O principesa printre toape - Ileana, naratoarea cu umor

Furios ca Dominic de Habsburg s-a pricopsit cu Castelul Bran doar pentru ca Les noveaux riches au complexele Mitei Baston fata de subtiorile regale, ma apuc de strans dovezi impotriva maica-sii, Principesa Ileana.

Pe raftul inchiriat Regalitatii din Romania nu gasesc mare lucru.

Tot ce s-a scris dupa 1989 despre Carol I si Ferdinand, despre Regina Maria si odraslele sale, e lovit iremediabil de boala extractiei sociale joase: smerenia admirativa.

Imi amintesc ca am cumparat, asa, ca sa ma aflu in treaba, memoriile Principesei Ileana.

Ma urc pe scara. Dau peste volumul: Ileana, Principesa de Romania, Arhiducesa de Austria, Traiesc din nou. Un titlu mai izmenit decat acesta n-au gasit!

Daca nu era pornirea impotriva lui Dominic de Habsburg, nu m-as fi apucat niciodata de memoriile tiparite sub un titlu atat de neatragator publicistic. Pun deoparte cartea, pentru a o citi la noapte. Si citind-o, mi-am schimbat complet parerea fata de Principesa Ileana.

Sunt multe motive pentru care autoarea m-a cucerit. N-as uita imaginea de truditor in cadrul Crucii Rosii. La Viena, la Brasov si, apoi la Bran, Principesa Ileana a impartit hrana la refugiati, a ingrijit raniti, a administrat spitale.

In opera de caritate s-au implicat, atat in primul, cat si in al doilea razboi mondial, multe cucoane din lumea inalta, inclusiv din cercurile monarhice. Dincolo de publicitatea din presa, gesturile lor au stat sub semnul snobismului.

Din ce povesteste despre ea Ileana e greu s-o suspectezi de fandoseala de salon. Sunt multe secvente de truda fizica extenuanta si mizera pentru a nu o crede in ipostaza de lucratoare a Crucii Rosii.

Un alt motiv de simpatie ar fi modestia. Naratoarea are umor chiar si cand e vorba despre ea insasi. Lectura cartii te scuteste de aroganta toapei din lumea inalta. Desi necesare, aceste motive nu sunt suficiente in explicarea simpatiei mele bruste pentru un personaj antipatizat inainte de a-l cunoaste.

De aceea - imi zic, inainte de a adormi - trebuie neaparat sa-mi notez undeva sa caut adevaratul motiv. Pentru asta ar trebui sa ma ridic din pat, sa merg in birou, sa aprind lumina, sa caut caietul si sa ma asez la scris. Bataie de cap, nu gluma!

Nu mi-a trecut prin cap sa fac asa cum am citit ca facea Arghezi. Avea totdeauna langa pat, pe noptiera, un carnetel si un creion.

Cand ii venea un vers, o imagine (inca neadormit, desigur), aprindea lumina, se ridica in capul oaselor si trecea fulgerarea in carnetel.

Eu n-am asa ceva. Si chiar daca as avea, nu mi-ar folosi la nimic.

Pentru ca motivul rasturnarii de stare fata de Principesa Ileana are nevoie mai mult decat insemnarea fugara intr-un carnetel. Iata-l!

"Traiesc din nou" a fost scrisa in America. Autoarea e la mii de kilometri departare de Romania si la cativa ani distanta de intamplarile abordate.

Despre Maresal, ea scrie cu simpatie, desi America nu era spatiul cel mai nimerit pentru o astfel de atitudine.

Mult mai important:

Pagini intregi sunt dedicate relatiei sale cu Emil Bodnaras. Poate ca intre cei doi a fost mai mult decat o amicitie. Nimic n-o obliga insa pe Principesa Ileana sa evite subiectul.

Era deja in America. Daca fusese ceva, nu se putea gandi ca-l va mai revedea pe barbatul Emil Bodnaras. Romanca fiind, daca ne gandim bine, isi putea permite si sa-l ponegreasca nitel: o femeie de conditia ei n-ar fi scapat prilejul de a scuipa acolo unde a sarutat.

Principesa Ileana n-a facut nimic din aceste mizerii tipic romanesti. Pentru ca era principesa?! Nu stiu.

Stiu insa ca acest fair-play neasteptat, aceasta loialitate fata de cei ramasi departe, in Romania, aceasta verticalitate morala m-au sedus.

Si astfel lectura unei carti, moment absolut de hazard, mi-a schimbat radical parerea fata de cea al carei fiu a pus mana pe Castelul Bran.

Ca sa vezi ce inseamna o carte!

NIMIC NU SE PIERDE
	10 IULIE 1913. Romania declara razboi Bulgariei, luand drept pretext reizbucnirea celui de-al doilea razboi balcanic. Bulgaria e nevoita sa capituleze. Prin pacea de la Bucuresti, vom obtine Cadrilaterul, pe care-l vom retroceda in 1940. In imagine: Armata romana trece Dunarea.

LUMEA PRIN CARE TREC

Sentimente Lecturi intense, febrile despre Campania din Est: "Golgota Estului", "Romanii - infrinti si uitati la Stalingrad", "Romania in al doilea razboi mondial, Dictionar enciclopedic". Sunt carti aparute dupa 1989. Sar peste textele referitoare la Campania din Vest. Stiu ca s-a luptat si aici, ca s-a murit, si cu toate acestea nutresc un sentiment ciudat: ca n-a atins dramatismul si eroismul Campaniei din Est. Sunt sigur insa ca gresesc. Imprumut unor oameni din transee un sentiment abstract, livresc, inmugurit in mine prin lectura. Acelasi lucru e valabil - cred - si pentru contrarietatea cu care parcurg paginile despre eroismul romanesc pe frontul de Est. Se vorbeste despre vanarea partizanilor, despre rechizitii, despre luari cu asalt ale cazematelor, despre punerea pe fuga a sovieticilor. Ani intregi, in copilarie si in adolescenta, lectura romanelor sovietice despre Marele Razboi pentru Apararea Patriei mi-a imprumutat atitudinea rusului fata de cotropitorul neamt. Nu se vorbea si despre cotropitorul roman, dar se subintelegea ca si impotriva lui se ridicasera barbatii, copiii si colhoznicele cu arma in mana. Iata-ma citind acum despre ce facea Cotropitorul! E ca si cum, in timpul filmului politist american, as fi constrans sa tin partea eroului negativ, schitat pana atunci drept un ticalos, crud si cu trabucul in coltul gurii. Cartile parcurse acum vorbesc despre eroii pozitivi ai copilariei mele ca despre niste eroi negativi. Cum sa nu impartasesc o ascunsa, dar puternica ostilitate?!

BARFE

Acel "ceva" exista In memoriile sale, Gheorghe Magherescu, fostul sef al Biroului 3 Operatii de la Cabinetul Militar al Maresalului, identifica una dintre greselile lui Antonescu in imposibilitatea de a gandi ca Regele putea complota cu comunistii: "Dupa cum nu se poate imperechea apa cu focul intr-o minte rationala, de asemenea, nici in mintea Maresalului nu s-a putut face o legatura si inca dusa pina la complot (…)". Maresalul avea perfecta dreptate. Era absurd sa crezi ca Regele intrase in combinatii cu comunistii. Intre monarhie si comunism era o incompatibilitate funciara. Si-n timp ce Maresalul isi zicea "asa ceva nu exista", acel "ceva" exista. La prima intalnire dintre Constantin Sanatescu si Lucretiu Patrascanu, primul se interesase, in numele Regelui, daca tovarasii il vor lasa pe Mihai pe tron. Lucretiu Patrascanu a raspuns ca PCR nu-si pune acum problema monarhiei. Si nu mintea. Comunistilor le convenea un rege care sa le acopere ilegalitatile si crimele. Cand au ajuns la putere definitiv, i-au facut vant peste granita Majestatii Sale. Maresalului i se reproseaza de multi rigiditatea. Cu nitica flexibilitate moldo-valaha, ar fi acceptat ca regele era in stare de orice ca sa-si salveze tronul. Politica fiind expresia nevoii de Putere, admite intre hotarele sale adevarul ca totul e posibil. Nu se imbratisau cu dictatorul comunist Stalin democrat- burghezii Churchill si Roosevelt? Concluzia: in politica nu exista "asa ceva nu exista"!

SECOLUL XX
	1945. In zilele premergatoare victoriei Aliatilor, multi nazisti prefera sa se sinucida decit sa accepte infringerea Germaniei. Ei urmeaza astfel exemplul lui Hitler si Goebbels (cel din urma s-a sinucis dupa ce si-a omorit cei sase fii). In imagine: o mama si-a omorit cei doi fii inainte de a se sinucide. Sotul a murit deja.