Noi, românii

Scriitorul de la pagina 3

Afară plouă. Tâmpită ţară e România, spune X, deşi plouă în toată Europa. La autobuz e buluceală şi X rămâne să-l ia pe următorul. Tâmpit popor, spune X, uitându-se neguros la amărâţii care merg cu autobuzul la slujbă.

Lui X îi iese pe neaşteptate o afacere şi se umple de bani. E bună la ceva şi România asta, spune el. Şi, cu toate că plouă de rupe pământul, în creierul său răsare soarele şi înfloreşte liliacul. Pe X îl dor maţele. Se uită în jur şi vede numai neamuri proaste, numai mitocani şi ţaţe. După-amiază, gata, nu-l mai doare stomacul. A mâncat bine, a servit şi un Chivas Regal, iar trataţia e plătită de colegi. Mai sunt şi oameni de treabă, culanţi în România, zice el. La nemţi îţi place, nu-ţi place ce ţi se pune pe masă, plăteşti jumătate. Meschin popor. X omeneşte un ziarist să bage un articol de bine despre el. Articolul apare, ziaristul şi-a dat silinţa, că de-aia a luat bani, şi X se vede aşa cum stă scris în ziar: onest, generos, familist convins şi patriot. Ce presă bună avem!, zice X. În alte ţări citeşti numai prostii. La noi, uite, că mai sunt şi lucruri bune de citit. Se mişcă, se mişcă ceva în România! Pe X îl trădează amanta cu un terchea-berchea mai tânăr însă ca el. Mai tânăr şi ca trădătoarea. Ce neam de rahat mai e şi românul, zice X. Nu poţi să ai o bază în nimeni. În faţă îţi zâmbeşte, iar în spate te vinde. Englezul e englez, ce zice aia e. Îţi convine sau nu, dar măcar ştii ce să faci. X îşi ia o amantă tânără, care nu-l sâcâie şi nu-i cere cadouri. În România avem fete cuminţi şi frumoase, spune X. Englezoaicele, vai de mama lor, sunt curve şi urâte. E de la ceaţă. Soare ca la noi nu mai găseşti nicăieri. Soarele face pielea la femei ca mătasea. X are necazuri la partid. Tâmpită naţie, spune el, îi dai, îi tot dai şi partidul nu se mai satură. Bag banul să se aleagă ei deputaţi, nenorociţii dracului, şi eu rămân tot cotizant de frunte. Infect caracter are românul!

Afară plouă rău de tot, nevasta a aflat de amantă, banca îl pisează cu tot felul de recalculări şi i-a ieşit şi un furuncul în fund. Cu toate acestea, e bine în România! E foarte bine, partidul i-a mai cerut bani, dar i-a dat un loc la deputăţie într-un colegiu cu şanse. Aşa suntem noi, românii, spune X, facem gălăgie, ne certăm, însă avem suflet bun. Englezii sunt reci, nemţii sunt distanţi. Noi, românii, avem un suflet de aur. Cine se ia după aparenţe se înşală. Afară e o toamnă splendidă, trandafirii au înflorit a doua oară, leul s-a apreciat cu cincisprezece bani, însă X a fost şters de pe listă şi în locul lui e altul, venit de la Opoziţie. Infectă naţie, zice X.

De ce nu m-oi fi născut neamţ? Popor de curve şi de oameni fără cuvânt! X are mare dreptate. Doar că nu e vorba de tot poporul, ci de ei, de domnii X. Fără oameni ca X, România ar fi paradisul pe pământ. Plouă sau e vreme frumoasă, în noiembrie trandafirii înfloresc din nou, dar ce păcat că în noiembrie înfloresc şi domnii X. Mulţi, puţini, nimeni nu ştie exact câţi sunt. Fapt e că au mereu ceva de zis, că par mai mulţi decât sunt, că pe ei îi vede întâi lumea şi că ei dau măsura României. Unele naţii sunt atinse de boli incurabile. România are un furuncul în fund. Ar rupe-o la fugă, dar o ţine în loc furunculul. E în pantaloni, dar se observă la mers. Ce ţară frumoasă şi ce mers săltat şi strâmb are!