O intrebare (deocamdata) fara raspuns

Speranta ca intarzierea reformelor va face sa functioneze protectia sociala s-a dovedit a fi un rau sfetnic. Tara si-a epuizat o buna parte din resurse in cateva incercari disperate de a ridica traiul populatiei mai presus de puterile noastre

Vom fi nevoiti, in 2006, sa mai reducem ceva din decalajul de performanta ce desparte Romania de tarile vest-europene dezvoltate. Dar va putea fi dusa o batalie atat de grea chemand la lupta o populatie in mare parte descurajata din cauza prelungirii starii de saracie? Cred ca intrebarea nu are (deocamdata) raspuns. E insa bine sa fie pusa. Pana la urma va fi gasit si raspunsul.

S-a produs la noi un fenomen grav: pentru ca bunastarea atat de mult asteptata a intarziat atatia ani, oamenii si-au pierdut elanul. Apasati de necazuri zilnice, de teama de somaj, de inflatie, multi nici nu mai vor si nici nu mai pot sa priveasca mai departe de "acum". Iata o problema grea: fortificarea morala a populatiei. Cursa integrarii nu poate fi castigata cu oameni descurajati si deprimati.

O problema de psihologie a fost rau inteleasa. Pentru ca radicalizarea reformelor n-ar fi dus la injustitie sociala. Dar lungirea bolii a indus cea mai dura injustitie: saracirea unei mari parti a populatiei.

Speranta ca intarzierea reformelor va face sa functioneze protectia sociala s-a dovedit a fi un rau sfetnic. Tara si-a epuizat o buna parte din resurse in cateva incercari disperate de a ridica traiul populatiei mai presus de puterile noastre. Ne-am ales mai intai cu scaderea nivelului de viata, apoi cu o crestere inceata a bunastarii, incepand din anul 2000.

Reforma, desi acceptata de intreaga populatie, a continuat sa inainteze incet. Foarte incet. Din acest motiv, eforturile facute in anii din urma, de a inmulti resursele pentru protectia sociala, s-au dovedit a fi costisitoare. Risipa, in schimb, s-a accentuat. Industria n-a reusit sa-si restranga consumul de materii prime si de resurse energetice. Si nici sa asigure, in compensatie, valoarea adaugata necesara. Preturile continua sa creasca, chiar daca intr-un ritm ceva mai lent. Si, atunci, ce sens mai au ezitarile?

Ani la rand am consumat mai mult decat am produs. Mai achitam si acum nota de plata. Din aceasta capcana nu ne va scoate decat o alta relatie productie-consum-proprietate, bazata pe rationalitate. Si o alta ecuatie economica, legata de competitia muncii. Abia atunci populatia va avea asigurata securitatea sociala si va dobandi o alta stare morala.

Saracia ne-a fost multa vreme educator national. Ne-a indemnat sa muncim, sa fim cinstiti ("sarac, dar curat" spune romanul), sa ne multumim cu putin. Rareori am inteles ca marea cauza a saraciei este ignorarea eficientei muncii. Pentru ca de muncit s-a muncit totdeauna pe acest pamant, se munceste si acum. Nu din nemunca vine saracia, ci din dezorganizarea muncii. Cu timpul, munca dezorganizata a inceput sa se razbune. Am trecut prin tot felul de crize de subproductie, suportam una si acum. Am indurat tot felul de penurii, ne confruntam si acum cu o grava restrangere a ofertei de marfuri si servicii, desi cererea de consum e tot mai mare. Am fost prost platiti, suntem prost platiti. Iata, asadar, marea problema a Romaniei in momentul de fata. Intrebarea insa ramane: cum poate fi stimulata o populatie descurajata sa ia parte la o mare batalie pentru performanta economica?