Normalitatea in blugi

Un cald La Multi Ani pentru tine, iubit cititor, si fie ca 2005 sa fie cel mai bun an al tau de pana acum! Pentru ca meriti, cum spune reclama.

Prin anii ’80 eram un pusti, printre altii ca mine, si ne distram de minune, in ciuda faptului ca traiam intr-o dictatura odioasa. Lucru-asta e greu de explicat unor straini sau unor pusti de azi. Cum, te vor intreba ei, voi va distrati, scriati versuri si ascultati muzica straina in perioada aia cand lumea suferea de foame si de frig? Pai chiar asa. Ba chiar aventurile si escapadele noastre aveau un gust special in acea atmosfera cenusie, erau o expresie a frondei si revoltei noastre contra sistemului. Nu doar la noi tinerii spargeau tiparele prin nonconformismul lor. Peste tot in Europa de Est se-ntampla acelasi lucru. Se vede asta in cartile lui Stasiuk, de exemplu, sau ale lui Schultze. Este minunea tineretii, puterea ei de a lumina chiar si vremurile cele mai sinistre. Toate ritualurile goale, toate ceremoniile triumfalice comuniste erau luate in deradere de gasca noastra de poeti bezmetici, care puneau "Am cravata mea, sunt pionier" pe ritmuri de rock sau blues si care-l imitau pe Ceausescu pana la raguseala. A fost prima generatie care s-a-mbracat in blugi si care-a refuzat sa poarte cravata chiar si-n cele mai solemne imprejurari. Care-a pulverizat prin continua persiflare bombasticismul si pompierismul epocii.

Generatia mea, a celor care au acum in jur de 50 de ani, hranita cu nonconformism, ironie si muzica rock, este acum la putere in mai toate zonele vietii noastre nationale. E cazul ca asta sa se vada, si a-nceput sa se vada. Asistam azi la zorii unui nou stil de conducere, a unui nou tip de climat in lucrul cu oamenii. Mohoratele sedinte de partid pline de formalism si de vorbe goale par acum de domeniul trecutului. Cu o luna in urma, am primit un mail straniu: "Profesorii Facultatii de Litere sunt invitati la petrecerea de Craciun din facultate". Am ramas cu gura cascata: niciodata de cand stiu eu facultatea asta nu s-a mai facut asa ceva. M-am dus la petrecere. Colegii mei si cu mine ne-am aflat pentru prima data in incinta facultatii in relatii informale si sarbatoresti. Un brad impodobit trona in sala de consilii. Vin si prajituri la discretie. Studenti, valuri-valuri, veniti (ciudat: din proprie initiativa…) cu colindul. O atmosfera de fraternizare cum n-am mai pomenit in sala aceea care aratase-nainte mai curand a cavou… Cum de n-a trecut prin mintea fostilor decani ca profesorii merita, la sfarsit de an, o petrecere, ca asa e frumos, ca asa trebuie sa se petreaca lucrurile intr-o institutie? A fost de-ajuns sa avem primul decan in blugi pentru ca normalitatea, frumoasa, nobila si necesara normalitate sa vina printre noi dupa decenii de limbaj si de relatii de lemn.

Si nu e deloc o coincidenta ca prima intrunire de guvern de anul acesta a fost tot sarbatoreasca, tot informala si "prezidata" de un prim-ministru tot in blugi! Am vazut acolo oameni obisnuiti, in haine de strada sau de munte, legand intre ei relatii de prietenie. Sigur ca nu vom judeca un ministru dupa cat e de simpatic sau de popular, dar stilul de lucru conteaza foarte mult, avem enorma nevoie de oameni umani, de oameni care sa ne semene, nu de roboti politici avizi de putere ca pana acum.

In fine, al treilea exemplu pe care-l am de dat, coerent cu primele doua, este incredibila "alocutiune" de Anul Nou a proaspatului presedinte, Traian Basescu. In locul solemnitatii lugubre, a simbolurilor nationale afisate cu ostentatie, a gravitatii de tatuc al poporului, am vazut un presedinte coborat intre oameni, in piata, rostind 10 fraze fara prompter si aproape fara punctuatie, dar din tot sufletul, deschizand o sticla de sampanie si alergand apoi, ca noi toti, la munte, ca sa petreaca Revelionul cu familia si cu prietenii. Orice s-ar zice, e alta viata!

Cu totii tremuram zilele acestea pentru noua conducere, pentru noul stil de conducere. Cum ar fi sa esuam si de data asta, ca-n vremea Conventiei? Cum ar fi sa se-ntoarca ceilalti, urcati iar la putere de saraci si de analfabeti? Cum am mai suporta dispretul, duritatea, controlul lor absolut? Mi se pare inimaginabil sa avem din nou o facultate fara serbarea de Craciun, un guvern fara intalniri informale si un presedinte citindu-si, de la biroul lui somptuos, pe fondul tricolorului, frazele reci si conventionale de Anul Nou, aceleasi de fiecare data.