x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nu e decalaj, e handicap

0
09 Mar 2005 - 00:00

In vara anului 2003, Economist Intelligence Unit (EIU) calcula ca romanilor le mai trebuie 80 de ani ca sa ajunga la nivelul de trai al occidentalilor.

Nu-i vorba ca si bulgarii aveau nevoie de 60 de ani, polonezii si slovacii, de 40-50, pana si Estonia si Slovenia mai aveau de asteptat trei decenii. Si bineinteles ca informatia a facut senzatie la data aparitiei sale, iar analistii n-au ratat ocazia sa spuna ca n-or fi 80 de ani cat au socotit strainii, dar 60 tot sunt. Ceea ce insa nu s-a dezbatut deloc atunci este altceva: daca Romania e creditata cu un decalaj de 80 de ani, iar Polonia cu 40-50, cati ani sunt necesari ca sa ajungem din urma Polonia?

De ce se cere o astfel de abordare? Fiindca in 1990, cand s-a dat startul tranzitiei, PIB-ul pe locuitor al celor mai mari state din Europa Centrala - Polonia si Romania - era aproximativ egal. Din pacate pentru noi, acum, toate marimile care masoara decalajele sunt duble. Fie ca facem diferenta intre PIB/locuitor, ori comparam investitiile straine pe cap de polonez fata de cele pe cap de roman, sau raportam aceleasi PIB-uri la media Europei de Vest.

Da, dar in urma cu un an si jumatate, cand EIU a publicat previziunile, politicienii romani, in loc sa accepte aceste realitati, au sarit ca arsi, inducand ideea ca, printr-o crestere economica dubla si prin aprecierea in termeni reali a monedei, perioada calculata de institutul britanic se va injumatati. Adica, reluand comparatia cu Polonia, cei 30-40 de ani de decalaj (care rezulta facand diferenta intre 80 de ani ai nostri si 40-50 ai lor) se pot reduce la 15. E ca si cum s-ar recunoaste ca din 1990 incoace ei au mers inainte, iar noi am batut pasul pe loc. Pe cand Polonia aplica principiul "orice reforma are un cost infinit mai redus decat absenta ei", Romania se acomoda treptat, de la incet la incetisor, cu capitalismul. In vremea cand Polonia avea somaj de doua cifre si inflatie dintr-una singura, in Romania era exact pe dos. La ei se chema terapie de soc, la noi - economie sociala de piata. Asa ca n-am scapat de inflatie nici in ziua de astazi.

Totusi, sa revenim in zilele noastre. Realizarile sunt realizari, nu le poate nega nimeni: in momentul de fata, Romania este la fel de stabila macroeconomic ca si Polonia. Dar numai noi mai suntem asistati inca de Fondul Monetar International. Polonezii si-au castigat, prin reforma, prin acea terapie de soc, dreptul de a-si relaxa fiscalitatea. Romania incearca acelasi lucru, dar FMI pune conditii: efectul micsorarii impozitelor trebuie sa fie anulat prin majorarea taxelor, pentru ca nici o politica bugetara nu se poate schimba inainte sa se primeneasca economia. Am ajuns la fel de stabili macroeconomic ca si ceilalti numai fiindca am taiat din bazele dezvoltarii viitoare - cheltuieli cu invatamantul, sanatatea, cercetarea si infrastructura.

Dar cea mai mare rusine este ca in locul investitorilor vesticilor, la noi vin polonezii, ungurii, ba chiar balticii. Nu e nevoie nici de ani, nici de bani pentru a demonstra decalajele. Fostii nostri egali au ajuns sa vina la noi ca investitori straini fiindca reteta aplicata de ei a fost cea corecta. Au tacut, au adunat investitii, au generat surplusuri - exporturi si capitaluri - pe care acum le indreapta spre tari "second hand", ca a noastra.

Noi, in loc sa intelegem ceva din lectia poloneza, ungara sau chiar din cea baltica, am continuat numai sa ne facem lectiile la invatamantul politic. Am mentinut echilibrul precar din economie cu ajutorul taxelor, datoriilor si al cursului de schimb. Iar acum cand concurenta din zona ne preseaza sa relaxam fiscalitatea, vin "contabilii" de la FMI, calculeaza si ne zic: "N-aveti cum!".

Concluzia este una singura si a fost formulata mai de mult de Wim Duisenberg, fostul presedinte al Bancii Centrale Europene: "Tentatia politicienilor de a recurge la masuri monetare care sa aduca rezolvari temporare pe seama afectarii perspectivelor pe termen lung este tot timpul prezenta". Deci, miza schimbarii economiei se reduce, practic, la cat rezista clasa politica tentatiilor. Iar conducatorii nostri politici, din pacate, nu si-au refuzat pana acum nici un capriciu.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   Polonia

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de