x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nimereala

Nimereala

de Tudor Octavian    |    02 Iun 2007   •   00:00


Nişte pantofi de-ai mei imi rod ciorapii la călcăie, dar care din ei sunt cu pricina nu ştiu. Doar n-o să m-apuc să procedez ştiinţific şi să-i incalţ pe rănd. Ii incalţ la nimereală. Intr-o zi m-am trezit cu călcăiul drept dezvelit. Personal, nu mă uit la călcăiele oamenilor. La bărbaţi mă uit numai la feţe, iar la femei şi la săni. La femei mă mai uit şi la cefe. Am rămas cu obiceiul ăsta din facultate. Amfiteatrul se umplea cu vreo două sute de fete, iar noi, cei căţiva băieţi, care ne nimeriserăm la Filologie, stăteam in ultimele rănduri şi contemplam omoplaţi şi cefe.

Nişte pantofi de-ai mei imi rod ciorapii la călcăie, dar care din ei sunt cu pricina nu ştiu. Doar n-o să m-apuc să procedez ştiinţific şi să-i incalţ pe rănd. Ii incalţ la nimereală. Intr-o zi m-am trezit cu călcăiul drept dezvelit. Personal, nu mă uit la călcăiele oamenilor. La bărbaţi mă uit numai la feţe, iar la femei şi la săni. La femei mă mai uit şi la cefe. Am rămas cu obiceiul ăsta din facultate. Amfiteatrul se umplea cu vreo două sute de fete, iar noi, cei căţiva băieţi, care ne nimeriserăm la Filologie, stăteam in ultimele rănduri şi contemplam omoplaţi şi cefe.

Din cauza ciorapului rupt aveam impresia că toată lumea de pe bulevard trăgea cu ochiul spre călcăiul meu drept. Am intrat, la nimereală, in primul magazin cu ciorapi şi aici am dat peste un cunoscut, Avăduviţei, care m-a intrebat dacă mergeam, ca şi el, la vernisajul expoziţiei lui Ababiţei. Uite cum ne-am nimerit, a zis el, să ne cumpărăm ciorapi din acelaşi magazin şi să vedem aceeaşi expoziţie. Nu mi se părea ceva ieşit din comun, mai ales că galeria unde avea loc vernisajul se găsea chiar lăngă magazin, dar l-am insoţit. Te-ai nimerit la fix, mi-a zis pictorul, fiindcă criticul Amăriuţei, care ar fi trebuit să spună căteva cuvinte, şi-a buşit maşina şi e la poliţie. In alte imprejurări m-aş fi simţit ofensat. Cum, adică, uiţi să mă inviţi la vernisaj, dar, dacă tot m-am nimerit să vin, mă pui să vorbesc in locul unuia in faţa căruia te-ai ploconit ca să vorbească la deschidere?! Totuşi, am acceptat. Ciudat e că am zis da tocmai pentru că nimic din ce făcea artistul nu-mi plăcea deloc.
Ca să-l sancţionez pentru

necuviinţă, am elogiat cu superlative publicul de gură-cască din sală, ţigările cu filtru, pardoseala de mozaic, magazinul Cora, rochiile doamnelor, clanţele de la uşi, ramele tablourilor, vremea de afară, Guvernul, am găsit chiar şi căteva aprecieri simţite despre magazinul de ciorapi de alături.

Copleşiţi de atătea superlative, oaspeţii n-au observat că nu spusesem nici un cuvănt despre artist, iar artistul mi-a mulţumit fericit, de parcă il ridicasem in slăvi pe el. In psihologie, procedeul se cheamă distragerea atenţiei, iar la circ, hocus-pocus preparatus. In invălmăşeala care s-a produs, cănd s-au adus sandvişurile şi băutura, artistul mi l-a prezentat pe un burtos cu degetele incărcate de inele. E domnul bancher Aciobăniţei, a zis pictorul. Sincer vorbind, i-a zis burtosul cu ochii strălucind ca la o şedinţă de spiritism, mă aflu pentru prima oară intr-o expoziţie, m-am nimerit, cum s-ar zice, aici şi m-aţi cucerit. Cumpăr toate lucrările. Iniţial, plecasem de acasă să-mi iau un inel cu briliante şi diamante de la magazinul de bijuterii de alături, dar aţi vorbit atăt de convingător, incăt simt c-a sosit momentul să investesc in arta modernă. Care magazin de bijuterii, m-am mirat, că alături e numai unul de ciorapi? Ei, n-aţi nimerit dumneavoastră unde trebuie, m-a mustrat burtosul, aşa cum iţi cerţi un prieten cam aiurit, care a plătit briliante şi diamante şi n-a observat că negustorul i-a dat doar ciorapi. Contaţi pe mine, mi-a zis el, dăndu-mi o carte de vizită, c-o să vă invăţ să cumpăraţi avantajos briliante şi diamante.
Ce bine că ne-a nimerit soarta la vernisajul ăsta!

-am dat şi eu burtosului cartea mea de vizită şi acum aştept să mă inveţe să cumpăr avantajos diamante şi briliante cu banii pentru o pereche de ciorapi.

×
Subiecte în articol: editorial