O campanie inutilă?

Vineri, 2 mai 2008, s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale. În perioada postdecembristă, alegerile din acest an urmează unui şir de alte patru alegeri: din 1992, 1996, 2000, 2004. La 19 ani de la căderea comunismului, România e membră a Uniunii Europene şi a NATO. Nu e singura schimbare majoră petrecută în ultimii ani. Au mai fost şi altele.

Vineri, 2 mai 2008, s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale. În perioada postdecembristă, alegerile din acest an urmează unui şir de alte patru alegeri: din 1992, 1996, 2000, 2004. La 19 ani de la căderea comunismului, România e membră a Uniunii Europene şi a NATO. Nu e singura schimbare majoră petrecută în ultimii ani. Au mai fost şi altele.

Una dintre acestea se referă la schimbarea în conştiinţa electoratului. Apariţia unor noi generaţii de alegători, experienţa alegerilor anterioare, influenţa tot mai mare a presei, a radiourilor şi televiziunilor au determinat un spor însemnat de discernămînt în conştiinţa electoratului. Ar fi fost de aşteptat ca în acest an să asistăm şi la un spor de originalitate în mijloacele de campanie electorală. Îşi spune cuvîntul acest spor? Nici vorbă.

O simplă privire asupra realităţilor din aceste zile ne dezvăluie că formaţiunile politice au rămas înţepenite în formulele exersate, cu mai mult sau mai puţin succes, în campaniile din anii anteriori. Prin raportare la obiectivul de campanie, aceste mijloace ni se par nu numai învechite, dar şi ridicole.

Venind de la Găgeşti la Bucureşti, sîmbătă, 3 mai 2008, la o zi după debutul campaniei electorale, am întîlnit prin orăşelele şi satele de pe parcurs panouri uriaşe înfăţişînd conducătorilor auto, în marginea Drumului European, portretele unor domni mai mult sau mai puţin bine hrăniţi, mai mult sau mai puţin bărbieriţi, toţi însă ţepeni în costumele lor negre şi în zîmbetul electoral tipic.

În fiecare din aceste localităţi, cetăţenii sînt chemaţi să aleagă viitorul primar dintr-o listă cuprinzînd oameni mai mult decît cunoscuţi în orăşelul sau satul respectiv. E greu de presupus că locuitorii unui orăşel sau ai unui sat nu-i cunosc pe candidaţi nu numai după chip, dar şi după amănuntele vieţii personale. În aceste condiţii, panourile zise şi electorale, scoase de prin magazii, ni se par o însemnată cheltuială inutilă de bani, timp şi energie.

De ce au fost plantate însă ele acolo, în marginea Drumului European? Răspuns: Ca să ştim noi, conducătorii auto din Bucureşti, că în orăşelul sau satul respectiv, un anume domn candidează la funcţia de primar.

Transpunînd în practică înaltele indicaţii date la Radio România Actualităţi de Traian Băsescu, noul Cîrmaci al ţării, bucătărăsele din presa noastră, zisă şi independentă, s-au precipitat să scrie despre un aşa-zis blat între candidaţii la posturile de primar. Noi nu credem că e vorba despre aşa ceva. E vorba despre caracterul rutinier al campaniei electorale pentru scrutinul local. Un caracter avîndu-şi cauza, printre altele, şi în criza de inspiraţie care defineşte întreaga noastră viaţă politică.

Avînd drept protagonişti cam aceiaşi oameni care domină viaţa noastră politică de vreo două decenii încoace, bătălia pentru locale nu putea decît să repete mijloacele folosite cu mai mult sau mai puţin succes în campaniile anterioare. Mijloace pe care experienţa le-a dovedit ca inutile într-o campanie cum e cea pentru alegerile locale, în condiţiile în care cetăţenii îi ştiu pe candidaţi pe de rost aproape din viaţa de fiecare zi. În definitiv, campania pentru locale a început chiar din clipa cînd actualii primari şi consilieri au început să activeze. Din acest punct de vedere ar trebui să ne gîndim dacă nu cumva ar trebui să renunţăm la campania pentru alegerile locale.