Nimic despre Elodia

Trecuta prin malaxorul stirilor, tocata marunt intre dintii pareristilor care habar n-au de subiect, dar simt nevoia sa-si faca public "punctul de vedere", Elodia a fost dezumanizata. Sunt unii care cred ca ea nici n-a existat vreoda­ta in carne si oase, cu lacrimi, bucurii, cod numeric personal si ADN. Ca e doar o plasmuire a lui Dan Diaconescu, coborata in televizoare din frigiderul lui de Frankenstein.

Elodia e azi un fel de Coca-Cola plus Calgon si-o picatura din Peugeot (407), un brand incert pe care si-l revendica orice facator de stiri. Toti ne pricepem la Elodia, fara ca vreunul dintre noi sa o fi cunoscut-o vreo­data, pe vremea cand ea traia. E cel mai simplu sa-ti dai cu parerea despre viata si, mai ales, despre moartea Elodiei, pentru ca n-ai cum sa empatizezi cu un brand. Brand-urile n-au amintiri si nici sentimente, nu nasc copii, nu se indragostesc si nici nu se simt nefericite. Au doar o notorietate care vinde. Adica, fac rating, trafic sau tiraj.

Precum Ana lui Manole, Elodia a devenit personaj in legendele urbane create de sotul ei. Exista jocuri cu Elodia, bancuri cu Elodia, manele, prajituri si tricouri cu Elodia. Nimic din toate astea nu m-a surprins insa la fel de neplacut ca reactia unui parerist (care pretinde ca se pricepe la chestiuni juridice), nimerit intr-un studio de televiziune in timp ce se comenta, printre altele, si declararea prezumata a mortii Elodiei. Respectivul e specialist in cutremure, implementarea democratiei si legislatie rutiera. Deranjat ca, de la inaltimea valorii lui multilateral dezvoltate, trebuie sa se coboare spre un subiect atat de comun si de trivial, pareristul a avut o criza de ras. "Elodia?! Haideti, dom'le, alte subiecte n-aveti?", a fornait el pe sub ochelarii proptiti pe nas. "Da, chiar asa!", a imbratisat ideea o alta parerista, doamna in varsta care se pricepe, credeti-ma, la absolut orice! Sincer, nu ma asteptam ca vreunul dintre ei sa stapaneasca subiectul. Sau sa explice, in marinimia si-n destep­ta­ciunea lor, ce este aceea "moarte prezumata". Insa reactia lor de "cah, nu ne place", m-a lamurit definitiv ca prea putini sunt aceia capabili sa vada, in cazul Elodia, dincolo de eticheta lizibila pentru precupete.

Povestea Elodiei e simpla. O femeie de 38 de ani, Marilena, casa­to­­ri­ta cu Constantin, dispare pe 30 au­gust 2007. Un copil de 2 ani ramane fara mama. Toate probele adu­nate de anchetatori indica faptul ca sotul a ucis-o pe Marilena. Du­pa ce pica testul poligraf, Constantin refuza sa mai faca vreo declaratie. Ca­davrul femeii nu este gasit. Daca acest lucru s-ar fi intamplat sau daca au­torul si-ar fi recunoscut fapta, in­di­­cand si locul unde a dus victima, ca­­zul ar fi fost unul extrem de banal. O "crima de bucatarie". Si habar n-ati fi avut astazi ca Elodia a existat vreodata...

Insa lipsa acestor probe muta crima, din bucatarie in amfiteatrele facultatilor de Drept. Elodia este deja un caz-scoala, unul fara precedent in justitia din Romania. Pana acum, numai cativa procurori romani au avut priceperea, curajul si caracterul pentru a trimite in instanta dosare de omor in care n-a fost gasit cadavrul. Stiati, de pilda, ca exista crime in care, desi autorul si-a recunoscut fapta, procurorul nu l-a trimis in judecata, speriat ca nu are si cadavrul? Stiati ca acesti criminali sunt astazi in libertate, printre noi, in vreme ce victimele lor n-au parte nici macar de un mormant? Stiati ca in alte tari europene, in cazuri mult mai "subtiri" decat cazul Elodia, vinovatii fac deja ani grei de puscarie? Stiati ca in Romania, orice nenoro­cit, fara sa fi absolvit Dreptul sau Aca­de­mia de Politie, e constient de faptul ca, daca omoara pe cineva si distruge apoi cadavrul, scapa nepedepsit?

Marilena e astazi mai mult decat sotia lui Constantin si mama lui Matei. Mai mult decat o invatatoare care scria intr-un ziar local, apoi devenea avocata, avea dosare si rate la banca. Marilena, Elodia adica, e un test important pentru justitia Romana. Pentru procurori, judecatori si avocati. Iar acesta este un adevar la care pareristii ar putea ajunge si singuri daca s-ar opri putin din gargara si ar incepe sa gandeasca.