x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nimic despre câini!

0
Autor: Vasile Seicaru 14 Feb 2010 - 00:00
Nimic despre câini!


Mira-m-aş să mai fie marea cum era odată. Cum era odată, iarna. Vara trecută ne-am întâlnit, parcă în fugă, parcă n-avea timp de mine, însă mie mi-a fost de ajuns cât m-a suportat. Marea nu e tot timpul la fel, o poţi privi ore întregi fără să te plictiseşti, la fel ca şi pădurea. Şi marea, şi pădurea, şi cerul... Ele fac parte din veşnicie. Însă cerul....



Eram astă vară cu lupoaica mea pe nume Slash. Păi, cum s-o cheme altfel?... I-am dat nume de star rock. Lupoaica Slash! E urât? Mie nu mi se pare. Pe atunci avea doar 4 luni şi nu-i era frică de mare. Doar că frica era la mine, că mergeam cu o suită de câini vagabonzi după noi, că era tare frumuşică şi privea lumea cu o mare uimire, şi toată acea gaşcă de câini ne urma, dar de la o oarecare distanţă. Trebuie să ai ceva pâine să le dai, şi atunci ei vor primi şi vor pleca fără să ai nici o problemă. Şi pe mine mă privea Slash cu uimire şi voia tot timpul să mă muşte, ba de ureche, ba de faţă, ba de mâini, dar de cele mai multe ori se încurca în părul meu. Când era să fiu mai puţin fericit, a apărut în viaţa mea căţeluşa asta care a venit tocmai din Ungaria pentru mine... că e unguroaică dom'le, ce te pui? Are carnet de animăluţ cu pedigree şi cureluşă de piele cu verigă de metal foarte fină. Acum ea are aproape 9 luni şi are alura unui adult. Dacă se ridică, îmi ajunge cu picioarele la umeri. Cât poate fi de iubitor un câine, dacă ştii să-l priveşti adânc în ochi şi să-l întrebi aşa, deodată: ... "Ce mai ai să-mi spui tu azi?". Şi ea spune, numai că tu trebuie să ştii să auzi, să asculţi. Odată am atins-o cu o vărguţă pe spate, după ce a apucat de faţa de masă şi a spart tot. Am ridicat tonul, am certat-o şi ea a venit aproape târându-se şi a început să-mi lingă mâna. Unii ar spune că atunci a fost şmecheră. Eu cred altceva, cine ştie?... Cel mai mult îi place acum să stea liberă prin curte, să alerge cât poate de mult şi de aiurea, să se joace, să sară după fiecare fulg de zăpadă, spre a-l prinde şi a-l soarbe. Acum latră ca un câine lup şi vrea să-mi arate, cât mai des, cât de mult ştie ea să apere terenul pe care deja l-a şi delimitat. Nu trebuie decât să mă apropii de geam, că mă şi simte. Ştie să mulţumească în felul ei, dar eu înţeleg. Cum fac oare animalele de simt totul atât de intens? Ce trebuie să mai înţelegem noi din asta acum, când ura din preajma noastră ne urmăreşte şi ne împresoară cât mai strâns, când urăciunea şi necredinţa ne învăluie mintea ca într-o ceaţă deasă şi amară, ca o otravă. Cine sunt şi ce sunt eu, prietene, să mai vin acum cu încă o poveste ca asta? Poate te plictisesc, dar ţi-am mai spus, ignoră-mă dacă te plictisesc, resetează-mă din baza ta de date, că doar coşuri de gunoi găseşti mai uşor decât vreun izvor cu apă bună de băut. Cineva din televizor mă sfătuia ieri că ar fi bine să nu mai cred că Iisus Hristos există şi venea cu tot felul de dovezi cum că Biblia e mizeră şi tot ce e legat de Dumnezeu e discutabil. Tot el spunea că lucrurile au evoluat şi că doar prin ştiinţă şi nevoia de cunoaştere s-a ajuns până unde s-a ajuns. Bine că nu nega, din fericire, revelaţia în descoperirea multor lucruri sau fenomene. M-am uitat până la sfârşit, am văzut cum intrau în vorbă preoţi sau oricine mai voia să dezbată cu "uomu' de la teve". E nevoie acum de aşa ceva? Poate-ar fi mai bine să-i punem pe pereţi pe ăştia de ne conduc de 20 de ani şi să ne rugăm la ei? Hai, măi frate, că devin melodramatic, ba chiar patetic, serios, sau prea analitic. Doamne fereşte, nu m-am gândit o clipă la asta! Io doar am zis, nici măcar n-am spus! Şi atunci revin la Slash, căţeaua cu nume de star rock. Ea ştie să privească lumea tăcută şi mirată, se mulţumeşte cu un os, dacă o mângâi se bucură, dacă nu, te iubeşte necondiţionat. De unde am mai auzit, de unde ştiu eu povestea asta? Nu, n-are nici o legătură cu personajele din cântecele lui Mihai Constantinescu, nici cu istorioarele dulcege din site-urile cu câini părăsiţi şi neiubiţi de nimeni... Şi când e frig, şi iarba e kakie/ Şi nu mă-ntreb/ prea des de-i cald sau frig pe-afară/ când melodrama mea e dulce sau pustie/ îmi sare-un căţeluş pe plic, din călimară...

Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de