O confuzie păguboasă: POLITICĂ, egal POLITICIANISM

Persistă, încă, în mentalul nostru colectiv –iar unele dintre mesajele transmise de participanţii la marile proteste de stradă din aceste zile au confirmat acest fapt- o percepţie exclusiv negativă asupra noţiunilor de„politică”, „politician”şi „clasă politică. În realitate, este vorba despre o păgubitoare confuzie între politică şi politicianism, subiect despre care s-a mai discutat nu o dată, dar asupra căruia este, cred, nevoie să revenim.

La drept vorbind, o demonstraţie convingătoare asupra deosebirilor categorice dintre „politică şi politicianism” a fost făcut, cu un veac şi mai bine în urmă, de către Constantin Rădulescu Motru în „Cultura română şi politicianismul”, studiul său apărut în 1904 şi care îşi păstrează, după cum se va vedea, actualitatea, atât pe fondul strânsei şi convingătoarei sale demonstraţii, cât şi prin concluziile lucide la care ajunge.

Să reţinem, de la bun început, definiţia, pe cât de plastică pe atât de riguroasă a cuvântului „politicianism”, noţiune pe care eminentul gânditor o socotea , şi atunci, a nu fi „bine fixată în ştiinţa socială de azi”, situaţie care, de altfel, nu s-a schimbat prea mult nici până în zilele noastre: „Prin <> înţelegem un gen de activitate politică- sau, mai bine zis, o practicare meşteşugită a drepturilor politice- prin care câţiva dintre cetăţenii unui Stat tânăr , tind şi uneori reuşesc să transforme instituţiunile şi serviciile publice, din mijloace pentru realizarea binelui public, cum ele ar trebuie să fie, în mijloace pentru realizarea intereselor personale.” Idee care revene şi este dezvoltată, ceva mai departe:„Mecanismele (prin care operează politicianismul n.n.) se substituie adevăratei vieţi politice; el pierde rolul de a fi un mijloc pentru realizarea binelui public şi se identifică cu interesele personale ale acelora care se dau drept apărătorii lui.”Pentru a conchide: „Aceea ce era înainte un mijloc pentru înălţarea totalităţii devine în urmă un scop care ascunde interesul individual”.

Schimbaţi, vă rog, data apariţiei studiului lui C Rădulescu Motru- anul 1904-, puneţi un alt an din hronicul ultimului sfert de veac şi, după aceea, vă rog să îmi spuneţi dacă nu vi se pare că textul a fost scris anume pentru a face o radiografie a societăţii româneşti din zilele noastre. Iar, dacă veţi ajunge la ideea că aceste evaluări pot să fie şi nişte prognoze şi că ele se potrivesc, atât de bine, pentru cei zece ani ai dictaturii prezidenţiale a lui Traian Băsescu şi a clicii sale, atunci însemnă că marele nostru cărturar a fost nu neapărat un vizionar sau un proroc, ci pur şi simplu o analist lucid şi curajos.

Actualitatea analizelor lui C Rădulescu Motru asupra fenomenului politicianist este pusă mai convingător în evidenţă atunci când ajungem la cauzele sociale ale apariţiei şi succesului său:„În această practică meşteşugită , însă, nu se recurge la influenţa tradiţiunior sau la violenţă; ci ceea ce este caracteristic în practica politicianismului este că transformarea amintită mai sus se operează cu însăşi consimţământul acelora cărora ea este menită să le aducă o pagubă. Cetăţenii nepoliticieni (azi, am spune: societatea civilă şi colectivităţile n.n.) consideră de multe ori pe politicieni ca pe o plagă , dar niciodată ca pe nişte despoţi.” Iată un alt dureros adevăr pe care le-am trăit mai fiecare dintre noi, fireşte cu excepţia Amiralului Dezastrului Naţional şi a famigliei sale. Nu era el, Traian Băsescu, acum vreo 11 ani, marele şi unicul cruciat anti-corupţie şi izbăvitorul neamului? Başca „popularul” „unul de-al nostru” aflat, în conştiinţa publică, la antipodul „arogantului Adrian Năstase”?Era, sigur că era! Şi cum ce ne-am ales noi, românii, după asta?...

O a treia ideea de mare actualitate pe care o aflăm în studiului lui C Rădulescu- Motru este aceasta:„Politicianismul nu evoluează decât în Statele cu regim constituţional reprezentativ, fiindcă numai aici găsim în fiinţă mecanismul care să înlesnească îndeplinirii acestei de-a doua condiţiuni, anume ca spoliatul să consimtă în mod legal la faptul de spoliaţiune comis în contra sa însuşi”. Alt dureros adevăr, fiindcă, dacă ne gândim bine, tot noi, electoratul, i-am trimis în legislativ şi în consiliile judeţene sau locale pe unii dintre cei despre care ştiam că nu sunt decât nişte corupţi şi venali. Fie şi aşa, să admitem că, atunci, ne luaseră faţa cu vorbe mieroase , cu niscai căldăruşe şi cu o hârtie de 50 de lei, dar măcar la viitoarele alegeri, la termen sau anticipate, să ne dea Dumnezeu minte românului de pe urmă…

Acestea ar fi câteva idei din excepţionala carte a lui C . Rădulescu Motru „Cultura română şi politicianismul” pe care am dorit să le readuc în discuţie., fie şi doar în câteva fraze. Fără să sper, fireşte, că ele vor avea onoarea să intre în atenţia preşedintelui Klaus Iohannis şi a altora dintre distinşii săi parteneri la discuţiile ce se poartă în aceste zile la palatul din Dealul Cotrocenilor pe tema viitoarei formule guvernamentale şi a programului de guvernare cu care se va veni în faţa poporului.

M-aş bucura, însă, dacă ele ar reuşi să atragă luarea aminte a cititorului obişnuit- cap de locuitor şi posesor al cărţii de alegător- şi să îi ofere, astfel, câteva criterii pentru o mai bună evaluare a mesajelor de genul: „Jos clasa politică!” sau „Jos Parlamentul!”. Mesaje care, dincolo de radicalismul lor declarat, mai pot genera şi multă confuzie haos şi instabilitate. Adică tot nişte efecte perverse ale unui alt mod de a fi al politicianismului, la cotele de avarie ale anului 2015.