O plasă sub tavan...

Tocmai când mă aşteptam mai puţin, iată că dau nas în nas cu el. După atâta amar de vreme. La început nu l-am recunoscut, nici n-aveam cum, m-a surprins însă imaginea lui simplă, stând pe o bancă în parc. Ce banal, atât de banal, încât am reţineri să-ţi spun... să nu-ţi spun...

Când ne-am despărţit ultima oară (că au fost mai multe despărţiri), parcă era mai vioi, avea spatele mai drept şi-mi spunea despre gândirea pozitivă, culorile vii şi despre cât de multe are de făcut, chiar mi se plângea că nu-i mai ajunge timpul. N-avea astâmpăr deloc, nu putea sta locului şi neliniştea lui mă tulbura de fiecare dată când ne întâlneam. Aproape că m-a obligat odată să merg să-i văd colecţia de fluturi vii... într-o cameră nu prea mare, sub o plasă care atârna la câţiva centimetri de tavan, am văzut o mulţime de fluturi coloraţi, mai mari, mai mici... La început n-am perceput fâşâitul aripilor, apoi, când m-a lăsat singur în camera aceea, "am auzit" zborul! Da, l-am auzit! Despre zborurile astea aş vrea să-ţi spun. Cum au ajuns acolo fluturii n-am ştiut, dar aveam să aflu, că mi-a spus tot. Zboruri drepte, zboruri în zig-zag, în cerc, în picaj, zboruri nesigure, zvelte, zboruri fără nici o noimă, fără nici o direcţie, zboruri...! Ciudat a fost faptul că am văzut cu mirare că geamurile erau deschise, larg deschise. Fluturi intrau, dar prea puţini ieşeau. Mi-a spus când l-am întrebat care-i rostul plasei de sub tavan, că e singurul mod de a-i face să nu-l părăsească (cam dus cu pluta omul, nu credeţi?)... că le-a dat de ales, să iasă oricând pe geam, să intre poate alţii, numai în sus să nu tindă, să nu vadă nici măcar tavanul, să-şi închipuie orice... mi-a spus că nu la libertatea lor a atentat, ci mai degrabă a făcut-o din frică! El, prietenul meu atât de ciudat, atât de atipic, atât de neliniştit, a devenit deodată atât de singur, de egoist, încât m-a cuprins o teamă care la început doar m-a derutat puţin, apoi m-a speriat de-a dreptul. M-am decis pe loc să-l vizitez mai des, să-l mai întreb, să-l mai descos! Şi l-am întrebat despre plasă, despre tavan, despre zbor, ferestre,şi despre singurătatea lui care m-a cam pus pe gânduri! Despre singurătate, mi-a spus că el a ales-o, nu ea pe el! Ciudat, nu? În casă mirosea a iarbă, a busuioc, a mentă şi a levănţică. Mi-a spus că uneori pune şi în mâncare plantele astea, care creşteau peste tot prin casă, puse cu grijă în nişte jardiniere nu prea mari, aşezate tocmai la ferestrele prin care veneau, plecau fluturi coloraţi, fluturi albi, mai mari, mai mici... unora li se micşoraseră aripile, altora aproape că le dispăruseră de tot!

"Fluturii tind către cer, prietene!", mi-a spus!

"Şi de ce tocmai sub plasa tavanului tău să caute ei cerul?", l-am întrebat!

"... Ei, asta n-am prea înţeles nici eu, doar că am văzut că se obişnuiesc cu interiorul camerei, cu mirosul de plante proaspete... parcă ar fugi de ceva care-i sperie pe afară!... ieri am început să înţeleg câte ceva, dar să nu te aştepţi să-ţi vorbesc acum despre asta, poate altă dată, asta te va face poate să mă vizitezi mai des..."  M-am uitat din nou cu mai multă atenţie la prietenul meu... nimic din ce ar putea însemna nesiguranţa pe chipul, în gesturile şi în privirea lui... am dat să plec....

Se făcuse târziu, mai aveam treabă, dar parcă nu voiam să-l las singur, aşa că m-am reîntors pentru câteva momente în camera ciudată cu plasa sub tavan, cu fluturi coloraţi, mai mari, mai mici... L-am întâlnit stând ghemuit cu genunchii la bărbie, înconjurat de fluturi, privind în sus... faţa lui prinsese o paloare de neimaginat, deloc bolnăvicioasă însă, un zâmbet larg întipărit pe chip... s-a întors către mine şi mi-a arătat ceva sus, sus de tot... "E numai lumina sus!... numai lumina!"

... Am privit şi eu curios... n-am văzut decât o mulţime de fluturi, o plasă sub un tavan şi nimic mai mult! Am ieşit încet din cameră, am părăsit curtea, am plecat tremurând către oraş! M-am depărtat ceva cale de casa cu fluturi, dar altceva mă ardea în ceafă, altceva mă îndemna să privesc înapoi! M-am întors şi am văzut peste o casă mică o lumină stranie ca o rază nu prea strălucitoare, dar atât de albastră!... Mai bine să-mi văd de drumul meu! Şi mi-am văzut...