O sedinta, ca pe vremuri

Am visat ca iau parte ca odinioara la o sedinta de partid largita.

N-a fost un cosmar, a fost un vis ordonat, cu convocator, prezidiu, panza rosie pe masa acestuia si un instructor de la sector ingandurat rau, invitat sa conduca lucrarile. Singurul lucru deosebit era ca in vis nu ma mira nimic. Ba chiar simteam o usurare ca se faceau iarasi sedinte de condamnare a abaterilor de la morala comunista, in discutie fiind cel de-al optulea divort al Adrianei Bahmutan. Lasand deoparte faptul ca in sala se gaseau multe tovarase femei, ceea ce dadea precizarii ca sedinta nu era una obisnuita, ci una foarte largita, niste conotatii cam deplasate, gaseam normal sa fiu iarasi un membru de rand, care voteaza "Pentru" la citirea telegramei cu scuze si adeziuni de depus la mormantul de la Ghencea Militari impreuna cu un buchetel de ghiocei si ridica mana, aproband in unanimitate ordinea de zi.

Referatul, intocmit de un colectiv de oameni ai muncii cu o origine sociala extrem de sanatoasa si cu greselile gramaticale adecvate momentului, arata ca, pentru a cincea si a saptea recasatorire cu numitul Prigoana, numita nu avea acte doveditoare, ca traise in concubinaj sau chiar ca simpla amanta. Daca la prima casatorie - spunea referatul - numita putea invoca prezumtia de feciorie, la urmatoarele sapte sotul nu beneficiase de traditionala ofranda a neintinarii. Chestia cu "ofranda neintinarii" a produs in sala un murmur, ca la o sanctiune cu vot de blam cu avertisment, desi nu era marea incriminare la care ne asteptam, ci doar una din metaforele calomnioase care tulburau uneori sedintele cu ziaristi din fosta presa democrata si de scandal. Dupa ce s-a alintat nitel, in sensul c-ar fi altii mai indreptatiti sa ia primii cuvantul, Cristoiu a facut o analiza pertinenta a cazului, demonstrand, cum numai el se pricepea s-o faca, rememorand amanuntit intamplari provocatoare din anii cand Bahmutanca era eleva la liceu si umbla fara sutien, ca adevaratii cuplabili erau Freud si Basescu. In special Basescu.

Sedinta se desfasura linistit, dovada ca ziaristii priveau acest du-te-vino de la comunism la capitalism si inapoi la comunism cu intelegere, ca pe un fel de rotatie la putere dictatorial democratica, cand de undeva, din ultimele randuri, s-a auzit vocea societatii civile. Cartelele pentru elite, care dadeau dreptul la numai jumatate de kil de gaturi si gheare pe luna, isi facusera efectul. Alina Mungiu-Pippidi nu mai semana deloc cu Plesu, iar Plesu insusi semana cu un concept de inger lovit de anorexie. Nimeni nu intelegea ce voia societatea civila, fiindca de fapt vorbeau acolo, unii cu altii, dar Bahmutanca plangea saraca de salta camasuta pe ea, ca si cum tocmai suferise un mare afront. Nu stiu nici cum s-a terminat sedinta, deoarece a trebuit sa ma trezesc si sa ma duc la toaleta, iar cand m-am culcat la loc si am legat visul nou cu cel dinainte, in sala nu se mai gaseau decat Cristian Tudor Popescu si Paler. Iar ce-ar fi vrut ei sa zica, daca ar fi mai fi durat sedinta, nu ma interesa, fiindca stiam.