Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cât de mult mi-a plăcut să aud cum prin anii '30, să faci cadou o casă, o moşioară, era un gest posibil.
Mi-a plăcut mereu să fac daruri, poate mai mult decât să primesc, şi mă bucur că am reuşit să fac mereu unele la limita înaltă a posibilităţilor mele: mereu ceva ce pentru mine ar fi fost prea mult, dar perfect pentru a îi bucura pe ceilalţi. Şi asta pentru că, în mod pervers şi paradoxal, bucuria de a oferi e mereu aşa de mare, încât câştigul e tot al meu!
Am mereu în minte câteva idei de cadouri, liste cu tot felul de obiecte, ce aş mai dărui unor prieteni şi ce m-ar mai bucura pe mine. E ca un fel de tensiune în aşteptarea abonamentului la o revistă miştoacă, un moment programat, care depinde, şi nu depinde de mine, de vreme ce nu e sigur nici când voi porni la vânătoare şi nici ce voi găsi pe unde voi bântui. Aşa că sună a o aventură delicioasă, cu o doză de imprevizibil cu atât mai interesantă, cu cât eu ador să găsesc şi calul răpciugos la grajd, care mai apoi se transformă în prinţ fermecat, să umblu prin tot felul de unghere şi magazine săteşti, scoase din lume, pe la chimicale şi tot felul de bombe, sau prin contrast, prin cele mai elegante şi septice, unde reuşesc mereu să găsesc ceva altfel, ceva ce numai ochiul meu ştie să aleagă. Aşa m-am pricopsit cu o cadă de tablă de la un magazin de chimicale din Balcic, cu tot felul de carafe şi ligheane de porţelan, perii interesante de la nişte magazine săteşti de pe lângă Snagov, cu lupe de argint şi cămăşi de noapte de şifon de la British Gallery, dar şi cu un săpun cu seu de oaie excepţional, cu savoniera lui rotundă de porţelan şi cel mai fin parfum de firmă englezească. Şi aşa cum mi se întâmplă să simt organic sărbătorile religioase, mi se întâmplă să pregătesc daruri fix de ziua unor prieteni, fără să mai ţin socotelile exacte cu ziua, data. Nu e mirare mai mare pentru ei să primească din senin, fără să anunţe, ceva ce şi-au dorit, deşi mai nimeni nu ştie că e ziua lor. Au mare succes dulceaţa mea de trandafiri şi săpunurile de casă cu pelin şi tot felul de flori, cu mentă, portocale şi levănţică, dar şi bijuteriile, neapărat cu pietre frumos şlefuite. Pentru daruri ador stilourile şi agendele, unele care să te invite să scrii, să mâzgăleşti şi să te joci scoţând pe hârtie tot ce-ţi trece prin cap. Îmi mai plac tablourile, fotografiile, porţelanurile şi obiectele de artă, statuile, covoarele vechi şi săculeţii de mătase pe care îi primesc de la prietena mea Jo. Dar, ca să revin, nimic mai spectaculos ca o moşioară, o pereche de cai.
elsaexarhuwordpress.com
