Nespusa iubire a lui Ilie Toptală (II)

MALADIE ● Parfumul lui Lily, vedeta magazinului din Piaţă
La Nino, Ilie Toptală se remarcă nu numai prin cinste, dar şi prin bunătate. Misiunea lui era să stea prin magazin ca factor de descurajare a eventualilor scandalagii. În acest scop era băgat pînă-n gît într-un combinezon negru, tip antitero, care-l făcea mult mai voinic decît era, avea atîrnate la curea un baston de cauciuc atît de gros, că puteai rupe cu el grumazul unui bou, un pistol cu gaze, o lanternă pentru explorările subacvatice şi o staţie de emisie-recepţie.

MALADIE ● Parfumul lui Lily, vedeta magazinului din Piaţă
La Nino, Ilie Toptală se remarcă nu numai prin cinste, dar şi prin bunătate. Misiunea lui era să stea prin magazin ca factor de descurajare a eventualilor scandalagii. În acest scop era băgat pînă-n gît într-un combinezon negru, tip antitero, care-l făcea mult mai voinic decît era, avea atîrnate la curea un baston de cauciuc atît de gros, că puteai rupe cu el grumazul unui bou, un pistol cu gaze, o lanternă pentru explorările subacvatice şi o staţie de emisie-recepţie. O astfel de înfăţişare fioroasă ar fi descurajat pînă şi un comando de terorişti islamici, d-apoi pe amărîţii clienţi ai magazinului Nino, majoritatea pensionari ai muncii intelectuale. Timp de o lună, cît lui Ilie nu-i căzuse cu tronc Lily, n-avusese loc nici un scandal. Singura întîmplare ce-ar fi putut trece drept ieşită din comun fusese o hărţuială între o pisică şi un dulău, aduşi de stăpîni în magazin pentru că n-avuseseră cu cine să-i lase acasă. Cîinele fusese legat de stîlpul uşii de la intrare. Pisica fusese aşezată de proprietăreasă în coşul luat, la intrare, pentru cumpărături. Pisicii i se păruse că dulăul se uitase la ea cu subînţeles. Şi, asemenea oricărei fiinţe de genul feminin, deşi nu-i displăcuse, găsise de cuviinţă să protesteze măcar de complezenţă. În consecinţă, la plecarea stăpînei de la casă, trecînd pe lîngă dulău, scosese capul din manşonul croit anume pentru ea şi se prefăcu că-l scuipă. Dulăul n-avea însă chef de hîrjoană. Era foc de supărare că stăpînul îl lăsase aici, la intrare, unde toţi cei care treceau simţeau nevoia să-l mîngîie şi să-i şoptească tot felul de ieftinităţi. Vai, ce cîine frumos! Vai, ce ochi inteligenţi are! Culmea enervării, cîte o jună dată cu parfum de viorele clandestin simţea nevoia să-l mîngîie. Or, pe el nimic nu-l scotea din sărite mai tare decît parfumul fabricat pe şest. Astfel că, fără să mai stea pe gînduri, căscă botul şi hămăi scurt. Pisica se sperie atît de tare, încît ţîşni din braţele bătrînei, se rostogoli pe podele şi dispăru ca o săgeată în adîncurile magazinului. Bolidul viu şi, în plus, păros stîrni mare huiet. Mai ales că tocmai în acea zi, pe toate posturile de televiziune, un profet cu priviri flămînde şi barbă zburlită anunţase un cutremur de gradul 12 pe Scara Richter, treaptă despre care istoricii spuneau că nu mai fusese atinsă de un un milion de ani, cînd se despărţise pămîntul de ape. Mulţi crezură, aşadar, c-a început dezastrul, şi cum în astfel de împrejurări magazinele se închideau pentru o perioadă nedefinită, primul lor gînd a fost de a-şi umple coşurile cu tot ce întîlneau în cale. În alergarea ei prin magazin, pentru a se piti sub raftul cu lame de bărbierit, de-al căror tăiş ştia că se tem cîinii, pisica dărîmă, în treacăt, un şir de oale de fiert sub presiune. Căzînd, acestea produseseră un zgomot de geamuri sparte, ceea ce spori impresia că e cutremur. În hărmălaia iscată, Ilie Toptală a fost printre puţinii care nu şi-au pierdut capul. Nu deoarece ar fi avut el cine ştie ce stăpînire de sine, ci pentru că avea minte greoaie şi, pînă să bănuiască că-i cutremur, trecu suficient timp pentru a putea acţiona. Flăcău de la ţară, n-avea complexe în ce priveşte cîinii şi mîţele, despre care ştia un singur lucru: că trebuie să le arzi una peste bot. Ceea ce şi făcu, într-o rapiditate uluitoare pe care cercetătorii de la Institutul de Psihologie al Armatei, specialitatea Comandouri, ar fi notat-o cu 10 pe o scară de la 1 la 10. Se repezi la dulău şi-i prinse fălcile în menghina deştelor sale de fier, apoi se îndreptă sigur spre locul unde se vîrîse pisica, dădu deoparte dulapul şi, pînă să-şi dea seama animalul, o apucă de ceafă atît de puternic, încît o făcu să leşine şi, evident, să tacă.
Totul se rezolvase cît ai bate din palme. Pisica torcea cuminte în braţele stăpînei, mijindu-şi languros ochii, iar dulăul se gudura la picioarele tuturor celor care treceau pe lîngă el, indiferent de ce-i spuneau, dovedindu-şi încă o dată natura laşă. Mărfurile aşezate la locul lor în rafturi, rafturile aliniate perfect, de puteai să treci prin faţa lor o lamă de brici, clienţii îşi reluară eternele lor şovăieli în faţa produselor de lux, iar degetele casieriţelor prinseră să ţopăie gingaş, dar ferm pe clapele maşinilor de socotit.

Nu se ştie nici azi cum s-a îndrăgostit Ilie Toptală de Lily, vedeta magazinului din Piaţă. Şi nici nu se va afla vreodată. Nicolae Parvana a ieşit din comerţ. După ce a vîndut magazinul unei Fundaţii pentru libertatea scrisului pe ziduri, sponsorizată de Consiliul Europei, s-a apucat de contrabandă cu ţigări ieftine, jurnaliştii nu s-au arătat interesaţi de subiect. Cine şi-ar fi permis să piardă timpul cu un subiect precum dragostea dintre un bodyguard şi o vînzătoare?! Mai ales că între ei nu se întîmplase nici un viol cu lovitură cauzatoare de moarte. Totuşi, din ce i-a spus Nicolae Parvana nevestei, din ce s-a mai bîrfit printre vînzătoarele din magazin, o imagine ne putem face. Totul a pornit de la marfa pe care o vindea Lily: parfumul. De dimineaţa pînă seara, fata şedea în mirosul de parfum ca un turc

ÎNTR-O BAIE DE ABURI. După vreo săptămînă, parfumul îi intră în păr, în piele, în nări, ba chiar pînă şi în unghii, deşi erau lăcuite. Şi dacă s-ar fi frecat cu nitroglicelină tot n-ar fi reuşit să-l scoată. Astfel că pe unde trecea lăsa în urmă o dîră de parfum, ca şi cum ar fi avut o trenă nevăzută. Din nenorocire pentru destinul magazinului, la un moment dat s-a importat şi s-a pus în vînzare o marcă de parfum dulceag, imitînd mirosul de liliac înflorit. Lily răspîndea în jur un parfum ce năştea în fiecare amintirea devastatoare a unei seri de primăvară, în care respiraţia livezii pătrundea pe fereastra larg deschisă, o dată cu lumina lunii pline. Mulţi dintre cei care se plîngeau de starea asta, nu prea diferită de o boală gravă, deoarece te făcea bun la suflet, atît de bun, că nu mai cereai înapoi banii împrumutaţi cu dobîndă, nu trăiseră în viaţa lor o asemenea scenă. Dacă şi-o aminteau era – aşa cum susţineau specialiştii – deoarece omul poartă cu sine şi amintirile trăite de strămoşii cei mai îndepărtaţi. Astfel, nu de puţine ori, cînd eşti obosit mai ales, simţi nevoia să caşti botul şi să urli la lună, cum făcuse, în urmă cu zeci de mii de ani, omul primitiv, simţind că a fost lăsat singur în Univers de Dumnezeu, care plecase haihui, luînd cheia cu el.

Printre cei atinşi de maladia asta se număra şi Ilie Toptală. Din clipa cînd magazinul scoase la vînzare noua marcă de parfum, el a început să tresară ori de cîte ori îi cădeau privirile pe Lily, vînzătoarea. Nu ştia că se îndrăgostise lulea, deoarece nu-i şedea în fire să se autoanalizeze. Dacă Nicolae Parvana ar fi fost un pic mai atent şi-ar fi dat seama că ceva nu e în regulă. Ilie Toptală lipsea minute din magazin. O ştergea la toaletă ca să se privească în oglinda coclită, fără să facă nimic. Pur şi simplu se uita la el însuşi într-o tăcere adîncă. Angajaţii magazinului îl găseau şi-l lăsau acolo, avînd grijă să-l întrebe ce mai face, la care Ilie nu răspundea nimic, deoarece n-auzea o iotă.

Va urma