim intr-o tara poluata. Aflam, periodic, ca inspiram tot mai mult praf si tot mai multe noxe. Plamanii ne sunt incarcati precum pomul de Craciun. Creste concentratia plumbului in sange. Creste si numarul bolnavilor de hepatita. Desi stim cauzele, poluarea devine tot mai toxica.

De peste 15 ani niste nenorociri se tin lant: seceta, inundatii, calduri excesive, ger, rujeola, hepatita, poluare, mizerie, trichineloza, gripa aviara s.a.m.d. In tot acest interval de timp nu ne-au lipsit explicatiile. Le-am primit de la guvernanti si de la specialisti. Televiziunile au difuzat mii de talk-show-uri, jurnalistii au scris zeci de mii de articole. Vorbele au curs suvoi, dar fara folos. Tot mai multi oameni isi pierd casele, recoltele, avutul, sanatatea si chiar viata.

La vorbe suntem neintrecuti. Daca am putea sa traim din vorbit, am avea cel mai mare PIB din lume. Taclalele si datul cu parerea par sa fie ratiunea noastra de a fi. Vorbim oriunde despre orice, chiar si atunci cand nu ne asculta nimeni. Avem pareri ferme indiferent de subiectul discutiei. Dar cel mai important, avem in permanenta solutii. Deseori solutiile sunt mai numeroase decat problemele. Vorbaria este cel mai potrivit context ca sa ne punem in valoare energia si inteligenta. Te si miri cum, la asa excedent de pricepere, standardele de viata ne sunt deficitare.

Stim exact ce trebuie facut si mai ales cine trebuie sa faca. Sub acest din urma aspect, lucrurile sunt simple si clare: responsabilitatea conjugarii verbului a face revine, invariabil, altora. Unii prefera sa sporovaiasca in fata portii, asteptand ca autoritatile sa le curete santul sau sa le repare acoperisul. Altii stau cocotati pe garduri si se uita cum strainii ne aduna gunoaiele sau ne zugravesc scolile. Cand se plictisesc sa-si dea coate si sa faca haz de fraieri, devin carcotasi: gunoiul nu a fost strans, culoarea de pe zidurile scolii nu e buna. Ei ar fi facut altfel si oricum mai bine. Problema e ca nici nu se gandesc sa faca!

Frecatul mentei este cultivat si in unele medii elevate. Unde exista niste oameni care, stand la birou, ne vor binele cu orice pret. Ei stiu cand trebuie organizate alegerile, pe cine trebuie sa votam si cum trebuie sa fie guvernata tara. Vai de cel care nu-i asculta. Pe vremea comunistilor risca sa ajunga dusmanul poporului. Astazi e dusmanul integrarii sau reprezentant al grupurilor de interese. Ei bine, acesti oameni care ne vor binele nu stiu ce inseamna sa platesti, la timp, salariile. Sau sa faci rost de bani pentru plata utilitatilor. N-au creat nici macar un loc de munca, dupa cum n-au avut niciodata o alta responsabilitate decat aceea de a-si da cu parerea la televizor.

Nici un presedinte sau un prim-ministru nu s-a pus in fruntea unei campanii de reimpadurire a tarii sau de reducere a poluarii. Nimeni nu a pus pe masa un proiect concret care sa reduca riscul inundatiilor si efectele lor. Nici un presedinte sau un prim-ministru nu s-a batut pentru protectia si educatia copiilor. Dar toti presedintii si prim-ministrii postdecembristi au vorbit despre aceste probleme, impartasindu-ne constant… ingrijorarea lor.

Cum spuneam, la vorbe nu ne intrece nimeni. Iar daca tot vorbim atat de mult si de bine, ce rost mai are sa si facem?