SCENARII ÎN CIORNĂ
S-a crezut, oare, Traian Băsescu, pe vremea când era căpitan de cursă lungă, rege? După ce "Biruinţa" tăia furtunile şi marea cu valuri cât blocurile de pe Bulevardul Victoria Socialismului, un whisky direct din sticlă împărţit cu secunzii pe puntea abia periată de Mediterană îl făcea să se viseze cu lauri de Cezar pe frunte? Urgiile de gradul opt pe care le-a depăşit folosind cârmeli în zigzag i-au creat deformaţii profesionale. De rege care trebuie temperat. Dar într-atât de temperat, încât tot el să cârmească.
S-a crezut, oare, Traian Băsescu, pe vremea când era căpitan de cursă lungă, rege? După ce "Biruinţa" tăia furtunile şi marea cu valuri cât blocurile de pe Bulevardul Victoria Socialismului, un whisky direct din sticlă împărţit cu secunzii pe puntea abia periată de Mediterană îl făcea să se viseze cu lauri de Cezar pe frunte? Urgiile de gradul opt pe care le-a depăşit folosind cârmeli în zigzag i-au creat deformaţii profesionale. De rege care trebuie temperat. Dar într-atât de temperat, încât tot el să cârmească.
SCENARII ÎN CIORNĂ
S-a crezut, oare, Traian Băsescu, pe vremea când era căpitan de cursă lungă, rege? După ce "Biruinţa" tăia furtunile şi marea cu valuri cât blocurile de pe Bulevardul Victoria Socialismului, un whisky direct din sticlă împărţit cu secunzii pe puntea abia periată de Mediterană îl făcea să se viseze cu lauri de Cezar pe frunte? Urgiile de gradul opt pe care le-a depăşit folosind cârmeli în zigzag i-au creat deformaţii profesionale. De rege care trebuie temperat. Dar într-atât de temperat, încât tot el să cârmească.
Din când în când, Traian Băsescu îşi aduce aminte cum e să strigi "cu toată viteza înainte"! Soluţia, în plină furtună, se-aplică în momentul în care, hopa, ţuşti, cât pe ce valul să te ia. A fi sau a nu fi preşedinte? Probabil că Palatul Cotroceni îl îmbie câteodată pe Traian Băsescu să-şi pună şi această întrebare. Palatul, în sine, a fost ridicat de statul român condus de regele Carol I, pe locul unor curţi domneşti, pentru prinţul moştenitor, Ferdinand I, cel care avea să devină "Întregitorul". Măcar un fior are şi preşedintele, că stă în casă regală.
De ceva vreme, Traian nu mai are apariţia lui nea Băse, gata să îmbrace pufoaica şi să îşi îndese celebra căciuliţă pe locul unde dădeau tonul la cântec toanele şuviţei. Acum, Traian Băsescu arată aidoma lui Tony Blair. Tot cu poporul braţ la braţ, aidoma laburistului de la Londra, dar mai reţinut în manifestări şi discursuri faţă de epoca sa de glorie. O aşa transformare i se poate trage de la corecţiile pe care le-a încasat din reglarea axei Washington – Londra – Bucureşti. Dar i se poate trage şi de la plimbatul prin Palatul Cotroceni prin aceleaşi încăperi unde Regina Maria a României, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, suferea în vremuri de restrişte pentru ţara sa adoptivă.
Acum lucrurile prin politica de Dâmboviţa s-au schimbat. Nu mai merge cu greve şi manifestaţii de stradă, fiindcă poporul s-a plictisit şi preferă să câştige un ban cinstit în Europa cea veche. Acum, politicienii se duelează savant în chiţibuşeli avocăţeşti pe la Curtea Constituţională. Şi chiar aşa, apropo de Constituţie. "Cu toată viteza înainte" e pe cale Traian Băsescu să forţeze valurile politicii, spre surprinderea şi ciuda adversarilor săi, care se văd puşi în faţa faptului împlinit. El e preşedintele care şi-a asumat, la sfârşitul lui 2006, actul politic de a condamna comunismul. A ţinut în acel moment să amintească, printre principalele acţiuni criminale ale regimului comunist, "distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a regelui Mihai". Mulţi văd, puţini pricep. Tocmai această frază din discursul lui Traian Băsescu arată că proclamarea republicii, la 30 decembrie 1947, scârţâie din toate încheieturile moştenirilor constituţionale.
La sfârşitul anului trecut, regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept succesoarea sa dinastică, modificând practica Legii Salice, cu descendenţă exclusiv masculină. Povestea aceasta cu regi şi regine, prinţi şi prinţese pare o joacă pentru unii. Principesa Margareta vorbeşte fluent limba română, spre deosebire de anii imediat de după ’89. Totodată, însăşi regina Ana, soţia regelui Mihai, tocmai ce-a apărut, pentru prima dată într-un interviu la televiziunea naţională. Apoi, să spunem că Alteţa Sa Regală Radu Duda este foarte activă în plan diplomatic. Dar, cel mai important lucru, Casa Regală are o viziune pentru România pe viitorii 30 de ani. Ceea ce în haosul politic de astăzi, în care partidele abia ce îşi încropesc promisiuni pentru următoarele patru sesiuni de alegeri, e o chestiune fundamentală.
Şi în plan simbolic, regalitatea este regăsită în România. În toată ţara, şcoli generale şi licee au preluat numele regilor şi reginelor României. Universitatea Naţională de Apărare, forul care pregăteşte ofiţeri de stat major şi nu numai pentru toate structurile de securitate ale ţării, a primit numele "Carol I". De asemenea, Muzeul Naţional Militar se numeşte "Ferdinand I". Tot numele regelui unirii de la 1 Decembrie 1918 l-a luat una dintre fregatele intrate în dotarea Forţelor Navale, în vreme ce fregata-soră a fost botezată "Regina Maria".
În anul în care se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, Traian Băsescu poate să sărute mâna Principesei Margareta, aşa cum Tony Blair a sărutat mâna Reginei Elisabeta. Şi-apoi, în prisma alegerilor, dacă un rege a putut fi, la bulgari, prim-ministru, atunci şi un preşedinte poate fi, la noi, prim-ministru. Contează cine ţine cârma!
S-a crezut, oare, Traian Băsescu, pe vremea când era căpitan de cursă lungă, rege? După ce "Biruinţa" tăia furtunile şi marea cu valuri cât blocurile de pe Bulevardul Victoria Socialismului, un whisky direct din sticlă împărţit cu secunzii pe puntea abia periată de Mediterană îl făcea să se viseze cu lauri de Cezar pe frunte? Urgiile de gradul opt pe care le-a depăşit folosind cârmeli în zigzag i-au creat deformaţii profesionale. De rege care trebuie temperat. Dar într-atât de temperat, încât tot el să cârmească.
Din când în când, Traian Băsescu îşi aduce aminte cum e să strigi "cu toată viteza înainte"! Soluţia, în plină furtună, se-aplică în momentul în care, hopa, ţuşti, cât pe ce valul să te ia. A fi sau a nu fi preşedinte? Probabil că Palatul Cotroceni îl îmbie câteodată pe Traian Băsescu să-şi pună şi această întrebare. Palatul, în sine, a fost ridicat de statul român condus de regele Carol I, pe locul unor curţi domneşti, pentru prinţul moştenitor, Ferdinand I, cel care avea să devină "Întregitorul". Măcar un fior are şi preşedintele, că stă în casă regală.
De ceva vreme, Traian nu mai are apariţia lui nea Băse, gata să îmbrace pufoaica şi să îşi îndese celebra căciuliţă pe locul unde dădeau tonul la cântec toanele şuviţei. Acum, Traian Băsescu arată aidoma lui Tony Blair. Tot cu poporul braţ la braţ, aidoma laburistului de la Londra, dar mai reţinut în manifestări şi discursuri faţă de epoca sa de glorie. O aşa transformare i se poate trage de la corecţiile pe care le-a încasat din reglarea axei Washington – Londra – Bucureşti. Dar i se poate trage şi de la plimbatul prin Palatul Cotroceni prin aceleaşi încăperi unde Regina Maria a României, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, suferea în vremuri de restrişte pentru ţara sa adoptivă.
Acum lucrurile prin politica de Dâmboviţa s-au schimbat. Nu mai merge cu greve şi manifestaţii de stradă, fiindcă poporul s-a plictisit şi preferă să câştige un ban cinstit în Europa cea veche. Acum, politicienii se duelează savant în chiţibuşeli avocăţeşti pe la Curtea Constituţională. Şi chiar aşa, apropo de Constituţie. "Cu toată viteza înainte" e pe cale Traian Băsescu să forţeze valurile politicii, spre surprinderea şi ciuda adversarilor săi, care se văd puşi în faţa faptului împlinit. El e preşedintele care şi-a asumat, la sfârşitul lui 2006, actul politic de a condamna comunismul. A ţinut în acel moment să amintească, printre principalele acţiuni criminale ale regimului comunist, "distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a regelui Mihai". Mulţi văd, puţini pricep. Tocmai această frază din discursul lui Traian Băsescu arată că proclamarea republicii, la 30 decembrie 1947, scârţâie din toate încheieturile moştenirilor constituţionale.
La sfârşitul anului trecut, regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept succesoarea sa dinastică, modificând practica Legii Salice, cu descendenţă exclusiv masculină. Povestea aceasta cu regi şi regine, prinţi şi prinţese pare o joacă pentru unii. Principesa Margareta vorbeşte fluent limba română, spre deosebire de anii imediat de după ’89. Totodată, însăşi regina Ana, soţia regelui Mihai, tocmai ce-a apărut, pentru prima dată într-un interviu la televiziunea naţională. Apoi, să spunem că Alteţa Sa Regală Radu Duda este foarte activă în plan diplomatic. Dar, cel mai important lucru, Casa Regală are o viziune pentru România pe viitorii 30 de ani. Ceea ce în haosul politic de astăzi, în care partidele abia ce îşi încropesc promisiuni pentru următoarele patru sesiuni de alegeri, e o chestiune fundamentală.
Şi în plan simbolic, regalitatea este regăsită în România. În toată ţara, şcoli generale şi licee au preluat numele regilor şi reginelor României. Universitatea Naţională de Apărare, forul care pregăteşte ofiţeri de stat major şi nu numai pentru toate structurile de securitate ale ţării, a primit numele "Carol I". De asemenea, Muzeul Naţional Militar se numeşte "Ferdinand I". Tot numele regelui unirii de la 1 Decembrie 1918 l-a luat una dintre fregatele intrate în dotarea Forţelor Navale, în vreme ce fregata-soră a fost botezată "Regina Maria".
În anul în care se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, Traian Băsescu poate să sărute mâna Principesei Margareta, aşa cum Tony Blair a sărutat mâna Reginei Elisabeta. Şi-apoi, în prisma alegerilor, dacă un rege a putut fi, la bulgari, prim-ministru, atunci şi un preşedinte poate fi, la noi, prim-ministru. Contează cine ţine cârma!
Citește pe Antena3.ro