x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu mai e Fidel Castro, e Merkel! Zafra pentru sparanghelul nemțesc

Nu mai e Fidel Castro, e Merkel! Zafra pentru sparanghelul nemțesc

de Dan Constantin    |    10 Apr 2020   •   18:36
Nu mai e Fidel Castro, e Merkel! Zafra pentru sparanghelul nemțesc

Spectacolul marelui exod al culegătorilor spre Germania a căzut ca o bombă peste strictețea măsurilor de izolare. De joi am înțeles că starea de urgență are ferestre largi, reglementările au paranteze  bine puse și omisiuni premeditate.90 de mii de români sunt extrași, la propriu, din teritoriul național, printr-o operațiune de proporții de tip militar și transferați în taberele de muncă din agricultura din Germania .Organizarea a fost pregătită în amănunt, care presupunea ca primă fază selectarea și recrutarea culegătorilor.Cine a putut să rezolve în condițiile de haos din evidența populației, să racoleze aproape o sută de mii de oameni până la data de 5 aprilie.? Cum s-au putut deplasa prin țară convoaiele de autocare din toate colțurile țării, cu afluire la punct fix, cu un orar coordonat? Cum au trecut prin filtrele pe care Poliția, Jandarmeria, Armata le-au ridicat pe șosele pentru a controla deplasările spre și din zonele carantinate? Totul a fost organizat în secret și dacă nu era "defecțiunea de la Cluj” plecarea zecilor de mii de oameni era în ceață și fum. Am aflat nu de la autoritățile românești ci de la ziariștii germani că operațiunea este organizată de asociația fermierilor din Germania care a coordonat pas cu pas toate etapele. Nici un comunicat de la Guvernul României nu precizează că au fost date aprobările necesare pentru spargerea carantinei. Ordonanțele militare au lăsat deschise zborurile charter pentru zilieri trimiși sub contracte colective să culeagă sparanghel, în timp ce dădeau impresia că destinația Germania este complet închisă pentru zboruri spre această destinație. Premierul nu vrea să recunoască existența unui acord cu Germania pentru acest pod aerian, singurul de aceste proporții, cu o sută de mii de călători, din Uniunea Europeană. În condițiile de dezorganizare tipic românească, vedem că în câteva zile se poate deplasa o masă de oameni bine organizată. Cine  a avut această capacitate de decizie și de forță? Dacă nu era sparanghelul nemților în joc se relaxau măsurile de separare sau tocmai de aceea au trebuit să închidă ochii cei din barajele trecute ca prin brânză de coloanele de culegători?

 A știut președintele Iohannis de această eludare a restricțiilor? În timp ce ne invita să nu ne mișcăm din case era pusă în mișcare o deplasare de proporții, din zone carantinate spre o altă zonă a Europei. A existat o discuție la nivel înalt pentru a liberaliza transportul terestru și aerian pentru circa o sută de mii de zilieri?

Și domnul Iohannis și doamna Merkel își aduc aminte din vremea tinereții de campaniile de voluntari din țările socialiste care plecau cu miile spre Cuba la recoltarea trestiei de zahăr. Operațiunea era organizată, de la selecție la deplasarea din Europa spre Havana, cu implicarea serviciilor de securitate din fiecare țară comunistă. Acțiunea de recoltare a principalei culturi agricole a Cubei, numită La Grande ZAFRA, era o dovadă a solidarității cu regimul lui Fidel Castro, aflat sub strict embargou american. Noua ediție La Grande Zafra este organizată după aceleași principii-conspirativitate la selecție și tămbălău la plecare. Acum nu-l mai salvăm pe Castro ci pe cancelarul Angela Merkel, care reușește să spargă regulile carantinei în plină stare de urgență în țara fratelui Iohannis, aducând zecile de mii de culegători. Fidel a murit, Viva ANGELA!

×