Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peste capetele invitaţilor pluteşte spre mine o ghitară şi contesa von K. anunţă: "Et maintenant Monsieur Daramus va vous chanter" ("Şi acum domnul Dărămuş vă va cânta"). E clar: nici aici, în buricul Luxemburgului, nu scap de cazna la care sunt supus la chefurile de acasă.
Vinovata care mi-a deconspirat veleităţile nu poate fi decât L., româncă, la care sunt găzduit. "Să ne cânte!", scandează câteva glasuri de Evă şi spre mine pornesc ochiade feciorelnice, printre aţe de fum. Nu pot refuza, dar, deşi simt că românii veniţi la vernisaj aşteaptă un cântec "de la noi", poate chiar "C-aşa beu oamenii buni", totuşi, "noblesse oblige", drept care atac "Feuilles mortes" pe versuri de Prévert.
Îmi place şi, ştiu, îl cânt bine: "Je voudrais tant que tu te souviennes"... Cântecul curge şi ghitara picură chihlimbar în pahare. Zâmbetele au ceva paseist în tristeţea lor şi fiecare pare întors undeva într-o secretă istorie personală. La refren beneficiez de "tutti" cu falsete sincere, semn de preţuire. Rezemat de un stâlp ascultă domnul X. Mi-a zâmbit în timpul cântecului şi ştiu că e conte de origine poloneză. E înalt, uscăţiv, cu ochi albaştri şi poartă o vestă cafenie în carouri. Fredonează şi el "C'est une chanson...", dar o face discret. "Et la mer efface sur le sable/ Les pas des amants désunis", un ultim acord, aplauze. Contele dă din cap aprobator, şi când aplauzele încetează mi se adresează: "Donc vous ętes un artiste... Vous pouvez, peut-ętre, nous offrir un CD?" ("Deci sunteţi artist... Poate ne oferiţi un CD").
E serios, eu sunt flatat şi gata să-i spun că... dar tânărul M. mă scoate din încurcătură. Este fiul ambasadorului Austriei la Bruxelles şi l-am cunoscut cu o seară înainte. Explică simplu: "Monsieur Daramus n'est pas un musicien professionnel. Il vient de présenter un livre en France" ("Domnul Dărămuş nu este un muzician profesionist. El tocmai a prezentat o carte în Franţa"). Contele se luminează: "Donc vous ętes écrivain" ("Deci sunteţi scriitor"). Nu, nu sunt scriitor, dar M. se simte iar dator să rezolve confuzia, spunând că este vorba despre o carte de proză "pro natura" şi că voi participa la un simpozion de ecologie în Belgia.
Informaţia îl face pe conte să exclame: "Un défenseur de la nature donc! Ętes vous biologiste?" ("Un apărător al naturii deci. Sunteţi biolog?"). Nu îl mai las pe M. să semene nelămuriri şi mă reped: "Je suis médecin. En Roumanie je pratique la médecine!" ("Sunt medic. În România practic medicina!"), ceea ce-l face pe interlocutorul meu să conchidă: "Îa explique tout!" ("Asta explică tot"). Fără pauză se lansează într-o tiradă şi aflu că aşa e peste tot în lume, medicii sunt cei care duc stindardul ecologiei, pentru că: "Ils comprennent mieux que les autres la souffrance" ("... Ei înţeleg mai bine decât alţii suferinţa").
Subliniind apoi înflăcărat că veniturile medicilor le permit acestora să facă astfel de activităţi fără să cerşească sponsorilor. Mă sfătuieşte totuşi ca din banii daţi benevol pe ecologie să rup ceva spre a-mi scoate un CD, fiind păcat să se piardă "une voix tellement sensible" ("o voce atât de sensibilă"). Îl ascult şi prin faţa ochilor mi se perindă în "ralenti" imaginea cabinetului meu cu electrocardiograful hărtănit, cu linoleumul uzat şi înţeleg că mi-ar fi greu să-l conving pe visător că salariul meu nu depăşeşte suta de dolari - era în 1998. Ce să-i mai spun despre îngrijorările ecologice nule ale unui corp profesional, care îşi duce viaţa de azi pe mâine.
Asistenţa a dat pe gât coniacul şi cere "ceva de la noi". Ciupesc corzile în ritm de vals: "Cioo-bă-naaş cu treei su-tee de ooi". Toţi cântă legănându-se. Contele zâmbeşte şi pesemne că în mintea sa construieşte explicaţii rafinate: vals, Transilvania, vechiul imperiu, nebănuind că e un cântec la limita dintre folclorul mioritic şi paharul cu pălincă. Închei în "tutti", înţelegând în sfârşit ultimele versuri: "N-am ce face, asta-i soarta mea".
Citește pe Antena3.ro
