Nu România este de vină pentru criza din spațiul Schengen!

Situaţie pe care observatori avizaţi nu ezită să o numească ,,haos în Spaţiul Schengen”.   Motivul invocat, în temeiul Articolului 28 din Acordul Schengen, este creştea alarmantă a numărului imigranţilor ilegali provenind din Orientul Mijlociu, între care  sunt şi terorişti. Terorişti precum şi cel care, zilele trecute, la Bruxelles, a împuşcat doi suedezi veniţi să susţină echipa naţională de fotbal la partida cu reprezentativa ţării - gazdă. Acesta fiind, din păcate, doar unul dintre personajele din sinistra galerie a fanaticilor islamişti radicali care pun în pericol siguranţa şi viaţa cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi ale acordului privind libera circulaţie a persoanelor, fără controale vamale.

 Este, oarecum,de presupus faptul că, în pofida unor frumoase promisiuni, rămâne puţin probabil ca, într-un viitor apropiat, la Consiliul JAI, să se adopte o decizie fermă privind intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen. Am scris că ,,oarecum de înţeles”  ştiut fiind că, în ceea ce ne priveşte, au fost (şi nu de azi- de ieri!), îndeplinite toate criteriile tehnice pentru o decizie favorabilă. Invocându-se, în schimb, prevederile aşa-numitului MCV. Instrument discriminatoriu şi fără temei juridic, instituit de către fosta procuroare comunistă Monica Macovei pe când exercita funcţia de ministru de justiţie în primul mandat prezidenţial al Amiralului Dezastrului Naţional, Traian Băsescu. Mecanism arbitrar şi caduc despre care, în luna septembrie a acestui an, Comisia Europeană a notificat României că şi-a  încheiat valabilitatea. Decizie valabilă şi pentru Bulgaria. Cu toate acestea,există şi rămân încă serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte şansele ca România şi Bulgaria să adere la Spaţiul Schengen într-un viitor previzibil. Mai precis până când spaţiul liberei circulaţii va ieşi din criza în care a intrat!

 În aceste condiţii, cred că, în calitate de stat membru egal în drepturi şi îndatoriri al Uniunii Europene, România poate şi  trebuie să pună câteva întrebări foarte clare referitoare la cauzele creşterii alarmante a numărului imigranţilor proveniţi din Orientul Mijlociu, dintre care deloc puţini nu îndeplinesc condiţiile necesare. Mai direct spus, să cerem să ni se spună cui i-a aparţinut decizia de a deschide, larg şi necondiţionat, porţile statelor membre ale Uniunii Europene acestor puhoaie de imigranţi. Fac, în acest sens, trimitere expresă la declaraţiile tranşante ale lui Henry Kissinger, acest patriarh al diplomaţiei:,,A fost o greşeală gravă să lăsăm să intre atât de mulţi oameni cu o cultură şi cu o religie total diferite,deoarece creează un grup de presiune  în interiorul fiecărei ţări care face acest lucru”.     

 Dureroase adevăruri care, să nu uităm, vin după o lungă serie de experienţe tragice provocate de fanatici islamişti în state membre ale Uniunii Europene. Prilej cu care este necesar să ne amintim că în legătură cu eventualitatea producerii lor asemenea situaţii au existat, încă din a doua jumătate a secolului trecut, avertismente din partea unor personalităţi politice responsabile şi lucide. Să ne amintim, de pildă, declaraţiile generalului Charles de Gaulle:,,Credeţi că populaţia Franţei ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care, mâine, vor fi 20 iar poimâine 40? Dacă vom face integrarea Franţei cu Algeria, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom mai împiedica să vină în Franţa continentală, când nivelul vieţii este mult mai elevat?” După care urma predicţia că s-ar putea ca până şi Colombey-les deux- Eglises, localitatea natală a lui Charles de Gaulle şi unde îşi doarme somnul de veci, să se numească… Colombey- două-moschei. 

 Avertismente pe care, din păcate, în euforia colectivă provocată de destrămarea imperiilor coloniale, mulţi le-au privit cu mefienţă şi cu mari rezerve, considerându-le a sta sub semnul discriminărilor pe criterii de rasă şi de religie.  A trebuit să treacă încă ceva ani până când,î n 1996, Samuel Huntington în cartea sa ,,Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”,să spună lucrurilor pe nume:,,Creşterea violenţelor în lume este determinată de conflictele între state şi culturi care se bazează pe tradiţii religioase diferite”.Argumente care, şi ele, au fost respinse tot în numele dogmelor corectitudinii politice.

  Aşa se şi explică de ce analiza amplă pe care ziaristul american Christopher Caldwell a realizat-o în cartea sa ,,O revoluţie sub ochii noştri”,având  subtitlul ,,Cum va transforma islamul Franţa şi Europa”, deşi apărută în 2009, a fost refuzată de mai multe case editoriale din patria lui Voltaire şi a fost tipărită abia în 2011 la Editura Tucan. O carte incitantă şi polemică având peste 500 de pagini, concentrată pe trei subiecte aflate într-o strânsă interdependenţă:imigraţie-islam-Occident şi a cărei cheie este următoarea:,,Prolema nu este doar să ştim dacă o majoritate a europenilor ar putea să fie islamizată, ci dacă islamul-islamul şariei (legilslaţia islamică n.n.) sau euro-islamul este cel chemat să domine Europa”.

  Revenind la tema acestor însemnări, ajungem la constatarea că una dintre pricipalele cauze ale cotei crescânde de migranţi provenind din Orientul Mijlociu, în rândul cărora se află fanatici islamişti, terorişti în toată puterea cuvântului, a fost decizia hazardată luată,în mod unilateral, cu aproape zece ani în urmă de către cancelarul german Angela Merkel. Cea care le-a deschis migranţilor din arealul Orientului Mijlociu graniţele ţării sale fără a impune nici-un criteriu de selecţie. După care, Comisia Europeană a marşat şi a impus, statelor membre ale UE cote obligatorii de migranţi şi a dictat sancţiuni de 20.000 euro pentru fiecare individ respins.

Subiect sensibil şi evitat, în mod sistematic, de către anumiţi,altminteri foarte vocali, monitori ai respectării bunelor practici comunitare. De aceea, apreciez analiza pe care o propune Ionuţ Bălan în editorialul publicat, recent, în jurnalul  şi care are tilul:,,Cine îşi asumă că Angela Merkel a mai stat 6 ani  de când trebuia demisă?”. Text care nu este, în nici-un caz, un afront la adresa ilustrei personalităţi, ci o invitaţie la o discuţie,la obiect, despre motivele reale ale unei decizii cu dramatice consecinţe pentru mai multe state membre ale comunităţii europene. Discuţie în sprijinul căreia fac trimitere la ideea dezvoltată de Christopher Caldwell şi anume că,alături de argumentele etice ale deciziei de a permite accesul nelimitat al refugiaţilor din Orientul  Mijlociu, au prevalat argumentele de natură economică. Este vorba, în primul rând, de nevoia unor state-fanion ale UE de a-şi asigura forţa de muncă necesară din rândul acestor migranţi.

 Nu putem,însă, nega faptul că, există şi o dimensiune morală, umanitară a unor asemenea demersuri, deoarece, în acest fel, migranţilor li s-au oferit venituri prnztu un trai la limita subzistenţei.  Numai că, după cum a remarcat Jules Monnerot, o asemenea decizie a avut un efect heteroclit,adică s-a ajuns la ceva cu totul contrar scopului urmărit. Efect pe care Christopher Caldwell îl rezumă în aceşti termeni:,,Proiectul comunitar nu a fost imaginat din perspectiva imigrării,cu toate acestea, el al sfârşit prin a trebui să îşi stabilească regulile de ospitalitate”. Reguli pe care îngrijorător de mulţi beneficiari ai lor nu le cunosc şi nu le respectă!       

  Aşadar, comparând tăcerea care învăluie acest subiect cu imperativele comentarii şi drasticele puneri la punct de care ţara noastră a avut parte în toţi anii în care, fiind monitorizată prin arbitrarul MCV, era considerată ,,elevul –problemă al Uniunii Europene” atragem, cu tot respectul, atenţia că nu România este de vină pentru criza provocată de numărul uriaş al  migranţilor ilegali, în urma căreia, în zilele premegătoare reuniunii Consliului JAI din 19 octombrie, mai multe state membre ale Uniunii Europene au decis să  suspende Acordul Schengen. Adevăr care, la rândul său, demonstrează cât de aberante sunt pretextele cu care Austria se încăpăţânează să îşi menţină veto-ul privind aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen. Un veto care poate funcţiona şi ca diversiune în sensul că prin propagarea unor asemenea acuzaţii nefondate la adresa României se ascunde adevărul despre circumstanţele favorizante ale creşterii ratei migraţiei ilegale şi ale proliferării acţiunilor teroriste.  

   Precizare de termeni necesară, bine ştiut fiind cât de frumos sună, în acest an premergător alegerilor pentru Parlamentul European, discursurile despre inatacabila valoare a principiului egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor statelor membre ale Comunităţii Europei Unite!