Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O apariţie recentă, o carte de 256 de pagini, al cărei autor abia a implinit 25 de ani, atrage atenţia printr-un titlu căt se poate de original, aproape şocant: "Proust a fost neurolog".
O apariţie recentă, o carte de 256 de pagini, al cărei autor abia a implinit 25 de ani, atrage atenţia printr-un titlu căt se poate de original, aproape şocant: "Proust a fost neurolog". Nici măcar un semn de intrebare nu indulceşte agresivitatea lui Jonah Lehrer.
La prima vedere pare să fie vorba despre incercarea de a stabili faptul că inţelegerea creierului uman aparţine in primul rănd artiştilor: scriitori, compozitori, pictori şi chiar bucătari, care au anticipat marile descoperiri ştiinţifice.
Cine a fost primul? Are vreo importanţă? Geniul este intotdeauna in avans faţă de restul lumii, ştim asta de pe vremea lui Leonardo. Printre artiştii pomeniţi se află şi compozitorul Igor Stravinski. Prima audiţie a "Ritului primăverii" a fost marcată de huiduieli la fel de intense ca aplauzele, dar şi de apariţia poliţiei. Descoperise oare Stravinski faptul că mintea are nevoie mai mult de conflict decăt de consonanţă? Poate că da, deşi interpretarea lui Lehrer este cel puţin discutabilă. El crede că ne putem adapta la noutate, că nimic nu rămăne dificil de inţeles, aşa cum susţine teoria modernă a neuroplasticităţii.
Muzica lui Stravinski rămăne surprinzătoare, la fel de indrăzneaţă ca la inceputurile ei. Un detaliu, Walt Disney a folosit-o in 1940 ca ilustraţie a celebrului desen animat "Fantasia", fără să mai provoace scandal, ca in 1913. O demonstraţie a teoriei care susţine că muzica ne tulbură doar atunci cănd obligă o parte a creierului, cortexul auditiv, să facă un efort pentru a descoperi o ordine ascunsă? Rămăne de văzut.
Apare şi faimosul bucătar, Auguste Escoffier, considerat expert in neurologie fiindcă ar fi introdus sosuri ce conţin un precursor al monoglutamatului de sodiu, care are curioasa proprietate de a fi perceput drept gustos.
Citește pe Antena3.ro
Avem de a face cu misteriosul gust "umami", care, alături de dulce, acru, sărat şi amar, este perceput de receptori specializaţi şi este prezent in supa de carne de viţel sau in fiertura de alge "dashi". Descris ca savuros, umami, cunoscut de multe secole in Orientul Indepărtat, a ajuns in Europa datorită lui Escoffier. Afirmaţia este contestată de partizanii lui Brillat-Savarin, care ar fi descris conceptul sub numele de "osmazone".
Ciudată pare expedierea pictorului neoimpresionist George Pierre Seurat in doar jumătate de frază. Tehnica acestuia, folosirea unor puncte de culoare despărţite de spaţii minime, il face pe William R. Everdell să susţină că nici o altă pictură nu sugerează mai intens faptul că lumea este compusă din particule, şi continuitatea e o simplă iluzie.
Foarte puţin convingătoare sunt capitolele legate de literatură, poate cu excepţia unei subtile analize a imaginilor din "Orlando", semnat de Virginia Woolf. Dar marea problemă este tocmai acea parte a cărţii care ii dă şi titlul, cea legată de Proust. Apar aici căteva omisiuni surprinzătoare. Titlul cărţii lui Lehrer, "Proust a fost neurolog", ar fi justificat măcar o scurtă prezentare a familiei acestuia, plină de oameni de ştiinţă, unii preocupaţi chair de mintea umană. Printre ei, tatăl prozatorului, dr Adrien Proust, unul dintre savanţii de renume ai epocii, elev al lui Jean-Marie Charcot, ca şi Sigmund Freud.
Preocupat de astma fiului său, doctorul incerca tot felul de leacuri tradiţionale. Unul dintre ele, un ceai făcut din bulbi de crin şi alte plante, ar putea distruge mitul celei mai faimoase prăjituri din istoria literaturii moderne, acea "madeleine" care apare şi pe coperta cărţii lui Lehrer.
Senzaţia de bine, de relaxare, de linişte interioară pe care Proust o asociază cu prăjitura (care nu are cine ştie ce parfum) este dată de ceaiul pomenit. Acesta conţinea o substanţă numită metilxantină, o rudă apropiată a teofilinei, substanţă folosită in tratamentul astmei in vremurile noastre. Ceaiul, nu prăjitura, va provoca senzaţia de confort care uşurează incursiunea in memorie. Metilxantina il face pe Proust să descrie cu un neintrecut rafinament misterioasele mecanisme ale memoriei.
Nu se ştie exact cui se adresează volumul de debut al lui Lehrer. Probabil umaniştilor care doresc informaţii relativ uşor de digerat, in legătură cu ceea ce se intămplă in propria noastră minte, cu legătura dintre muzică, pictură şi gust.
Lipseşte răspunsul la o intrebare care ii frămăntă de multă vreme atăt pe muzicieni, căt şi pe neurologi. Ce manipulare incredibilă a reuşit Carl Orff in "Carmina Burana" de le place tuturor, de la ignoranţi la experţi, de la esteţi la iubitori de kitsch?
