In numarul anterior atrageam atentia asupra unor ciudatenii ale momentului numit Apelul la unitatea si relansarea PNL.
Le reamintesc:
a) absenta caracterului violent denuntator. Chiar si la o simpla privire, atat Apelul, cat si comentariile se strang intr-un moment pe care l-am putea defini ca fiind fara dinti. Sau cu dinti de lapte;
b) absenta caracterului ultimativ. Desi poreclit de ziaristi ultimatum, Apelul nu e ultimativ. Lucrurile cerute nu sunt concrete, exacte, ci generale, vagi. Termenul de indeplinire e impins pana peste o luna si ceva;
c) e iscalit doar de trei dintre cei deja binecunoscutii dizidenti. Cristian Boureanu si Raluca Turcanu n-au participat. Dezlegarea enigmei nu e posibila - scriam - decat asteptand evolutia evenimentelor.
La ce ne-am fi putut astepta? La solidarizarea cu cei trei a unor alte personalitati din PNL, pana acum mai putin stiute ca dusmani ai actualei conduceri.
Intr-un asemenea context, momentul de la Bucuresti ar avea valoarea unei rachete semnalizatoare. La ivirea ei pe bolta se declanseaza un inspaimantator foc de artilerie.
Pana la ora actuala nu s-a inregistrat nici o asemenea reactie. Dimpotriva, exceptie facand ceilalti doi dizidenti, nici o personalitate liberala nu s-a solidarizat cu autorii Apelului. Cat despre
filiale, acestea l-au denuntat si nu l-au aprobat.
Excluzand semnificatia rachetei semnalizatoare, raman alte posibile teluri ascunse ale momentului de luni, 17 iulie 2006:
1. provocarea unei reactii dure, disproportionate a conducerii PNL. Ceva in genul interventiei israeliene din Liban. Criticata de multe puteri occidentale ca fiind disproportionata prin raportare la rapirea celor doi militari israelieni. O ipoteza ce si-ar gasi temeiul in cateva note ale momentului: caracterul vag, general si mai ales, de actiune fara dinti; insistenta pe asa-zisa dictatura din PNL.
Se poate presupune ca autorii sau, mai precis, Autorul, Traian Basescu, au mizat pe o reactie disproportionata a conducerii PNL - excluderea sau macar sanctionarea celor trei, daca tinem cont de:
a) libertatea de opinie asumata de liberali ca un specific al PNL. Nici un alt partid de pe scena politica nu evidentiaza balamucul democratic din PNL. E un specific la care toti liberalii tin. Raman semnificative in acest sens bombanelile starnite de sanctionarea lui Cristian Boureanu sau tanguielile Ralucai Turcan despre cum i se vara pumnul in gura de catre actuala conducere;
b) sanctionarea celor trei ar fi dus la un scandal mediatic de durata pe scena politica.
S-ar fi intarit imaginea de seriozitate a celor trei, dar si imaginea de partid sfasiat de grave disensiuni interne.
2. Crearea unui moment de legitimare a dizidentei din PNL. Lui Theodor Stolojan indeosebi i s-au reprosat deplasarile prin tara, intalnirile cu organizatiile judetene, atacurile fatise de la televizor. Acum, nu numai el, dar si Mona Musca au creat cadrul justificativ pentru o campanie de durata impotriva conducerii: nu facem altceva decat sa discutam Apelul cu organizatiile.
3. Crearea unui moment mediatic gandit pentru contracararea unui alt moment mediatic de impact: demararea campaniei de strangere de semnaturi pentru retragerea din Irak.
Cei trei au fost trimisi sa-si prezinte punctele de vedere in organizatiile de sector din care fac parte. O miscare dovedind ca actuala conducere a PNL a luat in calcul ipoteza provocarii unei reactii dure la gestul lor.
Daca acesta a fost telul ascuns al Apelului, conducerea PNL a repurtat un succes zdrobitor.
Intr-adevar, daca sunt atat de ingrijorati de respectarea
Statutului PNL, cei trei trebuie sa fie ei primii in respectarea lui.
Dar daca nu provocarea unei reactii dure a fost telul ascuns al autorilor?
Sau, ma rog, al Autorului.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc
Accept
