O plasă sub tavan! (2)

Nu vreau să te plictisesc nici cu personajul meu, nici cu povestea asta cu fluturii, nici cu casa, nici măcar cu obsesia mea devenită aproape o obişnuinţă, cea de a-l vizita mai des. Ceva mă atrage acolo, ceva mă îndeamnă, altceva mă cheamă!... Şi apoi toamna asta grăbită, viaţa asta atât de previzibilă...

Drumul meu spre oraş trece printr-o pădure. Pădurea nu-mi mai spune multe acum, mi-a spus când eram mai tânăr! Tinereţea?... "Un vis frumos, chiar prea frumos să poată fi adevărat"... spune un vechi refren! Copacii care au fost smulşi, tăiaţi sau ucişi pur şi simplu au plecat şi ei în altă dimensiune pe care încerc s-o-nţeleg şi mă cutremur. Ce mai pădure, ce mai copaci, ce mai frunze şi ce mai foşnet! Mersul meu e liniştit, însă seara ceva mă sperie îngrozitor, îmi dă fiori şi deodată mi se face frig! Atunci vin şi mai pun pe umeri o haină, nu că m-ar încălzi, dar mai degrabă nu-mi pot refuza gestul! Fir-ar să fie, cred că va ploua! Mă mai zgribulesc un minut, două şi cedez uşor îndemnului, primului îndemn care mă încearcă, cel de a încerca să-mi regăsesc prietenul! Cum care?... cel cu plasa, cu fluturii, cu ferestrele, cu raza şi cu lumina!

Drumul către pădure trece pe lângă un râu în albia căruia abia dacă mai curge un licăr de apă care-şi-cară cu greu şi susurul, şi licărul, şi oglinda în care odată mă vedeam, mă revedeam, mă cunoşteam, mă recunoşteam. Acum nu se vede mai nimic, de asta nici nu-mi pierd timpul să mă regăsesc! În stânga e o moară părăsită, o căsuţă mică de tot în care abia dacă ar intra un pitic cu tot cu gândurile, cu păcatele şi cu speranţele lui! Lângă moară, un câine pricăjit pe care-l ştiu de mult, câine cu nume de star rock, un suflet acum învins, dar care odată mă uimise atât de mult cu semeţia lui, încât îl credeam un semn ceresc spre-a mă proteja sau mai degrabă spre-a mă ajuta să-mi găsesc echilibrul! Slash, Slash... rămâne doar ecoul! Se întâmplă ca de-odată, când nici nu bănuieşti, fie că eşti tu om sau câine, pasăre sau broască râioasă, pom sau mătrăgună, bogat, sărac, prinţ, bou de tras la jug, manechin, paţachină, floare, boare sau îndemn... îţi pierzi deodată strălucirea şi nu mai însemni nimic, oricât de mult ai vrea să te opui să nu accepţi că e aşa... trebuie doar să te supui! Strălucirea veşnică e doar în Paradis, Paradisul ţi se arată doar preţ de câteva clipe... cât ai spune de exemplu... "te iubesc"!, dar unii n-ajung în doar o viaţă s-o cunoască, pe ea, pe strălucire, şi atunci adorm, şi se trezesc mai târziu, prea târziu!... de o vreme, somnul mă prinde şi pe mine mai târziu, dar mă ţine mai mult! Pierd mult timp cu somnul!... şi apoi strălucirea... când o pierzi, în loc rămâne desuetul, ridicolul, hohotul de râs al paiaţei cu suflet şi corp urât şi strâmb!... Mi se face şi mai frig, mă grăbesc spre întâlnirea mea neanunţată, încerc să privesc în jur, îmi ridic privirea spre cer şi deodată mă cutremur! Sus, deasupra mea, la nici 10, 15 metri, o plasă nu prea întinsă mă însoţeşte, mă acoperă, mă înfăşoară fără să mă atingă, fără s-o fi aşteptat, fără s-o fi simţit, fără s-o fi chemat în vreun fel! M-am oprit tulburat! Aici, drumul meu s-a îngustat, mi s-a arătat ca o alegere, ca o opţiune, ca târâişul scârbos al zarurilor pe un covor prea pufos... şi un verdict ireal, prea curios când mă aplec şi văd... 7-2... poartă-n casă... Deasupra mea nici un flutur, nici un geam în stânga sau în dreapta mea, nici o lumină nicăieri, nici o pasăre, nici o rază! Mă ridic şi încerc s-o apuc... nu reuşesc, nu că ar fi prea sus, dar n-am eu putere destulă! Jos în iarbă, numai stele... mai mici, mai mari, mai luminoas, mai pale, una e lunguiaţă, alta pătrată, doua stele gri se aleargă una pe alta, alte două, mov, se alungă spre-a se căuta, alta, trunghiulară, se roteşte în jurul unui norişor... (ce prostie, nori în iarbă, cine-a mai văzut!?).... şi eu în iarbă, printre stele... "sus e cerul, largă-i lumea, n-a şti nimeni că m-am dus / bine c-a-nfrunzit pădurea / numa' n-or vedea, că, nu-s"!....).

... drumul continuă, povestea n-a ajuns încă la nici un final, eu la nici o concluzie, doar tu cu uimirea, surâsul, sau hohotul de râs!...