x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nuland în loc de Kerry

Nuland în loc de Kerry

de Dan Constantin    |    15 Ian 2015   •   10:53

Victoria Nuland a venit iar la Bucureşti după exact un an. Călătoria ei din ianuarie 2014 a rămas în memoria recentă cu un cuvânt de întâmpinare golănesc, „marca” Băsescu: ”Cred că sunteţi obosită”.

Doamna Nuland nu s-a arătat deloc obosită, în ultimul an având de rezolvat în aria de competenţă - Biroul pentru Afaceri Europa şi Eurasia (EUR) din cadrul Departamentului de stat un ghem de probleme şi crize. Cea mai complicată -Ucraina, în care s-a împlicat până la a ieşi din tiparele diplomaţiei. Scoasă din minţi de ingerinţele europenilor în planul american pentru Kiev, Tori (numele de alint în interiorul instituţiei de la Washington) i-a gratulat cu expresia necenzurată „Fuck  the EU”. Cunoscând-o iute la mânie, interlocutorii nu ştiu cum să o ia cu binişorul.

În România, limbajul de catifea cuprinde în spaţiul public atribuirea de funcţii şi responsabilităţi exagerate. Televiziunile o prezintă acum nr.2 în Departamentul de stat, adjuncta secretarului de stat sau chiar „omul lui Obama pe justiţie”.

Victoria Nuland, ca să fim exacţi, este asistent al secretarului de stat. Funcţia sa este similară cu cea a altor 22 de funcţionari de acelaşi rang în Departamentul de Stat. Biroul EUR este subordonat subsecretarului de stat pentru Afaceri politice, aflat la rându-i în subordinea secretarului de stat.

În alte ţări europene membre UE şI NATO, Victoria Nuland are de regulă întrevederi la nivel de secretari de stat, adjuncţi de miniştri de Externe. În noua Europă, ierarhiile de la Washington sunt privite prin lupă, doamna Nuland fiind pentru politicienii de la Bucureşti un fel de Kerry, doar cu puţin mai mic.

În vremea lui Ceauşescu, românii beau un nechezol pe care îl considerau cafea. Sortimentul inferior avea chiar 30% substanţă activă. Nu ştim să apreciem cât la sută „Kerry” veritabil conţine doamna Nuland.

 

×