Nu e sfarsitul lumii!

Intuind ca initiativa PSD de suspendare e serioasa sau, mai degraba, avand informatii de la Servicii Secrete care, fara a fi inteles nimic din situatia Securitatii, fac Politie Politica pentru Jupanul de la Cotroceni, spionand ministri, politicieni, jurnalisti, Traian Basescu a trecut la contraatac prin interviul regizat de Rodica Culcer la TVR. Profitand de slugarnicia neofesenistei din fruntea DEI, presedintele a etichetat initiativa PSD drept o tentativa de lovitura de stat. Prin aceasta, la o ora de maxima audienta, Traian Basescu a indicat oastei sale din politica si din presa directia de actiune impotriva suspendarii: prezentarea momentului in termeni prapastiosi. Dand curs pretioasei indicatii, liderii PD si amorezii sai din presa au purces imediat la denuntarea initiativei de suspendare drept un act antidemocratic. Sugerand, cand n-o spun de-a dreptul, ca ne aflam in fata unui moment unic in istoria postdecembrista.

E o minciuna. Una cu atat mai grosolana cu cat sustinatorul ei - Partidul Democrat - a fost unul dintre initiatorii unui alt moment asemanator din perioada tranzitiei: suspendarea lui Ion Iliescu.

La vremea respectiva, initiativa de suspendare a presedintelui era pentru liderii PD - printre care se numara si Traian Basescu - un act eminamente democratic. Acum insa, fiind vorba despre chiar Traian Basescu, actul e o tentativa de lovitura de stat!

Aflat intr-o vizita la Satu Mare, in 19 mai 1994, Ion Iliescu ia apararea chiriasilor evacuati din casele nationalizate prin sentinte judecatoresti date fara a mai astepta promulgarea noii Legi a caselor nationalizate. Prin aceasta, sustinea presedintele tarii, "justitia s-a pus ea insasi in afara legii".

Din punct de vedere constitutional, e greu de stabilit azi, cand se poate judeca fara patima de atunci (o patima pe care am pus-o si eu in editorialele din Evenimentul Zilei, favorabile suspendarii), daca declaratiile puteau fi acele fapte grave prevazute de Constitutie ca motiv de suspendare. E mult mai usor de stabilit insa tinta politica a interventiei lui Ion Iliescu. Presedintele de atunci dadea satisfactie electoratului de stanga, numarand multi chiriasi pe cale de a fi scosi din case. Usor de stabilit e si tinta politica a reactiilor dure ale Opozitiei de la vremea respectiva (CDR si PD). Criticile care incep sa curga imediat, sfarsind cu initierea propunerii de suspendare, aveau si ele resorturi strict politice:
- o noua posibilitate de a-l contesta pe Ion Iliescu, vazut drept stalpul regimului FSN-ist si PSDR-ist, intr-o campanie care dura de patru ani;
- satisfacerea propriului electorat, din care faceau parte multi proprietari de case nationalizate.

Interesant ramane din acest punct de vedere ca atacarea lui Ion Iliescu vizeaza o dubla identificare:

Drept un politician care vrea sa instituie "o dictatura de catifea" (dupa expresia lui Dinu Patriciu).

Drept un neocomunist care nesocoteste dreptul de proprietate privata.

Criticile au drept punct culminant anuntul facut de PNTCD, in 10 iunie 1994, ca va declansa procedura de suspendare. Presedintia raspunde imediat, calificand gestul PNTCD drept "o ofensa inadmisibila la adresa presedintelui". PDSR, care juca la vremea respectiva rolul PD de azi, intervine si el, prin vocea lui Adrian Nastase, pentru a denunta o tentativa de instaurare a monarhiei! Cateva zile mai tarziu, in 14 iunie 1994, liderii CDR si PD, intruniti la sala Dacia din Bucuresti, dau un Comunicat prin care il invita pe Ion Iliescu in fata Parlamentului pentru a-si defini pozitia. Pe 17 iunie 1994, Ion Iliescu anunta ca nu se va prezenta in fata Parlamentului, motivand ca a fost ales de popor, dar ca e gata sa aiba o intrevedere cu reprezentantii CDR si PD. Formatiunile din Opozitie resping oferta si trec la procedurile de suspendare. Dovada ca era vorba despre un atac la adresa intregii puteri, pe 22 iunie 1994, se depune o Motiune de cenzura impotriva guvernului Vacaroiu, care e citita in Parlament pe 27 iunie. Pe 30 iunie, Motiunea e respinsa. Pe 28 iunie 1994, e inaintata Parlamentului cererea de suspendare (167 de semnaturi), iar Birourile Permanente decid convocarea sedintei comune intre 4 si 7 iulie 1994. Pe 4 iulie, Ioan Muresan, de la PNTCD, prezinta in fata Camerelor reunite cererea de suspendare. Ion Iliescu raspunde acuzatiilor printr-o scrisoare pe care o citeste Adrian Nastase. Se asteapta decizia Curtii Constitutionale. Curtea, reunita pe 6 iulie 1994, decide in unanimitate ca Ion Iliescu n-a incalcat grav Constitutia, prin declaratiile sale de la Satu Mare. O zi mai tarziu, pe 7 iulie 1994, Parlamentul respinge cererea de suspendare cu 242 de voturi contra, 166 pentru. Doi ani mai tarziu, in 1996, Ion Iliescu pleca de la Cotroceni in urma altui exercitiu democratic: alegerile prezidentiale.

Din cate se vede, n-a fost sfarsitul lumii.

Cea mai buna dovada:

Nimeni aproape nu-si mai aminteste azi de momentul din 1994.

Ion Cristoiu

Prin aceasta, la o ora de maxima audienta, Traian Basescu a indicat oastei sale din politica si din presa directia de actiune impotriva suspendarii: prezentarea momentului in termeni prapastiosi. Dand curs pretioasei indicatii, liderii PD si amorezii sai din presa au purces imediat la denuntarea initiativei de suspendare drept un act antidemocratic. Sugerand, cand n-o spun de-a dreptul, ca ne aflam in fata unui moment unic in istoria postdecembrista.