Înrobirea cuvintelor despre normalitate pentru a le folosi fără milă în interes nu doar personal, ci și meschin și chiar ilegal nu e o crimă, nici o infracțiune prevăzută de lege, dar este o însușire politică dintre cele mai detestabile. Ilegală poate fi realitatea din spatele discursului despre normalitate. Cum poate fi normal ca singura instituție comercială bancară a statului român, CEC-ul, cu o istorie atât de lungă și o imagine atât de pozitivă, după ce a traversat o criză rușinoasă în episodul de asociere (fără voia ei) cu schema de escrocherie financiară FNI, să fie angrenată într-o operațiune de creditare accelerată legată de un interes personal al președintelui României? În modul cel mai evident cu putință când președintele a angajat această operațiune nu a reprezentat voința populară nici măcar zero la sută.
A pretins însă că a dat un exemplu de ceea ce trebuie făcut în fața marelui “pericol” constituit de cumpărătorii străini de pământ românesc. Am făcut un simplu calcul. Dacă ar fi să se cumpere un milion de hectare de teren arabil, din cele nouă câte sunt în total în România, CEC-ul ar trebui să ofere credite în valoare de peste trei miliarde de euro!
Poate că ancheta parlamentară nu va dezvălui elemente de natură ilegală, dar schema după care s-a operat acordarea creditului rămâne cât se poate de inacceptabilă în cadrul normelor democratice și în primul rând constituționale.
Nu este absolut deloc normal ca într-o situație de criză a creditării economiei, când băncile, după ce au suferit uriașe pierderi din cauza acordării cu mare ușurință a unor credite pentru tranzacții cu terenuri în perioada bulei imobiliare mult supraevaluate, resping astăzi categoric să mai acorde credite de acest fel, banca ce aparține 100% statului să aprobe cu “viteza luminii” exact un credit pentru cumpărarea de teren agricol, cu garanție chiar acel teren.
Când zic “viteza luminii” nu exagerez, căci un credit normal pentru o bine justificată operațiune de investiții durează și mai mult de un an, iar “cumpărătura” preferată a președintelui s-a rezolvat în zece zile, deși nu este vorba de o investiție sau altă operațiune economică. E vorba de un teren agricol, iar nu despre activitatea agricolă propriu-zisă. Legitimitatea în raport cu normele democratice stă pe de-a întregul în incompatibilitatea absolută dintre funcția publică și interesul de natura profitului economic personal al celuia ce deține funcția. Peste această operațiune de creditare, cu totul neobișnuită, mai plutește intervenția președintelui în favoarea menținerii în funcție a celui ce conducea CEC-ul când s-a “rezolvat” creditul.
Auzind explicațiile oferite pentru a justifica creditul, dar și cuvintele agresive menite să mai ascundă nulitatea argumentelor mi-am zis că atenția mea este mult prea scumpă, când mesajul ce-l primesc e atât de ieftin. Ca întotdeauna în situații de acest fel ceea ce se acoperă poate fi la fel de important precum ceea ce este dezvăluit. Deținătorii codului de acces la informații au adesea cheile ușilor către deplinul adevăr. Blocarea ușilor poate servi interese și loialități. Aceasta e lumea reală. Dar normalitatea care e? Poate ne ajută Charles Dickens:”Ne trebuie o cunoaștere calmă căci ceea ce e adevărat trebuie să rămână adevărat.”