Nostalgia si finantele

De ce albastrul sutei de altadata e cea mai valoroasa componenta a leului greu

Imi aduc aminte de una dintre cele mai frumoase zile din viata mea: cea in care am gasit pe jos o hartie de 100 de lei. Sunt trei decenii de atunci. Eram in spatele blocurilor din Pantelimon, statia Galeria Modei, cam pe unde se nastea, zece ani mai tarziu, cultura hip-hop romaneasca. Am fost un precursor al ei in ziua aceea: pana acasa am sarit intr-un picior - hop, hop, hop - si-am pus pe muzica celebrele - pe atunci - versuri ale lui Adrian Paunescu: "Suta de lei, bancnot-a Romaniei/ Ca-ntr-o coincidenta de destine/ Balcescu, care-i desenat pe tine,/ Muri ca un martir al saraciei".

Am cheltuit greu suta aceea de lei: o pereche de ochelari de inot (35 de lei), o cutie de carioci (25 de lei), trei inghetate si doi covrigi (spre 10 lei) si o carte de Jules Verne (19 lei). Si tot am mai ramas cu ceva. La ziua aceea m-am gandit cand am vazut la televizor noua bancnota de 100 de lei. Albastrul e acelasi. Iar magia sutei de lei de altadata pare sa se ridice din hartie, la fel ca aburul din cafea si fumul din pusca braconierilor. Suta mea de lei s-a intors.

Luati-o drept nostalgie, insa e prima oara dupa 1990 cand nostalgia e buna. Intoarcerea la normalitatea unei sute puternice nu e intoarcerea la comunism, ci la stabilitate. Intre toate motivele pentru care leul greu va deveni moneda revansei economice romanesti, singurul cu adevarat important e cel psihologic: oamenii vor vrea sa faca multe sute de lei. Fisicuri cat degetul sau caramizi cat casa. Nu e nimic rau in asta - atata vreme cat respectam intrucatva Codul Eticii si Echitatii Capitaliste...!

Daca nu ma insel, si-am facut corect socoteala, ultima oara suta de lei a fost la fel de puternica prin anii ’70. Asa ca albastrul din noua bancnota e cu atat mai important pentru cei mai in varsta, care au trait o mare parte din viata cu suta veche. Sunt oameni care timp de 15 ani s-au rugat degeaba pentru locuri de munca sigure si protectie de la stat. Care i-au votat pe toti cei care i-au lasat macar sa se inteleaga ca le-ar promite asa ceva. Si i-au blestemat pe toti cei care au mai adaugat zece, o suta, o mie de lei la pretul painii sau al uleiului, tragand si leul spre inaltimile rarefiate ale zerourilor...

Normalitatea sutei de lei prefigureaza cumva normalitatea pur si simplu. Cea in care banii pot fi tinuti - ce fericire! - din nou la ciorap. Ingropati in ulcica de lut in spatele casei. Cusuti in plapuma si indesati in saltea.

Intr-un fel, suta de lei ne aduce inapoi vraja pierduta a tineretii sau copilariei. Cu o mica deosebire: cu ea vom cumpara nu unul (ca in 1989), ci treizeci de pachete de tigari occidentale... Daca asta e o consolare, e cu siguranta una daunatoare sanatatii, asa cum scrie si pe pachet. Asa ca promit sa-mi cheltuiesc prima suta pe produse suta la suta romanesti, care sa-mi creasca cheful de munca si productivitate. E nevoie de ambele, daca e ca suta de lei sa ramana cu albastrul stralucitor si proaspat...!