O ipoteză

Micul război sud-osetin lasă în urmă o întrebare obsedantă: oare preşedintele Şaakasvili a acţionat – este adevărat, în stilul său intempestiv – fără acordul SUA?

Micul război sud-osetin lasă în urmă o întrebare obsedantă: oare preşedintele Şaakasvili a acţionat – este adevărat, în stilul său intempestiv – fără acordul SUA?

La prima vedere, Washingtonul a fost luat prin surprindere de acţiunea liderului de la Tbilisi şi a făcut tot ce se poate spre a-şi confirma surpriza. În momentul atacului şi zile bune după aceea, preşedintele Bush s-a aflat pe stadioanele Olimpiadei de la Beijing, unde conferea calm cu premierul Putin. Reacţia americană faţă de robusta contraofensivă rusă a fost şi a rămas moderată şi, în orice caz, cu precădere retorică. Pe măsură ce armata georgiană îşi încasa previzibila corecţie, pe canalele diplomatice se vehicula tot mai consistent informaţia că America nu avea nici un amestec în pregătirea falimentarei acţiuni georgiene.

Logica pledează şi ea în favoarea autenticităţii sentimentului de surpriză al administraţiei americane. Ce să îşi fi închipuit Casa Albă împingînd la atac sau aprobînd aventuroasa acţiune a impredictibilului Mihail Şaakasvili? Este imposibil ca americanii să nu fi ştiut că Rusia dispunea în Caucaz de importante efective militare, complet echipate şi gata de luptă. Era mai mult decît probabil că liderii de la Kremlin vor recurge la aceste mijloace spre a-şi îndeplini misiunea de "impunere a păcii" şi a da o lecţie Georgiei, pe care nu încetase să o provoace în săptămînile precedente, demonstrînd astfel că invitarea ei în NATO este riscantă şi de aceea nerecomandabilă, dacă nu chiar imposibilă. De ce să îşi trimită SUA un aliat total, în înarmarea căruia băgaseră atîţia bani, la înfrîngere sigură, riscînd totodată să îşi deterioreze relaţiile cu Rusia – de care are atîta nevoie în abordarea problemelor globale (de la lupta cu terorismul la confruntarea cu ambiţiile nucleare iraniene) –, precum şi să îşi probeze incapacitatea sau lipsa de voinţă de a acţiona în forţă în complicata regiune a Caucazului de Sud?

Şi totuşi! Este de neimaginat cum ar fi putut preşedintele Georgiei să declanşeze o acţiune de o asemenea anvergură şi cu asemenea riscuri, fără să-şi sondeze, cel puţin, principalul aliat, sfătuitor şi protector. În orice caz, pare imposibil ca, într-o ţară asistată de numeroşi consilieri militari americani şi supravegheată de sateliţii-spioni americani, mişcările cu intenţii belicoase ale georgienilor să nu fie detectate înainte ca atacul propriu-zis să se producă. Aceasta chiar dacă ziua Z fusese aleasă tocmai ziua în care ochii lumii erau îndreptaţi spre spectaculoasa ceremonie de deschidere a Olimpiadei de la Beijing.

Aşadar, un acord trebuie să fi existat! Un acord între americani şi georgieni. Dar poate (sau mai ales) şi un acord între americani şi ruşi! În condiţiile unei asemenea ipoteze însă, adevăratul acord este cel din urmă, iar nu cel dintîi (menit doar să facă posibilă punerea în aplicare a înţelegerii secunde dintre Washington şi Moscova).

Dacă preşedintele Şaakasvili a primit binecuvîntarea americană pentru aventura sa, este foarte probabil că, în condiţiile date, aceasta a fost mai degrabă aluzivă, ambiguă, circumstanţială şi la nivel tehnic, fără implicarea sau cu implicarea implicită şi marginală a Casei Albe. De aceea, SUA şi-au putut arăta surpriza şi s-au degajat de răspunderi. (Interesant este că nici Rusia nu a reproşat liderilor americani că ar fi încurajat ofensiva georgiană.)

Care să fi fost însă obiectul unei eventuale conivenţe ruso-americane? Principalul eveniment actual cu mize strategice în SUA sînt alegerile prezidenţiale. În această confruntare, "uliii", strînşi în spatele actualei administraţii, sînt reprezentaţi de veteranul ordinii bipolare, John McCain, care vorbeşte despre fermitate în raporturile cu Rusia, în timp ce "porumbeii" se exprimă prin mesajul pacifist al lui Barak Obama. Culmea este că şi Rusia, în revenire la statutul de putere globală, s-ar putea să prefere dialogul cu un interlocutor previzibil, continuînd un discurs în stilul Războiului Rece (cu care este obişnuită şi al cărui antidot îl are) şi dînd şanse menţinerii actualei dezbinări euro-atlantice, decît să intre în necunoscutul unui preşedinte american puţin experimentat în relaţiile internaţionale şi deci impredictibil. În fond, înţelegerea asupra noii ordini trebuie făcută cu oponentul, iar nu cu un potenţial prieten greu de evaluat şi cu susţinere incertă la nivelul birocraţiei guvernamentale americane. Or, intervenţia rusă în Georgia a dat apă la moară confruntaţioniştilor din tabăra lui McCain, iar nu conciliatoriştilor lui Obama. Ceea ce se vede imediat în sondajele de opinie.

Spulberarea capacităţii de integrare în NATO a Georgiei şi compromiterea preşedintelui georgian sînt bonusul pe care pare a-l primi Rusia. Ceea ce mai rămîne de făcut este doar scoaterea cadavrelor (politice) din casă. Poate tocmai de aceea a plecat în turneu preşedintele Băsescu. În fine, o misiune diplomatică în regiune pentru România!
Dar toate acestea nu sînt decît o ipoteză!