Noi si macelarii

AM VRUT SA CITESC una dintre cartile cu succes la public prin anii ’85, ca sa vad ce inteles ar putea avea azi cutezanta de atunci a autorului, insa dupa cateva pagini am renuntat. La vremea aparitiei, romanul a facut valva, deoarece infatisa la modul tragicomic relatia dintre un macelar si personajul principal. Un profesor universitar care, in zilele cand se zvonea ca s-ar aduce si carne, nu numai oase, se invartea prin hala zambind mult si intelectual, ca sa i se faca simpatic casapului. Profesorul stia ca macelarul il favoriza doar ca sa-si bata joc de el in fata celorlalti macelari. Si nu atat de el, cat de invatatura, insa odata ajuns acasa cu carnea ii povestea sotiei cu duiosie de invingator ce inima de aur avea "omul lui" si cum ii facea acesta cu ochiul, ca sa vina prin spate. "Ia, bre, filozofule, si papa - ii spunea batjocoritor negustorul - ca fara noi, muncitorii, n-ai mai putea matale sa filozofezi!"

Tinerii si strainii n-ar realiza natura relatiilor dintre cei doi, fara un subsol lamuritor. Dar ce literatura ar mai fi aceea, careia i-ar trebui la fiecare pagina subsoluri, ca sa pricepem de ce se umileste un om in fata altuia si de ce nu-i carne in galantar? Tinerii si strainii sunt indiferenti la un astfel de subiect, dar eu, cand trec prin hala, ma uit la macelari cu un soi de ciuda istorica, pe care nici cea mai frageda fleica la gratar n-o domoleste.

MUZICA PENTRU BAIE, muzica pentru gravide, pentru sedinta de masaj, pentru barbatii stresati, muzica sa adormi bine... Un intreg magazin cu CD-uri fara autori, fara un inventar de piese, doar cu muzici care relaxeaza in situatii biologice, igienice si afective foarte clar definite. Ar exista insa si situatii chiar mai nuantate: muzica pentru zilele cand nu curge apa calda, pentru familiile care nu-si pot permite decat sapun ieftin de rufe, pentru bai cu instalatia defecta, pentru garsoniere confort trei cu dus la capatul coridorului.

IN TOATE EMISIUNILE cu pesti si pescari, nu conteaza in ce colt de lume se pescuieste si ce limba vorbesc unditarii, pestii prinsi "se zbat ca nebunii". Nebunia - singura trasatura umana a pestelui, fie acesta mare sau mic, de ocean sau de balta.

IN ANUL CAND A FOST "MARGINALIZAT" ca secretar cu propaganda la Timisoara, Ion Iliescu si-a cumparat, ca orice om al muncii, bilet de tren de la agentia din apropierea Garii de Nord. Ma gaseam inaintea lui la coada, dar l-am poftit sa treaca in fata si nimeni n-a protestat. In presa - si cam in tot Bucurestiul - se vorbea despre situatia din CC a lui Ion Iliescu, iar faptul ca puteam sa-i ofer un loc peste rand ma facea sa consum un subtil si infiorat simtamant de conjurat, de participant la o cauza. Ar fi trebuit sa-i amintesc asta presedintelui dupa 1990: Stiti, eu am fost ala care v-a dat randul inaintea lui la coada la bilete de tren. Capatam poate un certificat de prerevolutionar.