Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O stire din Jurnalul National de ieri spunea ca un baiat de 18 ani s-a sinucis cu arma tatalui sau pentru ca picase la bacalaureat. Cu o seara inainte vazusem la un post tv povestea unei olimpice la limba italiana, o fata cu note doar de 9 si 10, cu nenumarate diplome, care a picat bacalaureatul la matematica. Ii dansau ochii in lacrimi acestei fetite care s-a trezit pentru prima oara in viata sa in fata unui esec. Tatal baiatului care s-a sinucis remarcase ca "era deprimat de doua zile, de cand aflase rezultatele la examen"! Avem aici doar doua exemple, dar bacalaureatul de anul acesta ne-a pus in fata unei stari de "deprimare nationala", avand in vedere ca numai jumatate dintre copii au reusit sa treaca examenul cu bine. Printre copiii care au cunoscut esecul acesta nu sunt, probabil, multi aceia care s-au gandit ca-l merita. Cei mai multi au fost azvarliti in stari de rusine, durere, nesiguranta, frica, angoasa, anxietate etc. La noianul de stari si ganduri negative specifice esecului se adauga pentru multi copii oprobiul public, furia, dezamagirea, reprosurile si neacceptarea din partea familiei. Pe un asemenea fundal, experienta esecului – care ar putea fi una initiatica, una din care copilul sa invete, una care sa-l caleasca pentru viata, una care sa-i mobilizeze energiile pozitive si capacitatile de recuperare si succes – il poate atrage pe copil intr-o prapastie de netrecut. La asta avem nevoie sa fim atenti in mod special si sa ne recontextualizam modul de a vedea esecul, fie el si unul colectiv, precum este "esecul bacalaureatului" de anul acesta. Adesea suntem invitati cu forta sa facem schimbari, iar un esec colectiv ar putea fi un factor de forta pentru schimbare. Dincolo de schimbarea sociala, de schimbarea sistemului, de gasirea punctelor slabe ale colectivitatii care a generat un asemenea esec si chiar mai presus de acestea suntem invitati individual la schimbare. Pentru protectia psihologica a copilului care a suferit un esec avem nevoie sa ne schimbam modul de a percepe esecul, ca si comportamentul nostru in relatia cu copilul. Caci, asa cum am vazut, unii dintre ei intra in zone necunoscute, distructive ale mintii si sentimentelor, in acea parte inferioara a fiintei, care le inspira decizii gresite, radicale si grave, deopotriva pentru viata lor, cat si pentru viata familiei si pentru destinul sufletului. Altii par sa depaseasca trauma esecului pe moment, dar este doar o parere, o exprimare a suprafetei apelor involburate ale fiintei, caci trauma de esec netrecuta cu bine devine activa mai tarziu in experienta omului si-l tine prizonier in perceptia neputiintei, izolat de adevaratele calitati si capacitati pe care le-ar putea exprima ca adult. Exista zone in creierul omenesc in care emotiile agresive, distructive, necesare candva creierului primitiv al speciei, se activeaza in fata unei traume. In aceste zone sunt pitite experientele negative ale stramosilor, pe care le-am mostenit cu totii. Evenimentele traumatizante, pierderile de orice fel, suferintele, durerile noastre de zi cu zi pot fi stimuli pentru reactivarea acestor conexiuni cerebrale. Pentru ca noi sa mentinem legatura cu partile superioare ale fiintei, respectiv ale creierului nostru superior in situatii traumatizante, avem nevoie de puncte de sprijin. Copilul care a esuat nu trebuie blamat, certat, supus altor reprosuri, caci ele isi face oricum destule. El are nevoie sa fie acceptat si iubit, fie ca a luat Bacul sau nu. El are nevoie de un umar pe care sa planga, caci acel umar ar putea fi si puntea care-l ajuta sa-si lege inima si mintea de speranta, de incredere, de curaj, de entuziasm si de dorinta de a depasi momentul critic. Aceste trairi, specifice ariilor cerebrale superioare si impulsului nostru catre viata, posibile cu ajutorul celor apropiati si intelepti, pot transforma un esec intr-un moment cu adevarat initiatic. Un moment in care copilul intelege ca poate fi mai curajos, mai puternic, mai bun, ca poate mai mult si, daca chiar nu poate mai mult in privinta scolii, copilul intelege ca se afla pe un drum firesc si cu sens al experientei sale de viata. Nu-i nici o nenorocire sa ai un esec: toata lumea esueaza din cand in cand. Daca nu-i azi, e maine, dar se intampla, e-n conditia existentei esecul, e firesc ca intr-o zi sa te astepti si la succes. Sa fim aproape de copiii care au picat la Bac, aproape de oamenii de langa noi care n-au reusit, care au clacat, care n-au putut sau n-au izbutit sa faca fata unei provocari de viata. Iubirea si acceptarea celor apropiati sunt firele de legatura ale creierului cu speranta si victoria asupra impuslurilor negative, distructive si periculoase existente in interiorul fiecaruia dintre noi.
Citește pe Antena3.ro
