O poveste cu strigoi: devansarea alegerilor prezidenţiale

Dacă (prin absurd) Traian Băsescu ar pierde alegerile organizate în iunie, România ar intra într-o perioadă de provizorat de şase luni, mult mai lungă chiar şi decât interimatul american. Asta ar însemna un haos total la nivelul instituţiilor, în plină vreme de criză. Peste toate astea, ideea democrată are un iz serios de lovitură de stat, de palat, de ce vreţi dumneavoastră. Pe de altă parte, dacă s-ar face alegeri în iunie, Traian Băsescu ar fi singurul candidat pregătit.

O fantomă umblă prin PD-L: ideea devansării alegerilor prezidenţiale, adică a suprapunerii lor cu europarlamentarele din mai. Treptat, treptat, tot mai mulţi lideri democraţi vorbesc despre acest lucru, fantoma capătă din ce în ce mai multă carne şi tinde să devină realitate. Am aflat astfel că ideea e posibilă pentru că UE nu interzice organizarea europarlamentarelor în paralel cu un alt scrutin ("e doar o cutumă"). Şi nici legea noastră nu ar interzice expres devansarea prezidenţialelor. Am mai aflat că mandatul următor va începe tot din decembrie, legea va fi respectată, preşedintele nu va pierde nici un minut din preşedinţia lui. În fine, lucru important, mai ştim şi cine cere asta. Poporul o cere, ca să facem economie la vreme de criză. Nu am nici o îndoială că vom vedea curând şi sondajul în care trei sferturi din cetăţeni îşi doresc prezidenţiale în iunie, pentru binele ţării şi al bugetului. E posibil ca experţii democraţi să ne spună că asta e şi o condiţie de austeritate impusă de FMI într-un protocol secret, care va deveni public peste 49 de ani.

E adevărat că, în numele austerităţii, se pot comite multe monstruozităţi. Democraţia are preţul ei şi economia supremă ar fi să renunţăm la ea. Să-l votăm pe Traian Băsescu pentru patru-cinci mandate iar banii astfel economisiţi să intre în bugetul de deplasări externe al preşedintelui şi în bugetul Ministerului Turismului. Economie se poate face în multe feluri. Putem sărbători o singură dată pe an, cu un singur cozonac, Crăciunul şi Paştele. Putem uni într-o singură competiţie cupa şi campionatul. Putem interzice iarna prin lege şi să facem astfel o enormă economie de combustibil.

Pe de altă parte, Constituţia nu e numai un text, o sumă de litere. Ea are un anume spirit şi nu tot ce nu e interzis expres acolo, este permis. Constituţia a fost scrisă pentru un stat populat de oameni cât de cât normali. Legea fundamentală nu spune, de pildă, nicăieri că preşedintele nu are voie să-l fugărească pe premier cu o bâtă de oină dar acţiunea asta nu ar avea o mare legătură cu un stat civilizat şi democratic, nu?

Constituţia îi dă preşedintelui un mandat de cinci ani întregi la capătul cărora el trebuie să se supună judecăţii cetăţenilor, cu ocazia unor noi alegeri. Nu poţi judeca un mandat de cinci ani după patru ani şi jumătate. Ar fi fost grozav ca noi să oprim meciul cu Franţa la pauză, am fi câştigat. Sau pe cel cu sârbii prin minutul şapte. Am fi obţinut măcar un egal. Din păcate, meciurile au 90 de minute. Iar mandatul preşedintelui român, cinci ani.

Dacă (prin absurd) Traian Băsescu ar pierde alegerile organizate în iunie, România ar intra într-o perioadă de provizorat de şase luni, mult mai lungă chiar şi decât interimatul american. Asta ar însemna un haos total la nivelul instituţiilor, în plină vreme de criză.

Peste toate astea, ideea democrată are un iz serios de lovitură de stat, de palat, de ce vreţi dumneavoastră. Pe de altă parte, dacă s-ar face alegeri în iunie,

Traian Băsescu ar fi singurul candidat pregătit. Partidele se pregătesc acum pentru alegerile europene şi nici o formaţiune nu şi-a nominalizat măcar candidatul. E evident că ăsta e principalul motiv pentru care "cere poporul" devansarea scrutinului. Al doilea motiv e că nu se ştie ce se petrece până în noiembrie iar criza economică rău gestionată de un preşedinte care a devenit prim-ministru, viceprim-mi­nistru şi ministru de Interne - jucător la DGIPI, poate lovi crunt în popularitatea lui Băsescu.

Fantoma care bântuie zilele astea PD-L ul pare să fie din ce în ce mai mult aceea a unui om speriat, din ce în ce mai speriat şi mai dispus la orice şmecherie ieftină ca să scape de consecinţele şmecheriilor costisitoare cu care ne-a obişnuit de patru ani şi trei luni încoace.