x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O plăcintă otrăvită

O plăcintă otrăvită

de Miruna Munteanu    |    18 Iun 2012   •   12:34

Pana-n toamna, e greu ca actuala putere sa se erodeze semnificativ. E greu, dar nu imposibil. Exista o cale sigura (poate singura): inglobarea masiva a dezertorilor portocalii. Cu cat mai multi si mai compromisi, cu atat mai convingator va deveni mesajul "USL=PDL'. Lasand la o parte considerentele etice, incurajarea traseismului politic este in acest moment o strategie extrem de paguboasa pentru Uniunea Social Liberala.

La sfarsitul lui aprilie, cand se vota motiunea de cenzura, racolarea Sorinei Placinta ar fi fost, intr-adevar, "o mica solutie imorala' (l-am citat pe Crin Antonescu). Acum este o imensa prostie. A disparut scopul care sa justifice un asemenea compromis. Guvernul Ungureanu a cazut (fara votul doamnei in chestiune). Cabinetul Ponta nu are niciun motiv sa se teama de instabilitate. Construirea unei majoritati "solide' in Senat, cand mai sunt doar cateva luni pana la legislative, este o falsa prioritate.

Niciun calcul pragmatic nu iese pe plus cand analizam decizia PNL de a o transfera pe Sorina Placinta. Sa ne intelegem: nu vorbim de vreun "greu' al politicii, ca in cazul lui Sorin Frunzaverde, ci despre o gaina oportunista, celebra doar pentru fiul infractor si predispozitia la atacuri de panica. Ce beneficii le-ar putea aduce liberalilor senatoarea pe care Elena Udrea o baga in trepidatii doar ridicand o spanceana? Intrata in Parlament de pe locul trei, intr-un moment in care PDL era inca "pe val'. Cine ar mai vota-o acum, dupa ce si-a dat intreaga masura a caracterului? Nu, Sorina Placinta nu are vreo zestre politica proprie. Nu vine cu organizatii intregi dupa ea, nu controleaza retele de influenta, nu poate mobiliza electorat. Dimpotriva. Il poate scarbi iremediabil.

"Oamenii ne-au sanctionat si bine au facut!' scrie Sorina Placinta pe blogul ei. Si continua intelept: "Pentru multi dintre noi poate ca e mai bine sa urmeze o perioada de reflectie, de intelepciune, de modestie...' Sfatul e, insa, doar pentru altii. Fosta ministresa PDL a Tineretului vrea sa candideze din nou in toamna. Din partea USL. Ca ei ii place alternanta la putere. Alegatorii vor, insa, mai mult decat o schimbare de tricou. Daca liberalii nu inteleg acest lucru, s-ar putea sa aiba mari surprize in noiembrie.

×