x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O întâmplare din viața lui Marin Preda

2
Autor: Ştefan Mitroi 01 Oct 2013 - 15:09
M-a sunat înainte de ora prânzului un istoric literar din generația veche. Îmi promisese cu câteva luni în urmă un manuscris al lui Marin Preda. Numai că-l rătăcise printre miile de cărți din bibliotecă. Faptul că mă sunase însemna că-l găsise, așa c-am pornit în cea mai mare grabă spre vârstnicul meu prieten. Dar nu era vorba de manuscrisul cu pricina, care continua să rămână ascuns, ci de pozele unor personaje din   <Moromeții>  pe care istoricul le păstra în vederea scrierii unei cărți despre marele meu conjudețean. Cum credea că vârsta n-o să-i permită să ducă la bun sfârșit o astfel de carte, hotărâse să-mi dăruiască mie pozele și o parte din materialul documentar. N-am încercat nicio clipă să-l refuz. Și știu și de ce, pentru că tot ce este legat de Marin Preda îmi umple inima de lumină, făcând-o să tresalte. Aveam de mers, în după-amiaza aceleiași zile, la o manifestare literară în Sala Rotondă a Muzeului Național al Literaturii Române. Pereții acestei săli găzduiau, ce credeți, o expoziție de fotografii ce-l înfățișau pe Marin Preda și lumea Moromeților. Un reprezentant al acestei lumi se afla chiar în sală. Era nepotul scriitorului, Sorin Preda, el însuși scriitor și fost coleg al meu de redacție la ziarul <Scânteia tineretului> . Mi-a făcut semn să mă așez lângă el. Am șușotit aproape tot timpul , < certați>  de privirile Irinei Boțoghină, care se uita de pe peretele din stânga la noi. Se pare că e un fals, nu este ea, a ținut să-mi spună Sorin. Și eu care tocmai mă pregătem să-i spun ei, adică Irinei, că-mi dăduse cineva mai devreme o fotografie de-a lui Ilie Boțoghină, adică taică-său. Bine că n-am apucat să-i spun!

Îl întreb pe Sorin cum e să-l vadă pe bunică-său, Ilie Moromete, adică, în cea mai impozantă dintre fotografii. Pe bâtu’, mă corectează el, că așa îi ziceam noi, nepoții. Cum să fie, zice, e ca atunci când era viu, se uită la lumea care trece pe drum. Adică la cei din Siliștea-Gumești, care nu prea înțeleg de ce se bucură Marin, adică fiul său, de atâta considerație. Și de ce? Deoarece a scris niște cărți! Păi ce, asta este muncă? Din punctul lor de vedere, nu prea! Mai cu seamă că-n cărțile alea mai și < râde>  de unii dintre ei!

Râd în șoaptă cu Sorin vorbind despre toate astea. După care el îmi zice:

L-am văzut într-o zi pe unchiu-meu uitându-se la televizor. Dansau niște balerini. După un timp, l-am auzit cu urechile mele spunând: Domne, balerinii ăștia sunt în stare de orice, numai să nu muncească!

Deși mare scriitor, Marin Preda era într-un anume fel asemenea celor din satul în care se născuse. Poate că asta l-a și ajutat să fie un mare scriitor.




Serviciul de email marketing furnizat de