O statuie pentru domnul Jean

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Jean Vasiloiu, căruia vecinii şi cunoscuţii îi spun, fiindcă e băiat de comitet, nea Jenică, şi-a dorit de cînd era copil să ajungă statuie. Să devină adică o persoană atît de cunoscută, încît, după moarte sau poate pe la vreo 78 de ani, dac-o s-o mai ducă pînă atunci, primăria să-i ridice un monument. Unde însă să fie aşezat monumentul, cît de mare să fie şi din ce material, la toate astea nea Jenică Vasiloiu nu s-a gîndit, deoarece n-are pregătire de specialitate. Ca specialist, dînsul a fost sculer matriţer categoria a patra, deci foarte departe de problemele statuilor.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Jean Vasiloiu, căruia vecinii şi cunoscuţii îi spun, fiindcă e băiat de comitet, nea Jenică, şi-a dorit de cînd era copil să ajungă statuie. Să devină adică o persoană atît de cunoscută, încît, după moarte sau poate pe la vreo 78 de ani, dac-o s-o mai ducă pînă atunci, primăria să-i ridice un monument. Unde însă să fie aşezat monumentul, cît de mare să fie şi din ce material, la toate astea nea Jenică Vasiloiu nu s-a gîndit, deoarece n-are pregătire de specialitate. Ca specialist, dînsul a fost sculer matriţer categoria a patra, deci foarte departe de problemele statuilor.

Trecînd de curînd printr-un părculeţ, prăfuit, cu un om de bronz în centrul unui lighean mare de beton, nea Jenică a coborît în bazin să se uite mai de aproape la statuie. Dacă bazinul ar fi fost plin cu apă arteziană, poate că n-ar fi păşit peste ghizdul scorojit de ciment, dar, fiind toamnă şi acesta gol, a îndrăznit. Statuia înfăţişa probabil pe cineva foarte cunoscut, dar nu scria nicăieri pe cine. Poate că artistul n-a avut bronz destul şi l-a făcut pe omul acela foarte cunoscut de la genunchi în sus. Mergea şi aşa, cu condiţia să-i fi pus un soclu mai înalt, nu unul mic. Cum a început fostul sculer matriţer categoria a patra să se gîndească la nişte treburi artistice, nu-i tocmai un lucru de mirare. Totul a pornit de la o întrebare: de ce vin vagabonzii, care altfel ocupă numai băncile dinspre marginea părculeţului, să urineze pe statuie? Ar putea urina în tufişuri, ca toată lumea, cînd o apucă nevoia. Sau pe copaci. Totuşi, parcă au intrat dracii în ei, ziua şi noaptea tot pe statuie urinează.

Umblînd prin mai multe parcuri, ca să-şi poată face o părere despre locul unde ar fi fost mai bine să i se aşeze lui statuia, pensionarul Vasiloiu a tras cîteva concluzii, unele plăcute, altele de-a dreptul triste, cum ar fi şi concluzia că e mai bine să fii tablou decît monument. Dacă bagă în tine bronz, e riscant, fiindcă te trezeşti că te-au furat ţiganii şi te-au vîndut la fier vechi, la preţ de metal brut. Şi cît a muncit artistul la nas şi la mustăţi! Ca să nu mai vorbim despre costum şi de cravată.

Nea Jenică n-a văzut în parcuri nici un bust de marmoră. Alea de marmoră, i-a explicat o măturătoare, care se vede treaba că era de specialitate, le duce la muzeu. Pentru parcuri, se toarnă numai capete barosane în beton. Nu în toate parcurile, ci la cartiere. În centru, le taie sculptorii în piatră şi le urcă pe socluri înalte, să n-ajungă golanii la ele şi să scrie "Fuck you" sau, mă rog, ce mai scriu ei pe ziduri.

Păi, i-a spus măturătoarei nea Jenică, dacă te uiţi în sus la capete, vezi doar guşa şi nările. Cam puţin. Te duci şi matale mai departe, l-a sfătuit femeia.

Şi dacă n-ai ochelarii la tine, a cugetat nea Jenică, tot degeaba. Tragi din greu toată viaţa să ajungi cineva, primăria are grijă să-ţi facă o statuie tip cap rezistentă, de piatră, ţi-o urcă la vreo trei metri de la sol, să n-aibă vagabonzii nici o plăcere cînd se uşurează, iar oamenii ies la plimbare, pe alei, fără ochelarii de distanţă şi nu văd nimic. N-ai tras degeaba! Ai tras!